HUCI², huciuri, s. n. (Regional) Huceag. În cealaltă parte a tîrgului, spre miazănoapte, înverzeau grădinile de la Folticenii-Vechi, spre Oprișeni și huciul lui Cocîrță. SADOVEANU, N. F. 117. Au sărit un iepure sălbatic de subt un huci. SBIERA, P. 145. Porniră peste dealuri și prin huciuri, stuhării, Înșirați tot cîrduri-cîrduri. CONTEMPORANUL, I 685. ◊ (Popular) Mama huciului = mama pădurii. Mama huciului știe ce-i asta. CAMILAR, N. II 427. ◊ Expr. A umbla huci-marginea = a umbla fără rost, a hoinări, a vagabonda. Și așa, de unde pană atunci mă duceam cu drag la școală, am început a umbla huci-marginea; o zi mă duceam, două nu, dar tot deprinsesem a ceti oleacă. CREANGĂ, P. 2. – Pl. și: (s. m.) huci (COȘBUC, P. II 168).