SOBOR, soboare, s. n. 1. (Învechit și arhaizant) Adunare de oameni, întrunire, consfătuire; sfat. Uite, astăzi chiar... Vreau să țină, nu știu unde, o-ntrunire, un sobor. DAVILA, V. V. 25. [Muzele] cunosc trecutul ca și prezentul și ghicesc viitorul, iar cu cîntările lor măiestre înveselesc tot soborul zeiesc. CARAGIALE, N. S. 78. Puterea d-a face legi, d-a scoate dăjdii sta în adunarea sau soborul a toată țara. BĂLCESCU, O. II 13. ◊ (Glumeț) Și cum știe-o rugăciune Doamna măsălariță, Tot soborul îi propune S-o aleagă stariță. TOPÎRCEANU, B. 50. ♦ (Bis.) Sinod. Cîte soboare și revizii de fețe bisericești și politecești, și cîți străini din toată lumea... n-au trecut prin satul nostru. CREANGĂ, A. 74. 2. (Învechit) Catedrală. O biserică catedrală, adecă sobor, ce are o lucrare deosebită atît înăuntru cît și pe afară. GOLESCU, Î. 170.