surp, a -á v. tr. (d. lat. súrpere, contras din surripere, a răpi pe furiș, deși schimbarea conjugăriĭ se cam opune). Fac să cadă luîndu-ĭ sprijinu, prăbușesc, nărui: apa surpă malurile. Fig. Anarhiștiĭ surpă temeliile societătiĭ. V. refl. Zidu s’a surpat de ploaĭe. Fig. Multe imperii s’aŭ surpat. – Vechĭ și suríp (ceĭa ce ne-ar duce la lat. *surripare, d. rîpa, mal, rom. „rîpă”). În Meh. și Maram. surúp (ceĭa ce ĭ-a făcut pe uniĭ să-l derive d. lat. *surrupare, d. rûpes, stîncă).