17 definiții pentru ibrișin ibrișim ebrișin


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IBRIȘÍN, ibrișine, s. n. Fir de ață albă sau colorată, răsucită, din bumbac sau din mătase, înfășurat pe un sul subțire de carton și întrebuințat la cusut, la brodat ori la împletit. ◊ Expr. (Reg.) A-i trage (cuiva) un ibrișin pe la nas = a ironiza. ♦ Papiotă. [Var.: ibrișím s. n.] – Din tc. ibrīșim.

ibrișin [At: ANON. CAR. / V: (reg) im, (înv) eb~ / Pl: ~uri / E: tc ibrișim] 1 sn Fir de ață albă sau colorată, răsucită, din bumbac sau din mătase, folosit mai ales la brodat și la împletit. 2 sn Papiotă cu ibrișin (1). 3 av (Pop; d. activități; îe) A merge ~ A se desfășura rapid, fără greutate. 4 sn (Pfm; îe) A da (sau a-i trage) cuiva cu ~ul pe la nas A ironiza pe cineva. 5 sn (Buc) Fir de bumbac de culoare albă sau neagră. 6 sn (Reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape.

IBRIȘÍN, ibrișine, s. n. Fir de ață albă sau colorată, răsucită, din bumbac sau din mătase, înfășurat pe un sul subțire de carton și întrebuințat la cusut, la brodat sau la împletit. ◊ Expr. (Reg.) A-i trage (cuiva) un ibrișin pe la nas = a ironiza. ♦ Papiotă. [Var.: ibrișím s. n.] – Din tc. ibrișim.

IBRIȘÍN, ibrișine, s. n. (Și în forma ibrișim) Fir de mătase răsucită, de diferite culori, întrebuințat la cusut, la brodat sau la împletit. Celalt purtînd pe cap turbanul Țesut din verde ibrișim, Psalmodiază Alcoranul. MACEDONSKI, O. I 55. Cămașă frumoasă de in Cusută cu ibrișin. SEVASTOS, N. 143. L-au căftănit și i-au dăruit vodă și doamna cîte trei pungi de ibrișim cu cîte o mie de galbeni. CARAGIALE, O. III 49. Voinea se scula, Vamă le lua, Fir și ibrișim Și postav d-ăl bun. TEODORESCU, P. P. 86. ◊ Fig. (Prin comparație cu subțirimea firului de ibrișin) S-ar fi lipsit de fumat d-ar fi fost siliți tot mereu să umple și să aprinză o astfel de narghilea, stînd apoi cu gura căscată dasupra ei, ca să aspire ibrișimul de fum ce poate ieși pe acea microscopică găurice. ODOBESCU, S. II 296. ◊ Expr. A-i trage (cuiva) un ibrișin pe la nas = a aminti cuiva (sau a face aluzie la) ceva neplăcut și într-un mod ironic; a ironiza, a batjocori. Ne și trage cîte un ibrișin pe la nas despre fata popii de la Folticenii-Vechi. CREANGĂ, A. 94. ♦ Papiotă (1). – Variantă: ibrișím s. n.

IBRIȘÍN ~e n. Fir de ață de mătase sau de bumbac răsucit, folosit la cusut, brodat sau tricotat. ◊ A-i trage cu ~ pe la nas a) a lua în râs pe cineva; b) a vorbi cuiva despre ceva neplăcut, jenant. [Sil. i-bri-] /<turc. ibrișim

IBRIȘÍM s. n. v. ibrișin.

ibrișim n. 1. mătase răsucită (Mold. ibrișin); 2. fig. aluziune fină si mușcătoare: ne trage câte un ibrișin pe la nas despre fata popei CR. ║ a. fig. șiret, șmecher ║ adv. 1. de minune: treburile merg ibrișim CAR.; 2. fin, subțire ca un ibrișim: cuțitul taie ibrișim. [Turc. IBRIȘIM].

ibrișím (vest) și -ín (est) n., pl. urĭ (turc. ibrișim; ngr. brisimi im-, sîrb. ibrišim). Ață de matasă. Fig. (est). Aluziune, bobîrnac: a trage cuĭva un ibrișin pe la nas. Adv. Supțire, fin: acest cuțit e ascuțit ibrișin, taĭe ibrișim.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ibrișín (i-bri-) s. n., pl. ibrișíne

ibrișín s. n. (sil. -bri-), pl. ibrișíne


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ibrișím (ibrișímuri), s. n. – Fir de mătase răsucit. – Var. ibrișin. Tc. ibrișim (Roesler 593; Șeineanu, II, 222), cf. bg. ibrisim.Der. ibrișimgiu, s. m. (negustor de mărunțișuri), din tc. ibrișimci.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a-i trage (cuiva) un ibrișin pe la nas expr. (reg.) a ironiza, a râde (de cineva).

Intrare: ibrișin
  • silabație: i-bri-șin info
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ibrișin
  • ibrișinul
  • ibrișinu‑
plural
  • ibrișine
  • ibrișinele
genitiv-dativ singular
  • ibrișin
  • ibrișinului
plural
  • ibrișine
  • ibrișinelor
vocativ singular
plural
ibrișim1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ibrișim
  • ibrișimul
  • ibrișimu‑
plural
  • ibrișime
  • ibrișimele
genitiv-dativ singular
  • ibrișim
  • ibrișimului
plural
  • ibrișime
  • ibrișimelor
vocativ singular
plural
ebrișin
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ibrișim2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ibrișim
  • ibrișimul
  • ibrișimu‑
plural
  • ibrișimuri
  • ibrișimurile
genitiv-dativ singular
  • ibrișim
  • ibrișimului
plural
  • ibrișimuri
  • ibrișimurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ibrișin ibrișim ebrișin

  • 1. Fir de ață albă sau colorată, răsucită, din bumbac sau din mătase, înfășurat pe un sul subțire de carton și întrebuințat la cusut, la brodat ori la împletit.
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file 5 exemple
    exemple
    • Celalt purtînd pe cap turbanul Țesut din verde ibrișim, Psalmodiază Alcoranul. MACEDONSKI, O. I 55.
      surse: DLRLC
    • Cămașă frumoasă de in Cusută cu ibrișin. SEVASTOS, N. 143.
      surse: DLRLC
    • L-au căftănit și i-au dăruit vodă și doamna cîte trei pungi de ibrișim cu cîte o mie de galbeni. CARAGIALE, O. III 49.
      surse: DLRLC
    • Voinea se scula, Vamă le lua, Fir și ibrișim Și postav d-ăl bun. TEODORESCU, P. P. 86.
      surse: DLRLC
    • figurat S-ar fi lipsit de fumat d-ar fi fost siliți tot mereu să umple și să aprinză o astfel de narghilea, stînd apoi cu gura căscată dasupra ei, ca să aspire ibrișimul de fum ce poate ieși pe acea microscopică găurice. ODOBESCU, S. II 296.
      surse: DLRLC

etimologie: