tighél n., pl. urĭ (turc. tegel, tighel. V. teltea). Cusutură cu împunsăturĭ foarte dese și micĭ (adică duplă, și pe dos și pe față) în urma aculuĭ cu mîna saŭ cu mașina. (Cînd e înaintea aculuĭ, se numește cusutură simplă, care e numaĭ pe o parte. Cînd e foarte rară, se numește șular). Fig. Ocară, refec, pleaftură: ĭ-a tras un tighel. – În Mold. sud tivel.