PROVERB, proverbe, s. n. 1. Învățătură morală populară născută din experiență, exprimată printr-o formulă eliptică sugestivă, de obicei metaforică, ritmică sau rimată; zicală, zicătoare, parimie. 2. (Înv.) Operă dramatică scurtă, al cărei conținut ilustrează un proverb (1). – Din lat. proverbium, fr. proverbe.

proverb sn [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 107 / V: (reg) ~vel, (înv) ~ie sf, ~iu, ~vorbă sf / Pl: ~e, (înv) ~uri, (îvr, sm) ~i / E: fr proverbe, lat proverbium] 1 Învățătură morală populară născută din experiență, exprimată printr-o formulă eliptică sugestivă, de obicei parabolică, ritmică sau ritmată Si: (rar) parimie, (pop) pildă, zicală, zicătoare. 2 (Reg; îe) A fi (sau a se face) de ~ (A fi sau) a se face de râs. 3 (Rar; șîs ~ dramatic) Operă dramatică, de prorporții reduse, cu conținut moral, care ilustrează un proverb (1).

PROVERB, proverbe, s. n. 1. Învățătură morală populară născută din experiență, exprimată printr-o formulă eliptică sugestivă, de obicei metaforică, ritmică sau rimată; zicală, zicătoare, parimie. 2. (Franțuzism) Operă dramatică scurtă, al cărei conținut ilustrează un proverb (1). – Din lat. proverbium, fr. proverbe.

PROVERB, proverbe, s. n. 1. Frază scurtă, de obicei ritmică, prin care poporul exprimă în chip metaforic, concis și sugestiv, rezultatul unei lungi experiențe asupra vieții de toate zilele, constituind de obicei o învățătură sau o morală; zicătoare, zicală, V. maximă. Deasupra... în triunghi, era un ochi de foc, deasupra ochiului un proverb cu litere strîmbe. EMINESCU, N. 68. Coconul Andronache era... din soiul acela căruia se poate aplica proverbul moldovenesc: nici cîne, nici ogar. NEGRUZZI, S. I 72. Proverbele sînt filozofia națiilor; experiența colectivă a generațiilor. BOLLIAC, O. 259. 2. (Franțuzism rar) Operă dramatică scurtă al cărei conținut ilustrează o temă morală. «Gemenii», proverb original într-un act. MACEDONSKI, O. II 401. – Pl. și: (învechit) proverburi (PANN, P. V. i 3) și (m.) proverbi (ODOBESCU, S. III 67).

PROVERB, proverbe, s. n. 1. Frază scurtă, de obicei ritmică, în care poporul exprimă în chip metaforic, concis și sugestiv, rezultatul unei experiențe și care conține o povață, o învățătură. 2. (Franțuzism) Operă dramatică scurtă, al cărei conținut ilustrează o temă morală. [Pl. și: (înv.) proverburi și (m.) proverbi] – Fr. proverbe (< lat.).

PROVERB s.n. 1. Zicătoare, zicală, maximă populară. 2. Proverb dramatic = mică piesă de salon din sec. XVII-XIX, jucată fără decor, avînd ca pretext un proverb. [Pl. -be. / < fr. proverbe, cf. lat. proverbium].

PROVERB s. n. 1. expresie populară succintă, adesea metaforică, cuprinzând o învățătură, o experiență de viață. 2. mică piesă de salon din sec. XVII-XIX, jucată fără decor, având ca pretext un proverb (1). (< fr. proverbe, lat. proverbium)

PROVERB ~e n. Expresie populară concisă, deseori figurată, care conține o generalizare a experienței de viață sub formă de povață sau de gând înțelept; vorbă din bătrâni; aforism popular. /<lat. proverbum, fr. proverbe

proverb n. 1. zicătoare devenită populară și coprinsă în câteva vorbe; 2. mică comedie ce desvoltă un proverb; 3. pl. una din cărțile Vechiului Testament.

*provérb n., pl. e (fr. proverbe, d. lat. proverbium, d. pro, înainte, în loc de, și verbum, vorbă. V. adverb). Zicătoare, maximă scurtă devenită populară: proverbele-s ecou experiențeĭ. V. parimie). Mică comedie care e desfășurarea unuĭ proverb: proverbele luĭ Alfred de Musset. Pl. Una din cărțile Vechĭuluĭ Testament. A trece în proverb, a deveni proverb: multe versurĭ ale luĭ Boileaŭ aŭ trecut în proverb.

provel sn vz proverb

proverbie sf vz proverb

proverbiu sn vz proverb

provorbă sf vz proverb

proverb s. n., pl. proverbe

proverb s. n., pl. proverbe

proverb s. n., pl. proverbe

PROVERB s. zicală, zicătoare, vorbă bătrânească, (rar) parimie, (pop.) spunere, zicătură, zicere, zisă, (înv. și reg.) poveste, (Ban.) cimilitură, (înv.) pildă. (Colecție de ~e.)

PROVERB s. zicală, zicătoare, vorbă bătrînească, (rar) parimie, (pop.) spunere, zicătură, zicere, zisă, (înv. și reg.) poveste, (Ban.) cimilitură, (înv.) pildă. (Colecție de ~e.)

proverb (lat. proverbium „dicton”, „învățătură”), maximă sau sentință populară, adică un enunț concis care exprimă o reflecție generalizatoare asupra vieții; se păstrează în memoria poporului și circulă (oral) ca și strigăturile, doinele, baladele (I): „Cine sapă groapa altuia, cade el în ea.” P. pot fi studiate nu numai după conținut, ci și după structura lingvistică, pentru că ele sunt, în genere, construite după schema unor figuri de stil, care ajută și ele la fixarea lor în memoria poporului, cum ar fi: asonanța, homeoteleuta, rima, antimetateza etc.: Asonanță: „Cine pornește cu graba Se-ntâlnește cu zăbava.”; Rimă: „Câinele de este câine Și tot oprește pe mâine.” Antimetateză: „Banii nu aduc procopseala (învățătură), ci procopseala aduce banii.” (A. Pann)

PROVERB (< fr. proverbe < lat. proverbium, proverb, dicton) Creație populară în care se reflectă, în exprimare concisă, figurată și sugestivă, experiența de viață a poporului. După Maxim Gorki, proverbele sînt „răsunete, ecouri ale unor străvechi morale sociale”. Datorită vechimii lor, se presupune că ar fi constituit primele forme de legislație nescrisă. Cunoscute și sub denumirea de vorbe din bătrîni, vorbe bătrînești, proverbele s-au născut în vremurile îndepărtate și în aceleași împrejurări de viață ca și poveștile și cîntecele populare. S-au răspîndit pe cale orală, îmbogățindu-se în strînsă legătură cu felul de viață și cu împrejurările istorice ale epocii și locului unde se folosesc. Indiferent de vechime, ele, fără excepție, vorbesc despre oameni, despre însușirile lor, scăderile lor, despre relații și practici sociale și cuprind, în formulări concise și metaforice, adevăruri adînci, ceea ce le-a înlesnit circulația și le-a păstrat prospețimea. Însușirile acestea au determinat prețuirea proverbelor de către cărturari luminați și scriitori care le-au adunat, publicindu-le în colecții sau folosindu-le ca teme pentru scrierile lor ori ca metafore în contextul acestora (exemplu, opera lui Ion Creangă, cu marea frecvență a proverbelor, care subliniază situațiile și funcționează ca metafore). Cele mai importante colecții de proverbe în cultura noastră sînt: Pilde, povățuiri și cuvinte adevărate și povești, întocmită de Iordache Golescu; Proverbele românilor de I.A. Zanne; Povestea vorbei de Anton Pann; Dicționar de proverbe și zicători de I.A. Candrea. Datorită formulării lor concise, proverbele au devenit baza stilistică a literaturii aforistice, a maximelor și mai ales a sentințelor. Forța sugestivă și relieful expresiv al proverbelor se datoresc folosirii alegoriei, metaforei, comparației și unui evident ritm sintactic al formulării. Ca forme ale culturii și literaturii populare, ele alcătuiesc obiectul unei discipline speciale, paremiologia (< fr. parémiologie), ramură a folcloristicii care studiază proverbele sub toate aspectele; geneză, răspîndire în timp și în spațiu, sens, culegere, sistematizare. Ex. Nu e bună coada care a mai slujit odată. Apele mici fac rîurile mari.