16 definiții pentru subțire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUBȚÍRE, subțiri, adj. I. 1. Care are grosime mică în raport cu celelalte dimensiuni. ◊ Expr. Subțire la (sau în) pungă = sărac; zgârcit. ♦ (Despre oameni) Slab, uscat; zvelt. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) De dimensiuni reduse în lățime ori grosime; îngust; p. ext. slab, fin, delicat. ♦ (Adverbial, în expr.) A zâmbi subțire = a zâmbi silit, șiret (cu buzele abia întredeschise). ♦ (Despre fire, corzi, tuburi etc.) Cu diametru mic; îngust. ♦ (Despre litere și despre scriere; adesea adverbial) Cu liniile înguste, fine. ♦ (Adverbial) Fin, delicat. 2. (Despre corpuri cu suprafața întinsă, despre straturi sau despre materii care se așază ca un strat peste ceva) Cu grosime mică; foarte puțin adânc. ♦ (Despre materii textile, hârtie, piele etc.) De grosime redusă; ușor. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Făcut dintr-un material ușor, care nu ține cald. 3. (Despre corpuri lichide și gazoase) Cu concentrație sau densitate mică, puțin consistent; diluat, rar. ♦ (Despre ploaie) Cu stropi mărunți și deși. 4. Fig. (Despre vânt) Viu, tăios, pătrunzător. 5. (Despre glas, voce; adesea adverbial) Cu ton înalt; ascuțit. II. Fig. 1. (Despre oameni) Cu purtări și gusturi alese; distins, rafinat. ♦ Cu gusturi delicate; pretențios, dificil. 2. Ales, delicat, fin. 3. Subtil, rafinat; iscusit, șiret, viclean. ◊ Expr. Cu un plan subțire = pe ocolite, cu istețime, cu viclenie. – Lat. subtilis.

SUBȚÍRE, subțiri, adj. I. 1. Care are grosime mică în raport cu celelalte dimensiuni. ◊ Expr. Subțire la (sau în) pungă = sărac; zgârcit. ♦ (Despre oameni) Slab, uscat; zvelt. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) De dimensiuni reduse în lățime ori grosime; îngust; p. ext. slab, fin, delicat. ♦ (Adverbial, în expr.) A zâmbi subțire = a zâmbi silit, șiret (cu buzele abia întredeschise). ♦ (Despre fire, corzi, tuburi etc.) Cu diametru mic; îngust. ♦ (Despre litere și despre scriere; adesea adverbial) Cu liniile înguste, fine. ♦ (Adverbial) Fin, delicat. 2. (Despre corpuri cu suprafața întinsă, despre straturi sau despre materii care se așază ca un strat peste ceva) Cu grosime mică; foarte puțin adânc. ♦ (Despre materii textile, hârtie, piele etc.) De grosime redusă; ușor. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Făcut dintr-un material ușor, care nu ține cald. 3. (Despre corpuri lichide și gazoase) Cu concentrație sau densitate mică, puțin consistent; diluat, rar. ♦ (Despre ploaie) Cu stropi mărunți și deși. 4. Fig. (Despre vânt) Viu, tăios, pătrunzător. 5. (Despre glas, voce; adesea adverbial) Cu ton înalt; ascuțit. II. Fig. 1. (Despre oameni) Cu purtări și gusturi alese; distins, rafinat. ♦ Cu gusturi delicate; pretențios, dificil. 2. Ales, delicat, fin. 3. Subtil, rafinat; iscusit, șiret, viclean. ◊ Expr. Cu un plan subțire = pe ocolite, cu istețime, cu viclenie. – Lat. subtilis.

