catedrală [At: (a. 1834) URICARIUL VIII, 186 / Pl: ~le / E: fr cathédrale] 1 af (Cdal) Biserică unde este scaunul unei dieceze. 2-4 sf Biserica scaunului mitropolitan sau (arhi)episcopal. 5 (Pex) Biserica principală dintr-o localitate, în care serviciul e oficiat de un (arhi)episcop.

CATEDRALĂ, catedrale, s. f. Biserică în care serviciul religios este oficiat de obicei de un arhiereu-episcop. În piața mare pavată cu pietre rotunde de rîu, între palatul administrativ și catedrala Sf. Vasile cel Mare, albă, subțire și veche, mulțimea cu ciomege, securi și furci zări un șir rar... de soldați în mantale cenușii. DUMITRIU, N. 102. Este rugată să binevoiască a veni... la biserica catedrală. NEGRUZZI, S. I 53.

CATEDRALĂ, catedrale, s. f. Biserică (mare) în care serviciul religios este oficiat de un arhiereu-episcop. – Fr. [église] cathédrale (lat. lit. cathedralis).

CATEDRALĂ s.f. Biserică (mare) în care oficiază serviciul religios un arhiereu-episcop; (p. ext.) cea mai mare biserică dintr-un oraș. [< fr. catédrale, it. cattedrale].

CATEDRALĂ s. f. biserică (mare) în care oficiază serviciul religios un (arhi)episcop. (< fr. cathédrale)

CATEDRALĂ ~e f. Biserică centrală într-un oraș, unde serviciul divin este oficiat, de obicei, de un episcop; sobor. [G.-D. catedralei] /<fr. cathédrale, lat. cathedralis

catedrală f. biserica principală a unei dioceze, aceea unde rezidă episcopul: (Rinul) trecut’a prin orașe cu mândre catedrale AL.

*catedrálă f., pl. e (mlat. cathedralis, adj. devenit subst.). Biserica principală dintr’un oraș saŭ dintr’o eparhie.

catedrală (desp. -te-dra-) s. f., g.-d. art. catedralei; pl. catedrale

catedrală (-te-dra-) s. f., g.-d. art. catedralei; pl. catedrale

catedrală s. f. (sil. -dra-), g.-d. art. catedralei; pl. catedrale

CATEDRALĂ s. (BIS.) (reg.) mănăstire, (înv.) sobor. (O ~ în stil gotic.)

CATEDRALĂ s. (BIS.) (reg.) mănăstire, (înv.) sobor. (O ~ în stil gotic.)