IBRIȘIN, ibrișine, s. n. (Și în forma ibrișim) Fir de mătase răsucită, de diferite culori, întrebuințat la cusut, la brodat sau la împletit. Celalt purtînd pe cap turbanul Țesut din verde ibrișim, Psalmodiază Alcoranul. MACEDONSKI, O. I 55. Cămașă frumoasă de in Cusută cu ibrișin. SEVASTOS, N. 143. L-au căftănit și i-au dăruit vodă și doamna cîte trei pungi de ibrișim cu cîte o mie de galbeni. CARAGIALE, O. III 49. Voinea se scula, Vamă le lua, Fir și ibrișim Și postav d-ăl bun. TEODORESCU, P. P. 86. ◊ Fig. (Prin comparație cu subțirimea firului de ibrișin) S-ar fi lipsit de fumat d-ar fi fost siliți tot mereu să umple și să aprinză o astfel de narghilea, stînd apoi cu gura căscată dasupra ei, ca să aspire ibrișimul de fum ce poate ieși pe acea microscopică găurice. ODOBESCU, S. II 296. ◊ Expr. A-i trage (cuiva) un ibrișin pe la nas = a aminti cuiva (sau a face aluzie la) ceva neplăcut și într-un mod ironic; a ironiza, a batjocori. Ne și trage cîte un ibrișin pe la nas despre fata popii de la Folticenii-Vechi. CREANGĂ, A. 94. ♦ Papiotă (1). – Variantă: ibrișim s. n.