SUBȚÍRE, subțiri, adj. I. (În opoziție cu gros) 1. Care are grosime mică în raport cu celelalte dimensiuni. V. alungit. Între biserica subțire și înaltă, pustie, și între primărie și una din cîrciumi, era o înghesuială liniștită de oameni. DUMITRIU, N. 28. ◊ Expr. (Familiar) Subțire la (sau în) pungă = sărac; zgîrcit. Merseră... mai călări și mai pe jos, și mai în căruță, ca oamenii subțiri în pungă. GANE, N. I 218. ♦ (Despre oameni și despre corpul sau silueta lor) Zvelt, slab. Era năltuță și subțire, avea ochi mari și sprîncene negre. SADOVEANU, O. VIII 29. Este o doamnă tînără de tot, cu silueta subțire și fină. SAHIA, U.R.S.S. 6. Subțire-n trup și blîndă-n grai Și-n port așa isteață. COȘBUC, P. I 108. ♦ (Despre părți ale corpului) De dimensiuni reduse în lățime; îngust; p. ext. slab, fin, delicat. Doamna Diaconu își mușcă buzele subțiri. C. PETRESCU, A. 454. Ș-atuncea dinainte-mi prin ceață parcă treci Cu ochii mari în lacrimi, cu mîni subțiri și reci. EMINESCU, O. I 107. Am oprit dar cățeii care aveau cap mai mare... urechi mai subțiri și mai bine croite. ODOBESCU, S. III 42. Puiculiță dalbă-n pene Și subțire la sprîncene. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 249. ◊ (Adverbial, în expr.) A zîmbi subțire = a zîmbi ușor, silit, șiret, prefăcut (cu buzele strînse, îngustate, abia întredeschise). Dacă le-a merge tot așa, n-o să le putem ajunge cu prăjina la nas, observă maica Nimfodora, zîmbind subțire spre Stanca. SADOVEANU, P. M. 288. ♦ (Despre fire, corzi, tuburi etc.) Cu diametru mic; fin, îngust. Nu trece mult, și viind o slujnică să ia apă, cum vede o femeie necunoscută și furca cea minunată torcînd singură fire de aur, de mii de ori mai subțiri decît părul din cap, fuga la stăpînă-sa și-i dă de veste. CREANGĂ, P. 96. Nădejdea de la mine E ca sîrma de subțire: Ca sîrma din bolta veche, Cum o tragi se rupe-n șepte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 238. Unde e ața mai subțire, acolo se rupe v. rupe.Intestinul subțire v. intestin. ◊ (Adverbial) A curge subțire = a curge printr-un loc îngust, strîmt, formînd un fir mic de apă sau de alt lichid. Izvorul curge subțire, întinzînd în față, ca pe o năframă, o baltă mică pe care, uneori, o împunge, ca un ac de aur, cîte o rază de soare. GÎRLEANU, L. 20. ♦ (Despre litere și despre scriere) Cu linii înguste, fine. ♦ (Adverbial) Ușor, fin, delicat. Artiștii lui Neagoe Basarab scormoneau, ferecau, fățuiau și scliviseau subțire cu dăltița; pietrarii lui Manole croiau, retezau, ciopîrteau și făureau gros din ciocan. ODOBESCU, S. II 513. 2. (Despre corpuri cu suprafață întinsă, despre straturi sau despre materii care se așază ca un strat peste ceva) Cu grosime mică; mic în sens vertical, de la suprafață în adîncime. Scîndură subțire. Capăt subțire. ◊ (Substantivat, în loc. adv.) Cu subțirele = cu mare economie, cu zgîrcenie. Lasă-mă să-ți scot un ochi și capeți de prînz... Și golanul-i scoate frumușel un ochi, apoi-i dă de prînz și încă cu subțirele. RETEGANUL, P. I 22. ♦ (Despre materii textile, hîrtie, piele etc.) De grosime mică, redusă; ușor, fin. Stofă subțire.Băiatul aduse gulerul învelit în hîrtie subțire. C. PETRESCU, Î. II 188. Iar de sus pîn-în podele, un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pînză străvezie ca o mreajă. EMINESCU, O. I 76. Au trecut prin un șir de odăi toate întunecate pînă ce au ajuns la o ușă cu geamuri, peste care era o subțire perdea. NEGRUZZI, S. I 78. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Făcut dintr-un material ușor, care nu ține cald. Pardesiu subțire. 3. (Despre corpuri lichide și gazoase) Cu concentrație sau densitate mică, puțin consistent; diluat, rar. Auzi îndărătu-i opincile Iconiei clepăind repede prin noroiul subțire și nisipos al drumului. DUMITRIU, N. 176. Cu apărătoarea de cozi de păun, ea a făcut vînt spre cățuia de cărbuni în care ardeau aromate. Împăratul a tras în piept, mireasmă subțire. SADOVEANU, D. P. 99. Un fum subțire se ridică Din lampa ta cu abajur. TOPÎRCEANU, B. 66. ◊ Fig. Mai era și depărtarea mea sufletească, de toți acești foști colegi, pricină de subțire întristare. GALACTION, O. I 26. ♦ (Despre ploaie) Cu picuri mărunți și deși. Cernea o ploaie subțire. DUMITRIU, N. 76. Vremea o să se strice... Ploi subțiri care pătrund... frig... viscol. DELAVRANCEA, A. 15. 4. Fig. (Despre vînt) Viu, tăios, pătrunzător. Bătea pe vale un vînt subțire și proaspăt. DUMITRIU, N. 201. Vîntul subțire adusese nori plini. C. PETRESCU, C. V. 137. Întindeți pînzele, băieți... Un vînt subțire se ridică. MACEDONSKI, O. I 59. ◊ (Adverbial) Dragostea de fată mare Ca garoafa din revare: Cînd bate vintul subțire Atunci mă scoate din fire. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 17. 5. (Despre glas, voce, sunete) Cu ton înalt (ca cel al femeilor și al copiilor). V. ascuțit, pițigăiat. Un crainic slobozi semnal subțire din trîmbiță de bronz. C. PETRESCU, R. DR. 8. Sărăcuțul de mine! zise cel mic... Asta nu-i mămuca. Eu o cunosc de pe glas; glasul ei nu-i așa de gros și răgușit, ci-i mai subțire și mai frumos! CREANGĂ, P. 22. Mierla cîntă-n vers subțire, Pentru-a noastră despărțire. ȘEZ. III 53. ◊ (Adverbial) Să-mi puie la cap Ce mi-a fost mai drag... Căvălaș de os, Mult zice duios, Căvălaș cu fire, Mult zice subțire. TEODORESCU, P. P. 436. Prind cocoșii a cînta Și de ici și de colea, Cînd mai gros, cînd mai subțire, Despre-a noastră despărțire. