30 de definiții pentru dăinui dăina dăinăi dăinări


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dăinui vt [At: I. GOLESCU, C., ap. DA ms / V: (îvr) ~ni (Pzi: dăinesc), ~năi (pzi: dăinăi) / Pzi: dăinui și ~esc / E: srb danovati] 1 (La persoana 3) A continua să existe (în timp) Si: a dura, a se menține, a se păstra, a rămâne, a sta, a ține, (liv) a subzista, (înv) a petrece, a via. 2 (Rar) A trăi. corectată

DĂINUÍ, dắinui, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A continua să existe, să se mențină; a ține, a dura, a persista. 2. (Rar; despre ființe) A trăi, a exista. [Pr.: dăi-.Prez. ind. și: dăinuiesc] – Din sb. danovati.

DĂINUÍ, dăinuiesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A continua să existe, să se mențină; a ține, a dura, a persista. 2. (Rar; despre ființe) A trăi, a exista. [Prez. ind. și: dắinui] – Din scr. danovati.

DĂINUÍ, dăinuiesc și dăinui, vb. IV. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A ține un timp îndelungat, a se prelungi în timp; a dura, a persista. Moara cea veche... și acum dăinuiește. SADOVEANU, O. I 405. Aceste petreceri dăinuiră pînă după miezul nopții. BOLINTINEANU, O. 298. ♦ (Despre ființe) A trăi, a viețui, a exista. Și-o să petrec în pace prin lumile de soare, În care-oi dăinui? EMINESCU, O. IV 39.

A DĂINUÍ ~iésc intranz. 1) A-și perpetua existența; a continua să fie; a dura; a stărui; a persista. 2) rar (despre ființe) A se mai afla în viață; a viețui; a trăi; a exista. [Sil. dăi-nu-i] /<sl. dano vati

dăinuí v. a dura, a subzista: de n’ar avea cu ce să dăinuească ISP. [Bulg. DANOVATl].

dăina1 vtr [At: LB / V: (îrg) dănia (Pzi: daniu), (reg) ~năca, ~năi, dălnui, ~năi, ~nănăi / Pzi: ~nez / E: fo] 1-2 (Pop) A (se) balansa (de pe un picior pe altul). 3-4 (Spc) A (se) legăna (în scrânciob).

DĂINÁ, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

1) dăinéz v. tr. V. doĭnesc.

2) dăinéz (mă) v. refl. (imit. ca și dănănăĭesc). Trans. (Jiu). Mă daŭ în leagăn saŭ scrînciov. – În est rar mă dăĭnăĭesc, mă legăn, mă bîțîĭ.

dăĭnuĭésc v. intr. (sîrb. danujem, inf. danovati). Vest. Durez, subzist: casa asta dăĭnuĭește de mult.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!dăinuí (a ~) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dắinuie, imperf. 3 sg. dăinuiá; conj. prez. 3 să dắinuie

dăinuí vb. (sil. dăi-), ind. prez. 1 sg. dăinuiésc / dăinui, imperf. 3 sg. dăinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. dăinuiáscă / dăinuie

dăinui (ind. prez. 3 sg. dăinuiește, conj. dăinuiască)

dăiná (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăineáză

dăiná vb. (sil. dăi-), ind. prez. 3 sg. dăineáză

dăinuesc, -uiască 3 conj , -uiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DĂINUÍ vb. 1. a dura, a exista, a fi, a se menține, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a trăi, a ține, (rar) a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cât va ~ lumea și pământul.) 2. v. menține.

DĂINUÍ vb. v. exista, fi, trăi, viețui.

DĂINUI vb. 1. a dura, a exista, a fi, a se menține, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămîne, a trăi, a ține, (rar) a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cît va ~ lumea și pămîntul; vechi obicei care ~ și astăzi.) 2. a dura, a se menține, a se păstra, a se perpetua, a persista, a stărui. (Amintirea lui ~ pînă astăzi.)

dăinui vb. v. EXISTA. FI. TRĂI. VIEȚUI.

