zvon¹ s.n. 1 Știre, veste (care circulă de la om la om). Începuseră să umble zvonuri de război (REBR.). ♦ Ext. Informație neîntemeiată, care nu a fost verificată (și uneori tendențioasă). Se silea să nu dea crezare zvonurilor necontrolate (COCEA). ◊ Expr. (pop.) A da zvon = a înștiința. 2 Gălăgie, rumoare produsă de glasuri, de activitatea sau de mișcarea unei mulțimi etc. Auzi zvon de glasuri multe la poartă (STĂN.). 3 Zgomot confuz, ușor, nedefinit din natură (produs de ape, frunze, vînt, păsări etc.); foșnet, murmur. Se stinge zvonul din dumbravă (GOGA). ◊ Fig. Zvon legendar se ridica din brazi (BLA.). 4 Sunet (depărtat) produs de clopote sau de instrumente muzicale. În cer e zvon de clopot și glas de ciocîrlie (IOSIF). • pl. -uri. și (înv., reg.) zvoană s.f. /<sl. veche звонъ.