sobor, soboare, s.n. – 1. Adunare, întrunire, consfătuire, sfat. 2. (bis.) Sinod, adunarea clericilor. În exp. a face sobor = a se întruni (pentru a se sfătui). 3. Judecată: „Cu găleata la izvor / Pân-ei or fa’ sobor; / Cu găleata după apă / Pân-ei or fa’ judecată” (Papahagi, 1925: 80-81). Atestat în Codicele de la Ieud (1630). – Din sl. sŭborŭ „adunare” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).