TIGHEL, tighele, s. n. Cusătură vizibilă, foarte măruntă și regulată, făcută cu mașina sau cu mâna, în care fiecare împunsătură începe de la locul ultimei împunsături precedente. ◊ Expr. (Pop. și fam.) A trage (cuiva) un tighel = a mustra, a dojeni (pe cineva). [Pl. și: tigheluri] – Din tc. teğel.

tighel sn [At: POLIZU / V: (reg) ~ghil, tivel / Pl: ~uri, ~e / E: tc teğel] 1 Cusătură vizibilă, foarte măruntă, făcută cu mașina sau cu mâna, în care fiecare împunsătură începe de la locul împunsăturii precedente, având adesea rol de ornament. 2 (Reg; îe) A-i trage (cuiva) un ~ sau (rar) a lua (pe cineva) cu ~ A mustra pe cineva cu asprime. 3 (Reg; îae) A păcăli pe cineva. 4 (Reg; d. persoane; îla) Cu ~ Îmbrăcat elegant. 5 (Reg) Tiv (1). 6 (Reg) Paspoal. 7 (Pan; fig) Dungă (1). 8 (Pan; fig) Margine.

TIGHEL, tigheluri, s. n. Cusătură vizibilă, foarte măruntă și regulată, făcută cu mașina sau cu mâna, în care fiecare împunsătură începe de la locul ultimei împunsături precedente. ◊ Expr. (Pop. și fam.) A trage (cuiva) un tighel = a mustra, a dojeni (pe cineva). [Pl. și: tighele] – Din tc. tegel.

TIGHEL, tigheluri, s. n. Cusătură vizibilă foarte măruntă, făcută cu mașina sau cu mîna și constituind adesea o garnitură la un obiect de îmbrăcăminte. Marginea de pe piept a vestei avea un tighel alb. CAMIL PETRESCU, N. 97. În ograda-n care colțul ierbii iesă rar, Fluturînd cămeșa albă cu tighel, Omul bate niște cuie într-un car. D. BOTEZ, P. O. 25. ◊ Expr. A trage (cuiva) un tighel = a mustra, a dojeni (pe cineva) cu asprime. Ba încă ce! i-a tras un tighel, de i-a plăcut și lui. CARAGIALE, O. I 91. – Pl. și: tighele. - Variantă: tighil (SADOVEANU, N. F. 67) s. n.

TIGHEL ~uri n. Cusătură vizibilă măruntă, făcută cu mâna sau cu mașina, astfel încât fiecare împunsătură să înceapă în locul împunsăturii precedente. A coase cu ~. ◊ A-i trage cuiva un ~ a mustra aspru pe cineva. /<turc. tegel

tighel n. 1. refec: a da tighel; 2. fam. dojana: a trage cuiva un tighel. [Turc. TEGHEL; pentru sensul figurat, cf. refec].

tighél n., pl. urĭ (turc. tegel, tighel. V. teltea). Cusutură cu împunsăturĭ foarte dese și micĭ (adică duplă, și pe dos și pe față) în urma aculuĭ cu mîna saŭ cu mașina. (Cînd e înaintea aculuĭ, se numește cusutură simplă, care e numaĭ pe o parte. Cînd e foarte rară, se numește șular). Fig. Ocară, refec, pleaftură: ĭ-a tras un tighel. – În Mold. sud tivel.

tighil sn vz tighel

tivel sn vz tighel

TIGHIL s. n. v. tighel.

tivél n., pl. urĭ (var. din tighel). Mold. sud. Tighel.

tighel s. n., pl. tighele

!tighel s. n., pl. tighele

tighel s. n., pl. tigheluri/tighele

tighel, pl. tighele

TIGHEL s. v. tiv, tivitură.

tighel s. v. TIV. TIVITURĂ.

tighel (-luri), s. n. – 1. Cusătură vizibilă cu rol de ornament. – 2. Ceartă, perdaf. – Tc. tegel, forma vulgară în loc de teyel (Șeineanu, II, 360; Tiktin; Candrea). – Der. tigheli, vb. (a face un tighel).

a trage un tighel expr. (vulg. – d. bărbați) a avea un contact sexual.