pirpiriu, ~ie a [At: (a. 1742) IORGA, S. D. VI, 304 / V: (înv) firfi~, ~ri, ~pirliu / Pl: ~ii / E: tc pirpiri] 1 (Îvp; d. oameni; îla) Pirpiri-cosac Fără avere. 2 (Pop; d. oameni) Sărăcăcios, jerpelit sau prea subțire îmbrăcat. 3 (D. îmbrăcăminte) Sărăcăcios. 4 (D. îmbrăcăminte) Subțire și necorespunzător pentru vremea friguroasă. 5 (D. ființe) Mic și slab Si: firav, pipernicit, prizărit.

PIRPIRIU, -IE, pirpirii, adj. (Despre oameni) 1. Mic, pipernicit, jigărit, sfrijit. Erați toți pirpirii. Dacă ai fi fost cu verii dinspre partea tatii, s-ar fi schimbat povestea, căci aveau faimă de bătăuși. PAS, Z. X 103. Un găligan de școlar, cît un bivol de mare, tăbărîse pe un băiat slab și pirpiriu. GHICA, S. 676. ◊ (Substantivat) Frederic rîdea, înțelegînd cam ce-a spus pirpiriul. PAS, Z. I 306. 2. Îmbrăcat cu haine (prea) subțiri. Înainte de amiazi, intră în băcănie un funcționăraș foarte pirpiriu, deși afară era destul de ger. CARAGIALE, O. II 81. ♦ (Substantivat) Persoană fără avere. N-ar fi rău să vă gîndiți la o afacere cu niște gospodari mai bogați. Dascălul Iov e un pirpiriu, popa Irimescu de-abia acum se înfiripă. SADOVEANU, P. M. 34. ♦ (Despre îmbrăcăminte) (Prea) subțire, nepotrivit pentru vreme friguroasă. Bătu talpa mai apăsat, să-și dezmorțească vîrful degetelor în pantofii pirpirii. C. PETRESCU, C. V. 118.

PIRPIRIU ~e (~i) 1) (despre organisme vii) Care s-a oprit din dezvoltare sau a degenerat; cu dimensiuni reduse din cauza dezvoltării anormale; jigărit. 2) (despre persoane) Care poartă haine sărăcăcioase sau subțiri; îmbrăcat în haine sărăcăcioase sau subțiri. 3) (despre îmbrăcăminte) Care este sărăcăcios, subțire și nepotrivit cu vremea friguroasă; jerpelit. /<turc. pirpiri

pirpiriu a. jigărit: băiat slab și pirpiriu CR.; pirpiri-cosac, golan, sărăcuț: când se văzu și el pirpiri-cosac, golănel și gonit ISP. [Turc. PIRPIRI, nevoiaș]. V. saxana.

pirpiríŭ, -íe adj. (turc. pirpiri, muncitoresc, grosolan). Fam. Perpelit, îmbrăcat cam prost orĭ cam supțire ĭarna.

pipiriu, ~ie^[1] a vz pirpiriu

pirpiliu², ~ie a vz pirpiriu

pirpiri a vz pirpiriu

cosác m. (bg. kosák și kosát, rus. kosátka a. î.). Sud. Un pește fluvial din neamu plăticiĭ (ceva maĭ mic de cît asta), albastru închis pe spinare, și în colo alb, cu solzĭ micĭ (ábramis bállerus). Munt. Fam. Pirpirí-cosác, pirpiriŭ, lefter, fără nicĭ un ban.

pirpiriu adj. m., f. pirpirie; pl. m. și f. pirpirii

pirpiriu adj. m., f. pirpirie; pl. m. și f. pirpirii

pirpiriu adj. m., f. pirpirie; pl. m. și f. pirpirii

pirpiriu

PIRPIRIU adj., s. v. calic, necăjit, nevoiaș, sărac, sărman.

PIRPIRIU adj. v. jerpelit, peticit, rupt, zdrențăros, zdrențuit.

PIRPIRIU adj. 1. v. pipernicit. 2. v. slab. 3. v. debil.

PIRPIRIU adj. 1. chircit, degenerat, închircit, nedezvoltat, pipernicit, pricăjit, prizărit, sfrijit, (rar) nevoiaș, slab, sterp, (înv. și reg.) scăzut, (reg.) izinit, obidnic, pimnicit, pizghirit, răit, șiștav, (prin Ban.) miciculat, (prin Bucov. și Transilv.) prilestit, (prin Olt.) tîrcav. (Plantă ~.) 2. costeliv, jigărit, pipernicit, prăpădit, prizărit, răpciugos, sfrijit, slab, slăbănog, uscat, uscățiv, (rar) uscăcios, (înv. și reg.) mîrșav, rău, sec, secățiu, secățiv, (reg.) ogîrjit, (Mold. și Transilv.) pogîrjit. (Vită ~ ). 3. debil, delicat, firav, fragil, gingaș, plăpînd, prizărit, sfrijit, slab, slăbănog, slăbuț, șubred, (pop.) pițigăiat, (înv. și reg.) mîrșav, ticălos, (reg.) gubav, moringlav, (Mold. și Transilv.) sighinaș, (Mold. și Olt.) șiștav. (Un copil ~; cu o constituție ~.)

pirpiriu adj. v. JERPELIT. PETICIT. RUPT. ZDRENȚĂROS. ZDRENȚUIT.

pirpiriu adj., s. v. CALIC. NECĂJIT. NEVOIAȘ. SĂRAC. SĂRMAN.

Pirpiriu ≠ robust, zdravăn