20 de definiții pentru onorariu (s.n.) onorar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ONORÁRIU, onorarii, s. n. Sumă de bani dată unui intelectual (avocat, medic etc. liber-profesionist) pentru un serviciu prestat în sfera ocupațiilor sale. [Var.: onorár s. n.] – Din fr. honoraire, lat. honorarium.

onorariu1 sn [At: NEGULICI / V: onorar / E: fr honoraire, lat honorarium] Plată acordată unei persoane, de obicei unui intelectual liber profesionist, pentru un serviciu prestat în sfera preocupărilor sale.

ONORÁRIU, onorarii, s. n. Plată, retribuție dată unui intelectual (avocat, medic etc. liber-profesionist) pentru un serviciu prestat în sfera ocupațiilor sale. [Var.: onorár s. n.] – Din fr. honoraire, lat. honorarium.

ONORÁRIU, onorarii, s. n. Plată, retribuție pentru un serviciu prestat de o persoană cu profesiune liberă intelectuală (avocat, medic etc.). La plecare, nu vru să primească onorariul. C. PETRESCU, Î. II 244. Deocamdată nici onorariul pentru procesul divorțului nu i l-a achitat. REBREANU, R. II 47. – Variantă: onorár s. n.

ONORÁRIU s.n. Sumă oferită pentru un serviciu prestat de o persoană cu profesiunea liberă (avocat, medic etc.). // adj. V. onorar. [Pron. -riu, var. onorar s.n. / cf. fr. honoraires, lat. honorarium].

ONORÁRIU s. n. plată, retribuție pentru un serviciu prestat de o persoană cu o anumită profesiune (avocat, medic etc.). (< fr. honoraires, lat. honorarium)

ONORÁRIU ~i n. Retribuție pentru o muncă intelectuală (efectuată, mai ales, în afara muncii de bază). [Sil. -riu] /<fr. honoraire, lat. honorarium

ONORÁR2 s. n. v. onorariu.

ONORÁR, -Ă adj. (Rar; despre persoane) Care a încetat de a deține o funcție, dar își păstrează titlul și atribuțiile onorifice; onorific (2). // s.n. V. onorariu. [Var. onorariu, -ie adj. / cf. fr. honoraire].

onorar a. 1. care conservă titlul și prerogativele onorifice ale unei funcțiuni, ce a încetat a o exercita: profesor onorar; 2. care poartă un titlu onorific fără funcțiune: membru onorar al unei societăți. ║ n. retribuțiunea profesiunilor liberale: onorarul unui medic, advocat, profesor.

2) onorár n., pl. e, și (rar) -áriŭ n. (lat. honorarium). Remunerațiune acordată unuĭ medic, unuĭ avocat, unuĭ profesor particular saŭ altora care exercită profesiunĭ libere. V. apuntament, leafă, salar, simbrie, cinste.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

onoráriu (retribuție) [riu pron. rĭu] s. n., art. onoráriul; pl. onorárii, art. onoráriile (-ri-i-)

onoráriu (retribuție) s. n. [-riu pron. -rĭu], art. onoráriul; pl. onorárii, art. onoráriile (sil. -ri-i-)

onorár (= onoráriu) s. n., pl. onorárii


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

onorariu, onorarii s. n. (intl.) pradă, rezultatul unei infracțiuni.

Intrare: onorariu (s.n.)
onorariu1 (s.n.) substantiv neutru
  • pronunție: onorarĭu
substantiv neutru (N53)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • onorariu
  • onorariul
  • onorariu‑
plural
  • onorarii
  • onorariile
genitiv-dativ singular
  • onorariu
  • onorariului
plural
  • onorarii
  • onorariilor
vocativ singular
plural
onorar2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N27)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • onorar
  • onorarul
  • onoraru‑
plural
  • onorarii
  • onorariile
genitiv-dativ singular
  • onorar
  • onorarului
plural
  • onorarii
  • onorariilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

onorariu (s.n.) onorar

  • 1. Sumă de bani dată unui intelectual (avocat, medic etc. liber-profesionist) pentru un serviciu prestat în sfera ocupațiilor sale.
    surse: DEX '09 DLRLC DN attach_file 2 exemple
    exemple
    • La plecare, nu vru să primească onorariul. C. PETRESCU, Î. II 244.
      surse: DLRLC
    • Deocamdată nici onorariul pentru procesul divorțului nu i l-a achitat. REBREANU, R. II 47.
      surse: DLRLC

etimologie: