jind sn [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 238/13 / V: jând, ~ă sf / Pl: ~uri / E: jindui] 1 Dorință mare pentru ceva greu de obținut. 2 Poftă (de care îți lasă gura apă). 3 (Îlav) Cu ~ Cu ardoare. 4 (Îal) Plin de dorință. 5 (Îal) Cu dor. 6 (Îe) A duce ~(ul) A duce dorul cuiva. 7 (Îae) A dori. 8 (Îae) A tânji după cineva sau ceva.

JIND s. n. Dorință puternică, dor, poftă de ceva (greu de ajuns sau de obținut). Ci de dor să le mai treacă, Să-și mai potolească jindul. TEODORESCU, P. P. 172. ◊ Loc. adv. (Mai ales în legătură cu verbele «a privi», «a se uita», «a căta» etc.) Cu jind = plin de dorință (uneori cu o nuanță de regret). Îl priveam cu jind cum se mișcă fără silință. SADOVEANU, N. F. 80. Gîndul meu se întoarse și cătă cu jind înapoi, spre întăriturile mele părăsite, văduve și pustii. HOGAȘ, M. N. 184. Așa-i; spre bolțile tăriei, Cu jind, la ce să mai cătăm. VLAHUȚĂ, P. 51. ◊ (Poetic) Flori cu fețele palide, ca niște convalescente îndărătul unor geamuri de spital, privesc cu jind la lumea liberă de afară. ANGHEL, PR. 114. ◊ Expr. (Neobișnuit) A duce jind(ul) = a duce dorul, a dori, a pofti, a rîvni, a jindui. Nici mă mir, că ziua toată dus-am jind garafei pline. TOMA, C. V. 499.

JIND n. Dorință puternică de a avea ceva greu de obținut; râvnire. ◊ A privi (sau a se uita) cu ~ a privi (sau a se uita) la ceva cu dorință mare și regret. /v. a jindui

jind n. poftă mare: se uita cu jind la ei; a-i duce jindul, a dori cu înfocare. [Tras din jinduì].

jind n., pl. urĭ (vsl. žendžĭ, žendža, sete, žendati, a-țĭ și sete orĭ foame, a potoli, a jindui, a aștepta). Mare poftă: a te uĭta cu jind la ceva, a dori, a pofti mult ceva pe la care-te uĭțĭ. A duce jindul unuĭ lucru, a-ĭ duce doru, a-l dori, a-l pofti.

jând sn vz jind corectat(ă)

jindă sf vz jind

jind s. n.

jind s. n.

jind s. n.

jind.

JIND s. jinduire, poftă. (Se uită cu ~ la...)

JIND s. jinduire, poftă. (Se uită cu ~ la...)

jind (-duri), s. n. – Dorință adîncă, poftă. Sl. *žęždĭ, žęžda „sete” cu disimilarea ž...ž. Se consideră în general că este vorba de un postverbal de la jindui, vb. (a dori, a-i fi dor, a pofti, a avea chef), care ar reprezenta un sl. *žędovati, der. de la žędati „a dori” (Cihac, II, 159; Conev 88; Byhan 341; DAR), care de asemenea pare posibil. – Der. jinduitor, adj. (rîvnitor, însetat); jinduială, s. f. (chef, privațiune; dorință neîmplinită).