sosire [At: (a. 1631) MAG. IST. I, 269/8 / Pl: ~ri / E: sosi] 1 Deplasare (tot mai) aproape de cineva sau de ceva Si: apropiere (1), sosit¹ (1). 2 Prezentare într-un anumit loc Si: apariție (1), arătare (5), ivire, picare, sosit¹ (2). 3 Atingere, la un moment dat, a unui anume loc, în urma parcurgerii unui drum Si: ajungere (10), ajuns¹ (10), sosit¹ (3), venire, venit¹, (rar) strângere. 4 (Fig) Naștere. 5 Începere a desfășurării, la un moment dat, a unui interval de timp, a unui anotimp, a unui eveniment etc. 6 (Spt; șîs linie de ~) Linie trasă pe sol sau marcată printr-un fir suspendat între doi stâlpi, care delimitează locul unde se termină o cursă. 7 (Pop) Abatere a unui necaz, a unei nenorociri asupra cuiva Si: cuprindere (1), lovire. 8 Ajungere din urmă.

SOSIRE, sosiri, s. f. Faptul de a sosi; venire, ajungere. Înainte de sosirea trenului, Ilenuța Precup a ieșit din gară împreună cu Mihail Peclu. C. PETRESCU, A. 430. Puțin după sosirea mea în Iași, am fost admis în audiență la Mihai-vodă Sturza, prezentat de secretarul său, maiorul Kogălniceanu. GHICA, S. A. 100. Îndată ce vestea sosirii lui s-a împrăștiat, toți tovarășii... au alergat să-l vadă. NEGRUZZI, S. I 84. ◊ Fig. Dar pe tine, an tînăr, te văz cu mulțumire! Pe line te dorește tot neamul omenesc! Și eu sînt mică parte din trista omenire, Și eu a ta sosire cu lumea o slăvesc! ALEXANDRESCU, M. 4.

sosire f. acțiunea de a sosi și momentul când sosește.

sosíre f. Acțiunea de a sosi: sosirea trenuluĭ.

sosire s. f., g.-d. art. sosirii; pl. sosiri

sosire s. f., g.-d. art. sosirii; pl. sosiri

sosire s. f., g.-d. art. sosirii; pl. sosiri

SOSIRE s. 1. ajungere, sosit, venire, venit. (~ lui la timp.) 2. (concr.) potou, țintă. (Calul a ajuns primul la ~.) 3. venire, (fig.) coborâre. (~ serii.) 4. venire, venit, (reg.) venită. (~ iernii.)

SOSIRE s. 1. sosit, venire. (~ lui la timp.) 2. (concr.) potou, țintă. (Calul a ajuns primul la ~.) 3. venire, (fig.) coborîre. (~ serii.) 4. venire, venit, (reg.) venită. (~ iernii.)

Sosire ≠ plecare

SOSIRE. Subst. Sosire, venire, venită (pcp.), ajungere (rar), descindere, finiș. Revenire, întoarcere, înturnare, înturnat, reîntoarcere, reînturnare (pop.), înapoiere. Apropiere, atingere; aterizare, aterizaj; amerizare, amerizaj; aselenizare, alunizare; amartizare. Coborîre; descălecare, descălecat; debarcare. Oprire; ancorare; staționare; parcare. Apariție, ivire, iveală (rar), sfetire (înv.). Venire neașteptată, vizită inopinată. Venit; nou venit, nou sosit; musafir; venetic (adesea peior.). Adj. Sositor (rar). Vb. A sosi, a veni, a ajunge, a descinde. A reveni, a se întoarce, a se reîntoarce, a veni din nou, a se înapoia, a se înturna, a se reînturna (pop.). A se apropia, a atinge (un punct), a ajunge la destinație; a ateriza; a ameriza; a aseleniza, a aluniza; a amartiza. A coborî, a se da jos; a descăleca; a debarca. A opri, a staționa; a ancora, a arunca ancora; a trage la țărm. A apărea, a se ivi, a se sfeti (înv.), a veni pe neașteptate, a ateriza (fig.), a năvăli, a da năvală. Adv. Pe sosite. V. apropiere, călătorie, coborîre, mișcare, vizită.