PECETE, peceți, s. f. 1. Placă (de metal) cu mâner sau montată pe un inel, pe a cărei suprafață este gravată o monogramă, o emblemă etc. și care, aplicată pe ceară roșie sau cu tuș pe un act, pe o scrisoare sau pe un colet, dă acestora caracter de autenticitate și de integritate; sigiliu; p. ext. ștampilă. 2. Ceară roșie sau bucată de plumb (care se aplică sau se leagă de un document, de un pachet etc.) pe care se imprimă, prin apăsare, o pecete (1); semn imprimat prin aplicarea unei peceți (1) pe un document, pe un obiect etc.; sigiliu. Expr. închis (sau ferecat) cu șapte peceți = imposibil de aflat; de nepătruns; interzis, oprit. ♦ Fig. Semn caracteristic, trăsătură specifică, distinctivă; amprentă, marcă, întipărire, urmă; spec. stigmat. 3. (Înv. și reg.) Aprobare, rezoluție sau ordin în scris, întărit cu o pecete (1). [Var.: pecetie s. f.] – Din sl. pečatĭ.

pecete sf [At: (a. 1591) GCR. I, 38/36 / V: ~tie, (înv) ~eată, ~eate, ~eatie, (reg) ~et, ~eție, picet / Pl: ~eți, (înv) ~, (reg) ~turi / E: slv пєчать] 1 Placă de metal, cu mâner sau montată pe un inel, pe a cărei suprafață liberă este gravată o emblemă, o efigie, o monogramă, care se aplică pe ceară sau cu tuș, pentru a garanta autenticitatea și integritatea unui act Si: sigiliu, (îrg) muhur, pecetlar (1), pecetnic, peciu. 2 (Pex) Ștampilă. 3 (Reg; îs) ~a dracului Umflătură la piciorul calului Si: (îrg) pecetlar (2). 4 (Bot; reg; îc) ~a-lui-Solomon Coada-cocoșului (Polygonatum latifolium). 5 (Bot; reg; îac) Coada-cocoșului (Polygonatum multiflorum). 6 (Bot; reg; îac) Coada-cocoșului (Polygonatum odoratum). 7 (Înv) Emblemă. 8 (Înv) Stemă. 9 (Reg) Timbru poștal. 10 Ceară roșie sau plumb care se aplică sau se leagă la un document, la un pachet și pe care se aplică o pecete (1). 11 Semn imprimat prin aplicarea unei peceți (1). 12 (Pex) Semn lăsat de o ștampilă înmuiată în tuș și aplicată pe un document. 13 (Îlav) Închis (sau ferecat) cu șapte peceți Ascuns cu desăvârșire, imposibil de a fi găsit. 14 (Îal) Interzis. 15 (Îal) Tăinuit, imposibil de cunoscut. 16 (Îlv) A pune sub ~eți A sigila. 17 (Pex; îal) A tăinui. 18 (Pex; îal) A interzice. 19 (Îvr) Tatuaj. 20 (Reg; îf pecet) Aluniță. 21 (Reg; îs) ~tul mortului Stropire a mortului cu ulei și vin înainte de a se închide sicriul. 22 (Îrg) Act întărit cu o pecete (1). 23 (Spc; îrg) Chitanță prin care se specifică suma pe care trebuie să o plătească sau a plătit-o un contribuabil. 24 (Fig) Semn caracteristic. 25 (Fig) Trăsătură distinctivă. 26 (Spc; fig) Stigmat. corectat(ă)

