ONORARIU¹ s. n. Plată, retribuție acordată unei persoane (de obicei unui intelectual de profesiune liberă) pentru efectuarea unei munci, a unui serviciu etc. Cf. negulici. Eu, care pînă atunci niciodată nu mă tocmisem cu clienții și care mă rușinam cînd îmi plăteau onorariile, mă tocmeam acum cu înverșunare. brătescu-voinești, I. 41. Avocatul se însărcină să-i scoată toate pămînturile, dar îi ceru înainte jumătate din onorar. rebreanu, i. 300, cf. id. R. ii, 47. Încasezi onorarii de invidiat. c. petrescu, c. v. 25, cf. id. I. ii, 198. Trebuie să fi luat onorariu mare! p. constant, r. 88. Din avansul asupra onorariului se înfruptă și părintele ministru Firică. stancu, b. a. iv, 215. – Pl.: onorarii. – Și: onorar s. n. – Din fr. honoraire, lat. honorarium.