FACERE, faceri, s. f. Acțiunea de a (se) face și rezultatul ei. 1. Săvîrșire; făcut. ◊ Facere de bine = faptă bună, binefacere. Cere-mi oricît vei voi și-ți voi da pentru această facere de bine. ISPIRESCU, L. 371. Mai ales pentru noi țăranii munteni, [școala lui Alecu Baloș] este o mare facere de bine! CREANGĂ, A. 19. 2. (Bis.) Creare, creație. Cuvintele lui dumnezeu, pe care el le-a rostit la facerea lumei. EMINESCU, N. 54. ◊ Expr. (Teol.) Facerea sau cartea facerii = cartea întîi din Vechiul Testament; Geneza. 3. Construire, zidire, clădit. Au căutat pămînt gras, care pute să-i slujască în loc de var spre facerea zidiului. DRĂGHICI, R. 104. 4. Naștere. A murit din facere. ◊ Durerile (sau chinurile) facerii (sau de facere) = durerile pe care le simte femeia cînd se apropie momentul să nască. În sanatorii și spitale femei se zbuciumă în chinurile facerii. BARANGA, V. A. 14. A născut pruncul, fără a simți cîtuși de puțin durerile facerii. CREANGĂ, P. 101. 5. (Învechit) Stabilire, creare, instituire, întocmire, elaborare (a unei legi etc.). Aceste adunări se convocau de domn pentru facerea legilor. BĂLCESCU, O. II 13. 6. (Neobișnuit, în expr.) Facerea zilei = revărsatul zorilor, faptul zilei. La 27 august, la facerea zilei, Zamoischi porunci să zică trimbițele. BĂLCESCU, O. II 145.