12 definiții pentru tiv

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TIV, tivuri, s. n. Margine a unui obiect de stofă, de pânză etc., îndoită și fixată printr-o cusătură pentru a împiedica destrămarea țesăturii. – Et. nec.

TIV, tivuri, s. n. Margine a unui obiect de stofă, de pânză etc., îndoită și fixată printr-o cusătură pentru a împiedica destrămarea țesăturii. – Et. nec.

tiv sn [At: (a. 1875), ap. TDRG / V: (reg) sf / Pl: ~uri, (reg) ~e / E: ns cf tighi, tighel] 1 Margine a unui obiect de stofă, de pânză etc., îndoită și fixată printr-o cusătură, pentru a împiedica destrămarea țesăturii Si: tivitură (1), (reg) polcea, roit2, rubăț, tighel (5). 2 (Reg) Marginea de sus a izmenelor, îndoită și cusută, prin care se trage brăcinarul Si: betelie. 3 (Adesea udp „de”) Paspoal. 4 (Pan; șfg) Margine luminoasă sau de altă culoare, ca un chenar în jurul unui obiect, al unei suprafețe etc. Si: tivitură (6).

TIV, tivuri, s. n. Marginea îndoită și fixată printr-o cusătură a unui obiect de pînză, făcută pentru a împiedica destrămarea țesăturii. ◊ Fig. Pe un mic petec de cer albastru... stăruia, o geană de lumină vie, care făcea un tiv roșcat acoperișului înalt de nouri fumurii și îndesați. CAMIL PETRESCU, O. I 325.

TIV ~uri n. Îndoitură făcută de-a lungul marginii unor confecții și fixată printr-o cusătură (pentru a preveni destrămarea). ~ la rochie. /Orig. nec.

tiv n. fâșie cu care se termină poalele unei rochii. [Tras din tivì].

tiv n., pl. urĭ (var. din tighel). Tivitură, refec, margine tivită: tiv lat, îngust.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TIV s. 1. tivitură, (pop.) refec, (înv. și reg.) tiveală, (reg.) refecătură, roit, tighel, (prin nordul Mold. și nordul Transilv.) rubăț, (înv.) omet. (~ la o rochie prea lungă.) 2. paspoal, tivitură. (Jachetă cu ~ de catifea.)

TIV s. 1. tivitură, (pop.) refec, (înv. și reg.) tiveală, (reg.) refecătură, roit, tighel, (prin nordul Mold. și nordul Transilv.) rubăț, (înv.) omet. (~ la o rochie prea lungă.) 2. paspoal, tivitură. (Jachetă cu ~ de catifea.)

Intrare: tiv
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tiv
  • tivul
  • tivu‑
plural
  • tivuri
  • tivurile
genitiv-dativ singular
  • tiv
  • tivului
plural
  • tivuri
  • tivurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tiv, tivurisubstantiv neutru

  • 1. Margine a unui obiect de stofă, de pânză etc., îndoită și fixată printr-o cusătură pentru a împiedica destrămarea țesăturii. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote figurat Pe un mic petec de cer albastru... stăruia, o geană de lumină vie, care făcea un tiv roșcat acoperișului înalt de nouri fumurii și îndesați. CAMIL PETRESCU, O. I 325. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.