A dăinui ≠ a dispera, a pieri

DĂINÁ vb. v. balansa, clătina, legăna, oscila, pendula.

dăina vb. v. BALANSA. CLĂTINA. LEGĂNA. OSCILA. PENDULA.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dăinuí (dăinuiésc, dăinuít), vb.1. A dura. – 2. A se prelungi, a ființa. Sb. danovati, danujem (Candrea; Scriban). După Șeineanu, II, 152 și Pascu, II, 130, din tc. dayanmak „a dura”; ipoteză improbabilă. – Der. dăinuitor, adj. (trainic, persistent).

dăiná (-néz, -át), vb. – (Trans.) A legăna, a balansa. – Var. (Mold.) dăinăi. Creație expresivă, ca dănănăi, bănănăi. Pare a fi același cuvînt ca dăinăi, vb. (Trans., a fredona). După Cihac, II, 90, din pol. dindać „a legăna”, ceh. dyndati „a legăna”, iar după același autor, II, 495, sensul de „a fredona” se explică prin mag. danolni.Der. dăinuș, s. n. (Trans., leagăn, balansoar); dăniuș, s. n. (pistă), cu numeroase var.: dărniuș, dîrdiuș, dîrliuș, tîrliuș, dîrdiiș, derde(l)uș (cf. Iordan, BF, VII, 230).

Intrare: dăinui
  • silabație: dăi-nu-i
verb (V343.2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dăinui
  • dăinuire
  • dăinuit
  • dăinuitu‑
  • dăinuind
  • dăinuindu‑
singular plural
  • dăinuie
  • dăinuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dăinui
(să)
  • dăinui
  • dăinuiam
  • dăinuii
  • dăinuisem
a II-a (tu)
  • dăinui
(să)
  • dăinui
  • dăinuiai
  • dăinuiși
  • dăinuiseși
a III-a (el, ea)
  • dăinuie
(să)
  • dăinuie
  • dăinuia
  • dăinui
  • dăinuise
plural I (noi)
  • dăinuim
(să)
  • dăinuim
  • dăinuiam
  • dăinuirăm
  • dăinuiserăm
  • dăinuisem
a II-a (voi)
  • dăinuiți
(să)
  • dăinuiți
  • dăinuiați
  • dăinuirăți
  • dăinuiserăți
  • dăinuiseți
a III-a (ei, ele)
  • dăinuie
(să)
  • dăinuie
  • dăinuiau
  • dăinui
  • dăinuiseră
  • silabație: dăi-
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dăina
  • dăinare
  • dăinat
  • dăinatu‑
  • dăinând
  • dăinându‑
singular plural
  • dăinea
  • dăinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dăinez
(să)
  • dăinez
  • dăinam
  • dăinai
  • dăinasem
a II-a (tu)
  • dăinezi
(să)
  • dăinezi
  • dăinai
  • dăinași
  • dăinaseși
a III-a (el, ea)
  • dăinea
(să)
  • dăineze
  • dăina
  • dăină
  • dăinase
plural I (noi)
  • dăinăm
(să)
  • dăinăm
  • dăinam
  • dăinarăm
  • dăinaserăm
  • dăinasem
a II-a (voi)
  • dăinați
(să)
  • dăinați
  • dăinați
  • dăinarăți
  • dăinaserăți
  • dăinaseți
a III-a (ei, ele)
  • dăinea
(să)
  • dăineze
  • dăinau
  • dăina
  • dăinaseră
dăinăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dăinări
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dăinui2 (1 -iesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dăinui
  • dăinuire
  • dăinuit
  • dăinuitu‑
  • dăinuind
  • dăinuindu‑
singular plural
  • dăinuiește
  • dăinuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dăinuiesc
(să)
  • dăinuiesc
  • dăinuiam
  • dăinuii
  • dăinuisem
a II-a (tu)
  • dăinuiești
(să)
  • dăinuiești
  • dăinuiai
  • dăinuiși
  • dăinuiseși
a III-a (el, ea)
  • dăinuiește
(să)
  • dăinuiască
  • dăinuia
  • dăinui
  • dăinuise
plural I (noi)
  • dăinuim
(să)
  • dăinuim
  • dăinuiam
  • dăinuirăm
  • dăinuiserăm
  • dăinuisem
a II-a (voi)
  • dăinuiți
(să)
  • dăinuiți
  • dăinuiați
  • dăinuirăți
  • dăinuiserăți
  • dăinuiseți
a III-a (ei, ele)
  • dăinuiesc
(să)
  • dăinuiască
  • dăinuiau
  • dăinui
  • dăinuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)