SINOD, sinoade, s. n. 1. Adunare de ierarhi care constituie forul suprem al Bisericii (sau al unei eparhii) ortodoxe și care se întrunește periodic pentru a rezolva probleme de administrație bisericească. 2. Adunare episcopală care se convoacă ocazional pentru a lua (unele) hotărâri în probleme de dogmă, de morală și de administrație bisericească; sobor; (la catolici) conciliu. – Din sl. sinod.

sinod sn [At: NECULCE, L. 293 / Pl: ~oade, (rar) ~uri / E: ngr σύνοδος, lat synodus, fr synode] 1 Adunare de ierarhi care constituie forul suprem al bisericii (sau al unei eparhii) ortodoxe și care se întrunește periodic pentru a rezolva problemele administrative Si: (înv) sobor² (1). 2 Adunare episcopală convocată pentru a discuta chestiuni de dogmă, de morală bisericească Si: (înv) sobor² (2). 3 (Îs) ~ ecumenic Adunare la care participau toți episcopii bisericii creștine sau reprezentanții lor în vremea când aceasta nu era divizată pe confesiuni. 4 (Rar) Conciliu (1).

SINOD, sinoade, s. n. 1. Adunare de ierarhi care constituie forul suprem al Bisericii (sau al unei eparhii) ortodoxe și care se întrunește periodic pentru a rezolva probleme de administrație bisericească. 2. Adunare episcopală care se convoacă ocazional pentru a lua (unele) hotărâri în probleme de dogmă, de morală și de administrație bisericească. – Din sl. sinod.

SINOD, sinoade, s. n. (De obicei precedat de epitetul «sfîntul») Adunare de ierarhi care constituie forul suprem al bisericii ortodoxe și care se întrunește periodic pentru a rezolva probleme de administrație bisericească. ♦ Adunare de ierarhi superiori care se convoacă ocazional pentru a discuta chestiuni de dogmă, de morală sau de administrație bisericească.

SINOD sinoade n. 1) Întrunire a demnitarilor bisericești pentru rezolvarea unor probleme religioase cardinale. ~ ecumenic. 2) Organ suprem pentru administrarea bisericii ortodoxe. /<ngr. sinodos, lat. synodus, fr. synode

sinod n. autoritate superioară ecleziastică, compusă din mitropoliți, episcopi și arhierei, cari se adună de două ori pe an spre a se ocupa de administrațiunea bisericii: sfântul Sinod.

*sinód n., pl. oáde și urĭ (vgr. sýn-odos d. sýn, împreună, și odós, drum. V. an-, cat-, met-, peri- și tri-od, odo-metru). Conciliŭ de prelațĭ.

sinod s. n., pl. sinoade (dar: Sfântul Sinod s. propriu n. art.)

sinod s. n., pl. sinoade

sinod s. n., pl. sinoade

sinod, -oade.

sinod (-oade), s. n. – Conciliu. Gr. σύνοδος, în parte prin intermediul sl. sinodŭ. – Der. sinodal (var. înv. sinodalnic), adj. (de sinod, privitor la sinod).

sinod, sinoade și (rar) sinoduri s. n. Adunare a ierarhilor care constituie forul suprem al Bisericii (sau al unei eparhii) ortodoxe și care se întrunește periodic pentru rezolvarea unor probleme de administrație. ◊ Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române = cea mai înaltă autoritate în Bis. Ortodoxă Română pentru toate problemele spirituale, canonice și administrative. Este alcătuit din patriarh, ca președinte, și din toți mitropoliții, episcopii, episcopii-vicari și arhiereii-vicari în funcțiune, ca membri. ♦ Sobor; (la catolici) conciliu. ◊ Sinod ecumenic = adunare de episcopi din întreaga Bis. creștină înainte de marea schismă din 1054 și care, recunoscute de Bis. ortodoxă, sunt în număr de șapte: Sinodul I de la Niceea (325 d. Hr.), II Constantinopol (381), III Efes (431), IV Calcedon (451), V Constantinopol (553), VI Constantinopol (680) și VII Niceea (787). Bis. romano-catolică a mai ținut ulterior încă 14 sinoade ecumenice, numai cu episcopii săi, ultimul fiind Conciliul II Vatican (1962). – Din gr. sinodos, lat. synodus, fr. synode.

SINOD s. (BIS.) conciliu, sobor. (~ ecumenic.)

SINOD s. (BIS.) conciliu, sobor. (~ ecumenic.)