sobor² sn [At: PSALT. HUR. 9^v/23 / V: (înv) săboară, săb~, seb~, izb~, zbor (S și: sbor), (reg) stob~ / Pl: ~oare, (rar) ~uri / E: slv съворъ, соворъ] 1-2 Sinod (1-2). 3 (Pex) Clerul unei biserici sau al unei mănăstiri care participă la oficierea unei slujbe religioase. 4 (Înv) Sfat (11). 5 (Înv; pan) Întrunire. 6 (Înv; pex) Mulțime de oameni adunați laolaltă. 7 Slujbă religioasă ortodoxă la care participă de obicei un număr mare de clerici. 8 (Îrg) Sărbătoare religioasă populară închinată unor sfinți, care se prăznuiește în ajunul, în ziua sau a doua zi după celebrarea sfinților respectivi. 9 (Înv) Catedrală (1). 10 (Îvr) Peristil al unei biserici. 11 (Îvr) Sistem solar.

SOBOR, soboare, s. n. 1. (Învechit și arhaizant) Adunare de oameni, întrunire, consfătuire; sfat. Uite, astăzi chiar... Vreau să țină, nu știu unde, o-ntrunire, un sobor. DAVILA, V. V. 25. [Muzele] cunosc trecutul ca și prezentul și ghicesc viitorul, iar cu cîntările lor măiestre înveselesc tot soborul zeiesc. CARAGIALE, N. S. 78. Puterea d-a face legi, d-a scoate dăjdii sta în adunarea sau soborul a toată țara. BĂLCESCU, O. II 13. ◊ (Glumeț) Și cum știe-o rugăciune Doamna măsălariță, Tot soborul îi propune S-o aleagă stariță. TOPÎRCEANU, B. 50. ♦ (Bis.) Sinod. Cîte soboare și revizii de fețe bisericești și politecești, și cîți străini din toată lumea... n-au trecut prin satul nostru. CREANGĂ, A. 74. 2. (Învechit) Catedrală. O biserică catedrală, adecă sobor, ce are o lucrare deosebită atît înăuntru cît și pe afară. GOLESCU, Î. 170.

SOBOR soboare n. 1) înv. Întrunire a unui grup de persoane pentru a discuta și a hotărî ceva; adunare; reuniune; sfat. 2) Organ suprem bisericesc de conducere. 3) Biserică centrală dintr-un oraș, unde serviciul divin este oficiat, de obicei, de un episcop; catedrală. 4) (în biserica ortodoxă) Slujbă religioasă oficiată de mai mulți slujitori ai cultului. /<sl. suboru, soboru

sobor n. 1. sinod: dat în judecată dinaintea soborului OD.; 2. adunarea fruntașilor: soborul a toată țara; 3. adunare: soborul arhanghelului Gavril. [Vechiu-rom. sobor = slav. SŬBORŬ, adunare].

sobór și (vechĭ) săbór n., pl. oare, și zbor, pl. urĭ (vsl. sŭborŭ, bg. sŭbor, sîrb. sabor, rus. sobór. V. zbor 2). Reuniune, întrunire. Conciliŭ, sinod, adunare de arhiereĭ saŭ de preuțĭ distinșĭ. Totalitatea unor preuțĭ orĭ călugărĭ dintr’un loc.

săbor² sn vz sobor²

sebor sn vz sobor²

stobor³ sn vz sobor²

zbor⁴ sn vz sobor²

zbor³ s.n. v. sobor¹.

săbór V. sobor.

!sobor (slujbă religioasă; sinod) s. n., pl. soboruri

sobor (slujbă religioasă, sinod) s. n., pl. soboare

sobor s. n., pl. soboare

sobor, -boare.

SOBOR s. (BIS.) conciliu, sinod. (~ ecumenic.)

SOBOR s. v. adunare, catedrală, întrunire, reuniune, sfat.

sobor s. v. ADUNARE. CATEDRALĂ. ÎNTRUNIRE. REUNIUNE. SFAT.

SOBOR s. (BIS.) conciliu, sinod. (~ ecumenic.)

sobor, soboare, s.n. – 1. Adunare, întrunire, consfătuire, sfat. 2. (bis.) Sinod, adunarea clericilor. În exp. a face sobor = a se întruni (pentru a se sfătui). 3. Judecată: „Cu găleata la izvor / Pân-ei or fa’ sobor; / Cu găleata după apă / Pân-ei or fa’ judecată” (Papahagi, 1925: 80-81). Atestat în Codicele de la Ieud (1630). – Din sl. sŭborŭ „adunare” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

sobor, -oare, s.n. – 1. Adunare, întrunire, consfătuire, sfat. 2. (rel.) Sinod, adunarea clericilor. În exp. a face sobor = a se întruni (pentru a se sfătui). 3. Judecată: „Cu găleata la izvor / Pân-ei or fa’ sobor; / Cu găleata după apă / Pân-ei or fa’ judecată” (Papahagi 1925: 80-81). Atestat în Codicele de la Ieud (1630). – Din sl. sŭborŭ, magh. szobor.