PECETE, peceți, s. f. 1. Placă (de metal) cu mâner sau montată pe un inel, pe a cărei suprafață este gravată o monogramă, o emblemă etc. și care, aplicată pe ceară roșie sau cu tuș pe un act, pe o scrisoare sau pe un colet, dă acestora caracter de autenticitate și de integritate; sigiliu; p. ext. ștampilă. 2. Ceară roșie sau bucată de plumb (care se aplică sau care se leagă de un document, de un pachet) pe care se imprimă, prin apăsare, o pecete (1); semn imprimat prin aplicarea unei peceți (1) pe un document, pe un obiect etc., sigiliu. ◊ Expr. Închis (sau ferecat) cu șapte peceți = cu neputință de aflat; de nepătruns; interzis, oprit. ♦ Fig. Semn caracteristic, trăsătură specifică, distinctivă; amprentă, marcă, întipărire, urmă; (p. spec.) stigmat. 3. (Înv. și reg.) Aprobare, rezoluție sau ordin în scris, întărit cu o pecete (1). [Var.: pecetie s. f.] – Din sl. pečatĭ.

PECETE, peceți, s. f. 1. Placă, în general de metal, cu mîner (sau uneori montată pe un inel), pe a cărei față liberă e gravată o monogramă, o emblemă, o efigie etc. și care, aplicată cu ceară roșie sau cu tuș pe un act, pe o scrisoare sau pe un colet, dă acestora caracter de autenticitate și integritate; sigiliu, ștampilă. Jder și-a repezit cu degetele o pală de păr pe după urechea dreaptă și a apucat cu stînga cartea domnească. I-a cunoscut pecetea. SADOVEANU, F. J. 519. Punea d. Nae pecetea pe o bucată de hîrtie ori de mucava și pe urmă la fiecare răzătură trăgeam cu cerneală o dungă. CARAGIALE, O. I 183. După ce-a scris logofătul, domnul iscăli și muhurdarul puse pecetea. NEGRUZZI, S. I 306. ◊ Fig. Ne e foame de frumuseți, De cele limpezi, adevărate, Fără lăcate, fără peceți, Luate din viață și iarăși date înapoi împlinite. DEȘLIU, G. 9. 2. Semn imprimat (cu tuș sau cu ceară roșie) prin aplicarea unei peceți (1). Nastasia a rupt cu înfrigurare pecețile. S-a făcut întîi palidă cetind... Mitrea o încredința că în scurt timp vine. SADOVEANU, M. C. 194. Se-nchină și respectuos prezintă un plic mare galben cu cinci peceți mari pe el. VLAHUȚĂ, O. A. I 211. Căpitanul luă cartea, îi rupse pecetea, o deschise și citi. ISPIRESCU, L. 143. ◊ Expr. Închis (sau ferecat) cu șapte peceți = cu neputință de aflat, de neînțeles, de nepătruns; de neatins, interzis. Taină ferecată cu șapte peceți. C. PETRESCU, R. DR. 33. 3. Fig. (Învechit) Rezoluție, aprobare în scris întărită cu o pecete (1). Moghilă, să-mi aduci pricinile ce-a judecat Bogdan și-au rămas fără pecetea domnească. DELAVRANCEA, A. 54. 4. Fig. Semn caracteristic distinctiv, trăsătură specifică (a unei persoane, a unui lucru, a unei epoci etc.); urmă, întipărire. Sufletul generației care a înfăptuit Marea Revoluție a fost frămîntat îndelung de cărțile lui Gorki și a purtat pecetea nobilă și de neșters a operei sale. BOGZA, M. S. 92. Subiectele ce va alege [scriitorul], felul cum le va lucra vor purta pecetea mijlocului social ce înconjoară pe artist. GHEREA, ST. CR. II 70. De aice începe un șir de domni răi... oameni de acei însemnați cu pecetea păcatului, pentru a fi călăii popoarelor. NEGRUZZI, S. I 274.- Variantă: pecetie, pecetii (DELAVRANCEA, A. 141, CARAGIALE, O. I 183), s. f.

PECETE ~ți f. 1) Obiect constând dintr-o placă cu mâner, pe care sunt gravate în relief embleme și inscripții și care se aplică pe documente (spre a le autentifica); ștampilă. 2) Semn imprimat cu un astfel de obiect. ◊ Închis (sau ferecat) cu șapte ~ți imposibil de aflat; de nepătruns. 3) fig. Trăsătură specifică, particulară; semn distinctiv; amprentă; marcă. [G.-D. peceții] /<sl. pețati

pecete f. 1. placă de metal în care sunt săpate embleme, ce se reproduc apoi în ceară roșie spre a da un caracter de autenticitate scrisorilor, diplomelor, actelor publice: pecetea Statului; peceți, od. un fel de dare ce a fost desființată prin Reforma lui Const. Mavrocordat (v. pecetluitură); 2. urma peceții; 3. fig. semn caracteristic, caracter distinctiv: pecetea geniului, pecetea unei epoce. [Slav. PEČATĬ].

peceată sf vz pecete

peceate sf vz pecete

peceatie sf vz pecete

pecet sn vz pecete

pecetie sf vz pecete

peceție sf vz pecete

picet sn vz pecete

peceátă (Mold. sud) f., pl. ețĭ, -éte (vestu țăriĭ și nord), pl. tot ețĭ, și -étie (vest), pl. etiĭ (vsl. rus. pečátĭ, sigil; bg. sîrb. pečat, rudă cu rom. pecĭ și pecie; ung. pecsét, germ. petschaft). Sigil (unealtă de întipărit litere pe ceară). Pun pecetea, o aplic. Pun pecețĭ, aplic în maĭ multe locurĭ ceara și apoĭ sigilu. Rup pecețile, înlătur pecețile, deschid ceĭa ce era închis pin ele. Fig. Caracter distinctiv: pecetea geniuluĭ. Vechĭ. Hîrtie tipărită pin care se arata cît bir aveaĭ de plătit (numită și pecét n., pl. urĭ).

pecete s. f., g.-d. art. peceții; pl. peceți

pecete s. f., g.-d. art. peceții; pl. peceți

pecete s. f., art. pecetea, g.-d. art. peceții; pl. peceți

pecete

pecete, -ți.

PECETE s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristică, emblemă, însușire, notă, particularitate, proprietate, semn, simbol, specific, stigmat, trăsătură.

PECETE s. v. ștampilă.

pecete s. v. ATRIBUT. CALITATE. CARACTER. CARACTERISTICĂ. EMBLEMĂ. ÎNSUȘIRE. NOTĂ. PARTICULARITATE. PROPRIETATE. SEMN. SIMBOL. SPECIFIC. STIGMAT. TRĂSĂTURĂ.

PECETE s. sigiliu, ștampilă, (înv. și reg.) pecetlar, (reg.) biag, ștempel, țil, (înv.) muhur, pecetnic, peciu. (A aplica ~ pe un act.)

pecetie (pecetii), s. f. – 1. Ștampilă, sigiliu, timbru. – 2. (Înv.) Hîrtie ștampilată. – Var. pecete, (Mold.) peceată. Sl. pečatĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 250), cf. sb. pečat, mag. pecset. Sec. XVI. – Der. pecelnic, s. m. (înv., păstrător al peceților statului, cancelar); pecetar, s. m. (înv., păstrător al peceților); pecetlui, vb. (a ștampila), din sl. pečatĭlĕti; pecetluitură, s. f. (hîrtie cu pecete); pecetluit, s. n. (hîrtie cu pecete), sec. XVII, înv.; pecetnic, s. n. (înv., ștampilă).

Carte cu șapte peceți – Expresia vine din Biblie, și anume din Apocalips, unde, în viziunea lui, loan teologul pomenește de o carte cu șapte peceți. Se spune că nimeni nu era vrednic să desfacă pecețile și să citească cartea. De aici, cînd e vorba de lucruri misterioase, de neînțeles, se zice că avem de-a face cu o carte cu șapte peceți. În tragedia Faust de Goethe (partea I), Faust îi spune lui Wagner: „Timpurile din trecut sînt pentru noi o carte ferecată cu șapte peceți” (ESPLA, 1953, pag. 57). BIB.