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. II. Fig. 1. (Despre oameni și despre manifestările sau obiceiurile lor) Cu purtări și gusturi alese; distins, rafinat, fin. La Humulești diaconul ar fi fost țăran luminat, subțire, la Iași el deveni rustic. CĂLINESCU, I. C. 166. M-am simțit bine între oameni subțiri, cu preocupări de artă și literatură. SADOVEANU, E. 166. Să spunem cîteva cuvinte despre cariera acestui subțire artist. CAMIL PETRESCU, N. 124. Unii din cei cu dare de mînă... au cu dînșii lăutari, știi, lucru subțire. La TDRG. ◊ Obraz subțire = domn, boier. Lui Jder și soților săi, obraze subțiri, Gheorghe Tataru le așternuse cetină groasă în preajma flăcărilor. Obrazele subțiri erau Talianul Guido și domnia-sa postelnicul Ștefan Meșter. SADOVEANU, F. J. 740. (Expr.) Obrazul subțire cu cheltuială se ține v. obraz. ♦ Cu gusturi delicate; pretențios, dificil. Se arătau subțiri la mîncare. Alegeau, frunzăreau și zvîrleau. Împingeau la o parte, cu scîrbă, bucatele barbare, și gustau numai din felurile orînduite festinurilor regești. C. PETRESCU, R. DR. 4. ♦ (Uneori cu o nuanță peiorativă) Care trebuie menajat; gingaș, delicat, slab, nerezistent. Cucoane, mai încet, mă rog, că-i Catrina pe moarte...Subțiri urechi mai aveți... La TDRG. Nu-l speria, căpitane... Boierii sînt slabi la fire! Brațul, haina, mintea, fața, inima, totu-i subțire. HASDEU, R. V. 51. Dă-mi orice va fi, căci nu am stomah nicidecum subțire. GORJAN, H. IV 100. 2. Ales, fin, delicat. Pentru încălțăminte mai subțire femeiască era, el, Ciobotă Roșie. HOGAȘ, DR. II 153. Gîndește-te, care meșteșug subțire nu e migălos – și, prin urmare, greu? CARAGIALE, O. VII 299. 3. (Adesea ironic) Subtil, rafinat; iscusit, șiret, viclean. Se cuvine să-i dedic o epigramă subțire și nu prea usturătoare. SADOVEANU, A. I. 199. Cei dintîi lucrase în chip subțire... pentru cei din urmă. IORGA, L. I 331. Ei vor aplauda desigur biografia subțire Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare, C-ai fost om cum sînt și dînșii. EMINESCU, O. I 134. ◊ Expr. Cu un plan (sau, rar, cu un sul) subțire = pe ocolite, pe departe, după un calcul fin; cu istețime, cu șiretenie, cu viclenie. Trebuie să fie... un șiret afurisit, care vrea să mă prindă cu un plan subțire. GALACTION, O. I 82. Nu m-ai luat cumva c-un plan subțire Mai adineaori cînd ziceai, Magistre, Că iadul nu-i decît o-nchipuire? TOPÎRCEANU, B. 93. Vezi dumneata, i-a plăcut și lui cum am adus noi lucrul cu un sul subțire ca să dăm exemplu Evropii. CARAGIALE, O. I 50. ◊ (Adverbial) Rînduielile astea, rînduite pe carte, Prefăcut înțelepte, Măsluit luminoase și drepte, Pomeneau despre fiece treabă în parte, Lămurind-o subțire într-o sută și unu de șire. DEȘLIU, G. 53. ♦ (Adverbial, familiar, pe lîngă verbul «a auzi») Imprecis, nedistinct. Interesat, domnu subprefect Balmez își pusese coatele pe ștergar și-și întorsese urechea stîngă, cu care auzea mai subțire. SADOVEANU, B. 277.

SUBȚÍRE ~i adj. și adverbial 1) (în opoziție cu gros) Care are o grosime mică; care nu este gros. Pânză ~. Vargă ~.~ la pungă sărac. A fi îmbrăcat ~ a fi îmbrăcat în haine care nu țin cald. 2) pop. (despre lichide) Care este mai puțin dens; rar. Lapte ~. 3) (despre vânt) Care este pătrunzător, tăios. 4) fig. (despre glas, sunete) Care are timbru înalt; ascuțit. 5) fig. (despre persoane) Care se distinge prin gusturi alese; rafinat. /<lat. subtilis

subțire a. 1. care nu e gros: ață subțire; 2. fig. fin: biografia subțire EM.; 3. delicat: obraz subțire. [Lat. SUBTILIS].

supțíre adj. (lat. subtilis, subtil, supțire d. tela, pînză, din *texla, care vine d. texere, a țese; it. sottile, pv. sobtil, vfr. sotil). Nu gros, fin, de puțină rezistență: unde e așa supțire, acolo se rupe (unde e sărăcia maĭ mare, acolo se întîmplă nenorocirea). Fin, mărunt: făină supțire. Slab, cu multă apă, diluat: lapte, sos supțire (V. zeamă lungă). Fig. Fin, subtil, șiret: o vorbă, un plan supțire. Fin, rafinat, cĭoplit: om supțire. De lux, boĭeresc: cizmar supțire. Adv. L-a luat supțire, l-a luat cu șiretenie ca să nu priceapă că vrea să-l înșele, să-l prindă. – Și sîpț-. Fals. subț-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

subțíre adj. m., f. subțíre; pl. m. și f. subțíri

subțíre adj. m., f. subțíre; pl. m. și f. subțíri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SUBȚÍRE adj. 1. (înv.) subtil. (Un ac, un fir ~.) 2. (prin Ban.) sumernic. (Un lemn ~.) 3. mic. (Buze ~.) 4. îngust, mic. (O talie ~.) 5. v. suplu. 6. v. ușor, (înv.) sprinten. (O haină ~ de vară.) 7. v. vaporos. 8. v. rar. 9. rarefiat. (Nori ~.) 10. apos. 11. diluat. 12. v. acut. 13. ascuțit, pițigăiat, (rar) piuitor, (reg.) înțiglat. (O voce ~.)

SUBȚÍRE adj. v. ales, binecrescut, civilizat, cultivat, distins, fin, manierat, politicos, rafinat, select, stilat, subtil.

SUBȚIRE adj. 1. (înv.) subtil. (Un ac, un fir ~.) 2. (prin Ban.) sumernic. (Un lemn ~.) 3. mic. (Buze ~.) 4. îngust, mic. (O talie ~.) 5. subțiratic, suplu, zvelt, (înv. și reg.) suleget, (reg.) suletic, (Transilv.) șugar, (Munt.) șui, (prin Transilv. și Olt.) șuieț. (Un corp, un om ~.) 6. ușor, (înv.) sprinten. (O haină ~ de vară.) 7. diafan, fin, străveziu, transparent, vaporos, (înv.) prevăzător, prevăziu, străvăzător, (fig.) aerian, eterat, eteric, spumos. (Un material textil ~.) 8. rar, transparent, ușor, (înv.) ușure. (O ceață ~.) 9. rarefiat. (Nori ~.) 10. apos, moale, neconsistent. (O mîncare ~.) 11. diluat, îndoit, slab, subțiat, (reg.) rărit. (Lapte ~.) 12. acut, ascuțit, înalt, (reg.) țiflitor. (Sunete ~.) 13. ascuțit, pițigăiat, (rar) piuitor, (reg.) înțiglat. (O voce ~.)

subțire adj. v. ALES. BINECRESCUT. CIVILIZAT. CULTIVAT. DISTINS. FIN. MANIERAT. POLITICOS. RAFINAT. SELECT. STILAT. SUBTIL.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

subțíre adj.1. Delicat, suplu, zvelt. – 2. Fin, vaporos, lejer. – 3. Fin, delicat, rafinat, cult. – Var. supțire și der. Mr. subțire, supțire, megl. sup(ț)sǫri, istr. supțir(e). Lat. subtῑlis (Pușcariu 1670; REW 8399), cf. it. sottile, prov., cat., port. sotil.Der. subțiratic (var. subțiratec, subțietic, subțietec), adj. (delicat, zvelt; slab, uscat); subțirime, s. f. (delicatețe; finețe). Cf. subția.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

subțire, subțiri adj. 1. (d. oameni) subtil, rafinat. 2. (d. studenți) slab, nepregătit; care nu a studiat suficient. 3. (d. răspunsurile unui elev, student etc.) slab, nesatisfăcător. 4. (d. lucruri, în general) de calitate inferioară; de mântuială, prost.

Intrare: subțire
subțire adjectiv
adjectiv (A89)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • subțire
  • subțirele
  • subțire
  • subțirea
plural
  • subțiri
  • subțirii
  • subțiri
  • subțirile
genitiv-dativ singular
  • subțire
  • subțirelui
  • subțiri
  • subțirii
plural
  • subțiri
  • subțirilor
  • subțiri
  • subțirilor
vocativ singular
plural