14 definiții pentru huci (huceag)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

huci1 i vz hâș

huci2 sn [At: (a. 1812) URICARIUL XIV, 231 / V: hâci, hugi / Pl: ~uri / E: ucr хушка] (Reg) 1 Pădurice apărută din rădăcinile unei păduri tăiate. 2 Huceag. 3 Desiș de tufișuri. 4 (Îe) A umbla ~-marginea A umbla fără rost, fără țintă Si: (reg) a umbla hușmargina.

HUCI, huciuri, s. n. (Reg.) Huceag. ◊ Expr. A umbla huci-marginea = a umbla fără rost, fără țintă. – Din ucr. husca „desiș”.

HUCI, huciuri, s. n. (Reg.) Huceag. ◊ Expr. A umbla huci-marginea = a umbla fără rost, fără țintă. – Din ucr. husca „desiș”.

HUCI2, huciuri, s. n. (Regional) Huceag. În cealaltă parte a tîrgului, spre miazănoapte, înverzeau grădinile de la Folticenii-Vechi, spre Oprișeni și huciul lui Cocîrță. SADOVEANU, N. F. 117. Au sărit un iepure sălbatic de subt un huci. SBIERA, P. 145. Porniră peste dealuri și prin huciuri, stuhării, Înșirați tot cîrduri-cîrduri. CONTEMPORANUL, I 685. ◊ (Popular) Mama huciului = mama pădurii. Mama huciului știe ce-i asta. CAMILAR, N. II 427. ◊ Expr. A umbla huci-marginea = a umbla fără rost, a hoinări, a vagabonda. Și așa, de unde pană atunci mă duceam cu drag la școală, am început a umbla huci-marginea; o zi mă duceam, două nu, dar tot deprinsesem a ceti oleacă. CREANGĂ, P. 2. – Pl. și: (s. m.) huci (COȘBUC, P. II 168).

1) hucĭ n., pl. urĭ, și huceág n., pl. urĭ și ege (rudă cu rut. hušca, ceh. húšč, desime, rut. huščak, desiș, d. vsl. gonstŭ, des. V. huște). Est. Desiș de copăceĭ și plante agățătoare, tîhlăriș. Hucĭ-margina, V. margine. – În sud hugeac (Gr. N. 434) și hugĭ (rev. I. Crg. 7, 154), în Munt. vest higĭ (Od. Psevd. 99); la Cant. hincĭ și hingĭ. V. hățiș.

huciu n. Mold. pădure măruntă și deasă. [Și hugiu, higiu, de origină necunoscută].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

huci (reg.) s. n., pl. húciuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HUCI s. v. crâng, darac, dărăcitor, desiș, hățiș, scărmănătoare, stufăriș, tufăriș, tufiș.

huci s. v. CRÎNG. DARAC. DĂRĂCITOR. DESIȘ. HĂȚIȘ. SCĂRMĂNĂTOARE. STUFĂRIȘ. TUFĂRIȘ. TUFIȘ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

húci (húciuri), s. n. – Pădure mică, crîng. – Var. hîci, hîngî, higi, hugi. Sl., cf. rut. hušča „desiș”, ceh. hustý, sb., cr. gušta „tufiș” (Cihac, II, 134; DAR; Scriban). – Der. hugeac, s. n. (crîng), din rut. huščak „bălării, hățiș” (DAR); hăciugă, s. f. (desiș de pădure), cf. rut. hadžuga (Candrea); hălăciugă, s. f. (bălării, tufișuri), cu l expresiv. Din același etimon, rut. hušča „desiș” provine „huște” (var. huști, hoște, hoce), s. f. pl. (resturi de tărîțe, după prepararea borșului); iar de la această ultimă var. s-a refăcut un nou sing., huc, s. n. (Trans., Mold., resturi, reziduuri, gunoi), cf. hucărie, s. f. (bucățele, obiecte mărunțite). Cf. Drăganu, Dacor., III, 705.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

húci, huciuri, s.n. – Pădure mică, deasă; crâng; térs, corci. „Tufiș ori crâng odrăslit din rădăcinile rămase în pământ, în urma tăierii unei păduri” (Țiplea, 1906): „Cine despărță doi dulci, / Ducă-i cordíi carnea-n huci” (Calendar, 1980: 73). ♦ (onom.) Huci, Huciu, nume de familie (9 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Huci, poreclă în loc. Moisei (Coman, 2004). – Din ucr. hušca „desiș” (Scriban; Cihac, DA cf. DER; DEX, MDA).

húci, huciuri, s.n. – Pădure mică, deasă; crâng; térs, corci. „Tufiș ori crâng odrăslit din rădăcinile rămase în pământ, în urma tăierii unei păduri” (Țiplea 1906): „Cine despărță doi dulci, / Ducă-i cordíi carnea-n huci” (Calendar 1980: 73). Huci, poreclă în loc. Moisei (Coman 2004). – Din ucr. hušča „desiș” (Cihac, DA cf. DER).

Intrare: huci (huceag)
huci2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N60)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • huci
  • huciul
  • huciu‑
plural
  • huciuri
  • huciurile
genitiv-dativ singular
  • huci
  • huciului
plural
  • huciuri
  • huciurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

huci (huceag)

  • exemple
    • În cealaltă parte a tîrgului, spre miazănoapte, înverzeau grădinile de la Folticenii-Vechi, spre Oprișeni și huciul lui Cocîrță. SADOVEANU, N. F. 117.
      surse: DLRLC
    • Au sărit un iepure sălbatic de subt un huci. SBIERA, P. 145.
      surse: DLRLC
    • Porniră peste dealuri și prin huciuri, stuhării, Înșirați tot cîrduri-cîrduri. CONTEMPORANUL, I 685.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A umbla huci-marginea = a umbla fără rost, fără țintă.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: hoinări vagabonda un exemplu
      exemple
      • Și așa, de unde pană atunci mă duceam cu drag la școală, am început a umbla huci-marginea; o zi mă duceam, două nu, dar tot deprinsesem a ceti oleacă. CREANGĂ, P. 2.
        surse: DLRLC

etimologie: