PLECARE¹, plecări, s. f. Acțiunea de a pleca¹; pornire (din loc); deplasare; purcedere la drum. Mama lui hotăra plecările și întoarcerile. SADOVEANU, B. 92. Se duse în voiaj... trimițînd fostei sale soții în ajunul plecării o frumoasă ediție a întîmplărilor lui Telemach. NEGRUZZI, S. I 79. ◊ Loc. adj. Gata de plecare = pe punctul de a porni. Pe linia întîia, lîngă peron, aștepta un expres gata de plecare. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 7. ◊ Loc. adv. La plecare = în momentul pornirii. La plecare, dăduse de urma lui Boldur Iloveanu ca să-și ia rămas bun. C. PETRESCU, A. 394. La plecare, îi conduceau cu toții pînă la colțul străzii. BASSARABESCU, V. 8. ◊ Expr. (Sport) A lua plecarea = a lua startul, a porni.