PROVERB (< fr. proverbe < lat. proverbium, proverb, dicton) Creație populară în care se reflectă, în exprimare concisă, figurată și sugestivă, experiența de viață a poporului. După Maxim Gorki, proverbele sînt „răsunete, ecouri ale unor străvechi morale sociale”. Datorită vechimii lor, se presupune că ar fi constituit primele forme de legislație nescrisă. Cunoscute și sub denumirea de vorbe din bătrîni, vorbe bătrînești, proverbele s-au născut în vremurile îndepărtate și în aceleași împrejurări de viață ca și poveștile și cîntecele populare. S-au răspîndit pe cale orală, îmbogățindu-se în strînsă legătură cu felul de viață și cu împrejurările istorice ale epocii și locului unde se folosesc. Indiferent de vechime, ele, fără excepție, vorbesc despre oameni, despre însușirile lor, scăderile lor, despre relații și practici sociale și cuprind, în formulări concise și metaforice, adevăruri adînci, ceea ce le-a înlesnit circulația și le-a păstrat prospețimea. Însușirile acestea au determinat prețuirea proverbelor de către cărturari luminați și scriitori care le-au adunat, publicindu-le în colecții sau folosindu-le ca teme pentru scrierile lor ori ca metafore în contextul acestora (exemplu, opera lui Ion Creangă, cu marea frecvență a proverbelor, care subliniază situațiile și funcționează ca metafore). Cele mai importante colecții de proverbe în cultura noastră sînt: Pilde, povățuiri și cuvinte adevărate și povești, întocmită de Iordache Golescu; Proverbele românilor de I.A. Zanne; Povestea vorbei de Anton Pann; Dicționar de proverbe și zicători de I.A. Candrea. Datorită formulării lor concise, proverbele au devenit baza stilistică a literaturii aforistice, a maximelor și mai ales a sentințelor. Forța sugestivă și relieful expresiv al proverbelor se datoresc folosirii alegoriei, metaforei, comparației și unui evident ritm sintactic al formulării. Ca forme ale culturii și literaturii populare, ele alcătuiesc obiectul unei discipline speciale, paremiologia (< fr. parémiologie), ramură a folcloristicii care studiază proverbele sub toate aspectele; geneză, răspîndire în timp și în spațiu, sens, culegere, sistematizare. Ex. Nu e bună coada care a mai slujit odată. Apele mici fac rîurile mari.