18 definiții pentru mecanic (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker.

mecanic, ~ă [At: AMFILOHIE, G. F. 21r/7 / S și: (înv) mechanic / V: (înv) maha~, ~nec, meha~, miha~, (înv) mihanicus, (reg) mehalnic / Pl: ~ici, ~ice / E: lat mechanicus, mechanica, it meccanico, meccanica, ger Mechaniker, Mechanika, fr mécanique, ngr μηϰανιϰή, ,μηϰανιϰός rs механика, механик] 1 sf Știință care studiază forțele motrice, legile echilibrului, mișcării corpurilor și mecanismelor. 2 sf Tehnică a procedeelor în care intervin în special forțele motrice, legile echilibrului, mișcării corpurilor și mecanismelor Si: mecano-tehnică. 3 sf (Îs) Atelier de ~ă Atelier în care se construiesc și se repară mașini, piese ale unui mecanism etc. 4 sf (Îs) ~â cerească Știință care se ocupă cu mișcarea corpurilor cerești, mai ales a planetelor, sateliților și cometelor. 5 sf Manual, tratat de mecanică (1). 6 sf (Înv) Mecanism. 7 sf (Înv) Mașină. 8 sf Ocupație, meserie a mecanicului (10). 9 sm (Înv) Specialist în mecanică (1). 10 sm Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, a diverselor mașini și aparate. 11 sm Persoană care supraveghează funcționarea unei mașini pe care o conduce. 12 a Care aparține mecanicii (1). 13 a Referitor la mecanică (1). 14 a De mecanică (1). 15 a Care acționează asupra schimbării poziției corpurilor. 16 a (Îoc chimic) Fizic. 17 a Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism. 18 a Care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor Si: mecanizat. 19-20 a, av (Care are loc) fără participarea conștiinței, a voinței, a inteligenței Si: automat, mașinal. 21 a (Înv; îs) Armonie ~ă Armonie imitativă.

MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, subst., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = știință care se ocupă cu mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adv.) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adv.) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, it. meccanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker.

MECÁNIC1, mecanici, s. m. Lucrător care efectuează operații mecanice de fabricare, de reparare sau de întreținere a utilajelor. Rămîn aici pînă vine mecanicul să repare telefonul. SEBASTIAN, T. 46. ◊ Persoană care conduce un vehicul sau care supraveghează o mașină; mașinist. Mecanicii au oprit; oamenii s-au risipit în cîmp. SADOVEANU, P. M. 40.

MECÁNIC, -Ă adj. 1. Acționat de o mașină sau de un mecanism. 2. Referitor la mecanică (2) [în DN]. 3. (Despre o acțiune, un gest) Făcut automat; reflex, mașinal. // s.m. Lucrător specialist în lucrări de mecanică, în reparații de mașini, de instalații etc. ♦ Conducător al unei locomotive. [Var. mehanic, -ă adj. / cf. fr. mécanique, germ. Mechanik, lat. mechanicus, gr. mechanikos].

MECÁNIC, -Ă I. adj. 1. referitor la mecanică (III). 2. acționat de o mașină, de un mecanism. 3. (despre o acțiune, un gest; și adv.) făcut automat; mașinal. II. s. m. lucrător specialist în lucrări de mecanică, în reparații de mașini, de instalații etc. ◊ conducător al unei locomotive; motorist. III. s. f. 1. știință care studiază legile mișcării și ale repausului corpurilor. ♦ ă fluidelor = hidromecanică; ~ cerească = ramură a astronomiei care studiază mișcarea corpurilor cerești. 2. tehnica procedeelor în care intervin fenomene mecanice; mecanotehnică. 3. (fig.) combinație. (< fr. mécanique, it. mecanico, germ. Mechenik/er/, lat. mecanicus, germ. Mechenik/er/)

MECÁNIC2 ~ci m. 1) Specialist în mecanică. 2) Muncitor specializat în montarea, întreținerea și reparația mașinilor, mecanismelor, motoarelor sau aparatelor. 3) Persoană care conduce sau supraveghează un vehicul sau un motor; mașinist. 4) Conducător al unei locomotive; mașinist. /<lat. mechanicus, germ. Mechaniker

mecanic a. 1. privitor la mecanică; 2. pus în lucrare cu ajutorul mașinelor: arte mecanice; 3. fig. se zice de o lucrare la care nu se cere sau unde lipsește inteligență. ║ m. 1. cel ce se ocupă cu mecanica; 2. constructor de mașini; 3. cel ce conduce o mașină.

*mecánic, -ă adj. (vgr. mehanikos, d. mehané, de unde și lat. máchina, fr. machine, mașină. V. macin). Relativ la legile mișcăriĭ și ale echilibruluĭ. Care se face pin munca mînilor sau a mașinilor: artele mecanice. Machinal, produs pin mișcare (nu pe cale chimică): digestiunea e o operațiune mecanică. S. m. Persoană care, știind mecanica, inventează, construește saŭ conduce mașinĭ. (Acel ce conduce o mașină se numește și mașinist). S. f., pl. ĭ și e. Acea ramură a matematiciĭ care studiază mișcarea și echilibru puterilor motricĭ și a mașinilor: d’Alembert1 fu unu din fundatoriĭ mecaniciĭ. Carte de mecanică: Mecanica luĭ Laplace. Mecanica cerească, care studiază teoria mișcăriĭ stelelor. Adv. În mod mecanic. Ca o mașină, fără să cugețĭ: acest elev spune lecțiunea mecanic. V. dinamic.[1] corectată

  1. 1. În original: d’Abembert, evident greșit. — LauraGellner

Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mecánic adj. m., s. m., pl. mecánici; adj. f. mecánică, pl. mecánice

mecánic s. m., adj. m., pl. mecánici; f. sg. mecánică, pl. mecánice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MECÁNIC s., adj., adv. 1. s. mașinist, (înv.) mecanician. (~ pe o locomotivă.) 2. adj. v. mecanizat. 3. adj. fizic. (Acțiunea ~ a vântului.) 4. adj. v. automat. 5. adv. automat. 6. adj. v. papagalicesc. 7. adv. v. papagalicește. 8. adj. v. dogmatic.

MECANIC s., adj., adv. 1. s. mașinist, (înv.) mecanician. (~ pe o locomotivă.) 2. adj. mecanizat, (rar) mașinizat, sistematic. (Mori ~.) 3. adj. fizic. (Acțiunea ~ a vîntului.) 4. adj. automat, automatic, inconștient, instinctiv, mașinal, reflex. (Gest, act ~.) 5. adv. automat, automatic, inconștient, mașinal, mașinalicește, reflex, (înv.) mecanicește. (Merge, reacționează ~.) 6. adj. papagalicesc. (Reproducere, asimilare ~.) 7. adv. automat, mașinal, papagalicește. (Repetă ~ ceea ce aude.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

MECANIC DE BORD a) funcție tehnică la bordul unei aeronave; b) persoana având această funcție și care are ca sarcină principală supravegherea parametrilor funcționali ai motorului/motoarelor.

Intrare: mecanic (s.m.)
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mecanic
  • mecanicul
  • mecanicu‑
plural
  • mecanici
  • mecanicii
genitiv-dativ singular
  • mecanic
  • mecanicului
plural
  • mecanici
  • mecanicilor
vocativ singular
  • mecanicule
plural
  • mecanicilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mecanic, -ă (persoană) mecanică

  • 1. Specialist în mecanică ((1.), (2.)).
    surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.1. Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
      exemple
      • Rămîn aici pînă vine mecanicul să repare telefonul. SEBASTIAN, T. 46.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe.
      exemple
      • Mecanicii au oprit; oamenii s-au risipit în cîmp. SADOVEANU, P. M. 40.
        surse: DLRLC

etimologie: