cursă¹ sf [At: PSALT. SCH. 13 / Pl: ~se / E: ns cf alb kurthë] 1 Dispozitiv de diferite forme pentru prinderea animalelor sălbatice. 2 Primejdie. 3 (Fig) Uneltire. 6 Mijloc (viclean) de a atrage, a seduce, a prinde pe cineva. 7 (Îe) A întinde (sau a pune) cuiva o ~ A ademeni pe cineva spre a-l pune în dificultate. 8 (Îae) A pune pe cineva la încercare. 9 (Îe) A cădea (sau a se prinde, a da) în~ A intra într-o mare încurcătură.

CURSĂ², curse, s. f. 1. (Adesea în construcții cu verbele «a întinde», «a pune», «a cădea») Dispozitiv (de lemn, fier, sîrmă, sfoară) de diferite forme și mărimi, pentru prinderea de vii a animalelor și a păsărilor; teren pregătit anume pentru ca animalul care intră în limitele lui să fie prins; capcană. V. laț. [Păsărică] privește, ascultă, dar fără veste Tainica cursă ce i s-a-ntins, Se-nchide... roabă ea se găsește. ALEXANDRESCU, M. 63. Capcana (cursa) se închise și prinse laba lupului ca într-un clește. ȘEZ. III 113. 2. Fig. Mijloc viclean de a prinde pe cineva, de a-l da de gol sau de a-i face rău; manevră, uneltire iscusită, dibace pentru ademenirea unui dușman, pentru atragerea lui într-o situație dezavantajoasă, periculoasă; capcană. [Mihai Viteazul] căzu în cursa ce i-o întinsese generalul Basta. BĂLCESCU, O. I 29. Badiului voinic nu-i pasă Nici de cursă dușmănească, Nici de oaste-mpărătească! ALECSANDRI, P. P. 124. ◊ Expr. A întinde (sau apune) cuiva o cursă = a căuta să ademenești pe cineva pentru a-l prinde, a-l da de gol. Să nu fi pus cursă altuia, n-ar fi căzut singură într-însa! SBIERA, P. 215. A atrage (pe cineva) în cursă = a momi, a ademeni. A cădea (sau a se prinde) în cursă = a intra (prostește sau din greșeală) într-o mare încurcătură din care nu mai poți scăpa. Ana însă, mai puțin subtilă, căzu în cursă. C. PETRESCU, C. V. 97. ♦ Primejdie, pericol. Drum bun, cucoane, și fără nici o cursă. ALECSANDRI, T. 1380. Cît am fost. eu neatins, Multe curse am învins. ALECSANDRI, P. P. 315.

CURSĂ² ~e f. 1) Dispozitiv pentru prinderea unor animale și păsări sălbatice; capcană. 2) fig. Mijloc viclean de a prinde, de a demasca sau de a se răfui cu cineva, punându-l într-o situație fără ieșire. ◊ A-i întinde cuiva o ~ a ademeni pe cineva cu scopul de a-l pune într-o situație fără ieșire. A cădea (sau a se prinde) în ~ a nimeri într-o situație fără ieșire. [G.-D. cursei] /Cuv. autoht.

cursă f. 1. mașină de prins animale (în special șoareci); 2. fig. mijloc viclean de a face rău cuiva: a întinde o cursă. [Cf. lat. medieval CURSA].

1) cúrsă f., pl. e (rudă cu vgr. kýrte, vîrșă, vintir, și cu alb. kurthă, capcană). Sud. Clupsă, capcană. Fig. Stratagemă, ambuscadă, mijloc de a înșela: a întinde cuĭva o cursă, a cădea în cursă. V. măĭestrie.

cursă (distanță, drum, întrecere; capcană; pastilă aromatică) s. f., g.-d. art. cursei; pl. curse

cursă (distanță, drum, întrecere, capcană, pastilă aromatică) s. f., g.-d. art. cursei; pl. curse

cursă (distanță, drum, întrecere, capcană, pastilă aromatică) s. f., g.-d. art. cursei; pl. curse

CURSĂ s. v. pericol, primejdie.

CURSĂ s. v. capcană.

CURSĂ s. capcană, prinzătoare, (reg.) clapă, (înv.) mreajă, silță, (înv., în Olt., Ban. și Transilv.) clucsă. (~ de prins animale sălbatice.)

cursă s. v. PERICOL. PRIMEJDIE,

cursă (curse), s. f. – 1. Ambuscadă. – 2. Capcană, șiretenie, viclenie, uneltire. Part. de la vb. cure „a fugi”, în forma sa f. Evoluția semantică de la „a fugi”, la „a fugi după cineva, a încolți” și de aici la „a vîna, a captura” este normală, cf. fr. chasser, care păstrează încă cele două sensuri. Cursă apare din sec. XVI cu sensul de „ambuscadă”, cf. lat. med. cursa „incursiune”. Totuși, se consideră în general ca etimon al rom. cuvîntul alb. kurthe (Meyer 216; Philippide, II, 711) și indirect tc. kurs „disc” (Șeineanu, II, 149), ipoteză puțin probabilă, cf. Rosetti, II, 115. După Diculescu, Elementele, 464, din gr. ϰυρτία „grilaj.” – Der. cursar, s. m. (meșter care face capcane). Dacă der. pe care o propunem este exactă, alb. trebuie să provină din rom.