ADĂPOST, adăposturi, s. n. Loc ferit; construcție făcută ca să apere de intemperii, de primejdii etc.; p. gener. orice loc unde se adăpostește cineva. ♦ (Mil.) Construcție specială pentru protecția împotriva mijloacelor de distrugere a inamicului. Adăpost antiaerian. ♦ Ocrotire, găzduire. A da cuiva adăpost. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la adăpost de... = a (se) adăposti; fig. a preveni un neajuns. – Lat. ad appos(i)tum sau ad depos(i)tum.

adăpost sn [At: CONACHI, P. 296 / Pl: ~uri / E: lat ad appos(i)tum sau ad depos(i)tum] 1 Loc sau construcție menită să apere de intemperii sau de primejdii. 2 (Prc) Acoperiș. 3 (Îs) ~ antiaerian Loc amenajat pentru apărarea împotriva atacurilor aeriene. 4 (Îlv) A da cuiva ~ A adăposti. 5 (Îal) A ocroti. 6-7 (Îe) A fi (sau a se pune) la ~ de ceva A preveni sau a evita un neajuns. 8 Adăpostire.

ADĂPOST (pl. -osturi, -oaste) sn. 1 Loc unde se apără cineva de vînt și de vreme rea: vîntul cînd bate, te dai în lături într’un ~ și te odihnești (NEC.) ¶ 2 Fig. Loc de scăpare, apărare, sprijin: de cîte ori o primejdie mare ne-a amenințat, munții ne-au chemat în ~urile lor (VLAH.); a pune la ~, a pune în loc sigur [lat. ad-depositum].

ADĂPOST, adăposturi, s. n. Loc ferit; construcție făcută ca să apere de intemperii, de primejdii etc.; p. gener. orice loc unde se adăpostește cineva. ◊ Adăpost (antiaerian) = loc amenajat pentru apărarea împotriva atacurilor aeriene. ♦ Ocrotire. A da cuiva adăpost. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la adăpost de... = a (se) adăposti; fig. a preveni un neajuns. – Lat. ad appos(i)tum sau ad depos(i)tum.

ADĂPOST, adăposturi, s. n. Loc ferit, care apără de vreme rea, de arșiță, de primejdii etc.; construcție făcută în acest scop. V. refugiu. [Copăceii din butoiașe] iarna erau băgați la adăpost călduț, acolo unde se păstrează și alte plante și alte flori. PAS, L. I 86. Oamenii stăteau tăcuți: în singurătatea cîmpiilor, în adăpostul șubred, plin de fum și de umbră. SADOVEANU, O. II 223. Doi licurici și-aprind sfiala în adăpostul de otavă. GOGA, P. 56. ◊ Fig. În ungherul unor crieri Și-or găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri! EMINESCU, O. I 134. ◊ Adăpost antiaerian (adesea fără determinare) = loc special amenajat pentru apărarea (în timp de război) contra bombelor și a altor proiectile (aruncate de obicei din avion). ♦ Loc de azil, cămin. Am nevoie de adăpost și de hodină. SADOVEANU, N. F. 110. Bați cărări fără de rost, Rupt îți este straiul Și n-ai nici un adăpost... Parcă blăstămat ai fost Foc să-ți fie traiul! NECULUȚĂ, Ț. D. 111. Dar eu, ce fac tocmai acum la bătrînețe fără leac de adăpost? CREANGĂ, P. 175. ◊ (Precedat de obicei de prep. «la») Protecție, ocrotire, apărare. Vreo douăzeci de țărani... ședeau pe vine la adăpostul zidului. DUMITRIU. B. F. 90. ◊ Expr. A (se) pune (sau a fi) la adăpost de ceva = a (se) adăposti; fig. a preveni un neajuns, a (se) feri de o amenințare. Satul Florești, împrăștiat ca toate satele de munte, se ascundea între coline, pus parcă la adăpost de vremuri grele. BRĂESCU, V. A. 110.

ADĂPOST, adăposturi, s. n. Loc ferit care apără de vreme rea, de primejdii etc.; construcție făcută în acest scop. ◊ Adăpost (antiaerian) = loc special amenajat pentru apărarea împotriva atacurilor aeriene. ♦ Loc de azil; casă, cămin. Ce fac tocmai acum la bătrînețe fără leac de adăpost? (CREANGĂ). ♦ Protecție, ocrotire. Ședeau pe vine la adăpostul zidului (DUMITRIU). ◊ Expr. A fi (sau a (se) pune) la adăpost de... = a (se) adăposti; fig. a preveni un neajuns. – Lat. ad appos(i)tum.

ADĂPOST ~uri n. 1) Loc ferit sau construcție special făcută unde se poate refugia cineva în caz de ploaie, vânt etc. * A se pune la ~ a) a se adăposti; b) a se feri de o neplăcere. 2) Încăpere special amenajată contra bombelor. ~ antiaerian. /<lat. ad appos[i]tum

adăpost n. 1. loc care apără de soare, vânt, ploaie; 2. fig. loc de scăpare: adăpost contra nenorocirii; la adăpost, în siguranță. [Lat. AD APPOSITUM].

adăpóst n., pl. urĭ rar oaste (lat. adappósitum, pus la, compus ca și adăstare). Loc unde nu eștĭ expus neplăcerilor saŭ periculelor (vînt, soare, ploaĭe, frig, gloanțe). Fig. Refugiŭ: religiunea oferă un adăpost nenorociților. La adăpost de, apărat, ferit: la adăpost de ploaĭe, la adăpostu injuriilor.

adăpost s. n., pl. adăposturi

adăpost s. n., pl. adăposturi

adăpost s. n., pl. adăposturi

adăpost, -uri.

adăpost (adăposturi), s. n. – Loc ferit, refugiu, acoperămînt. < Lat. ad dēpŏsĭtum sau *addapostum, folosit mai întîi cu funcție adv. (Philippide, Principii, 97; Tiktin; Pușcariu 21; DAR; Rosetti, I, 161). Mai puțin probabilă sugestia lui Candrea, Rom., XXXI, 296 (cf. Candrea-Dens., Éléments, 25; Scriban), care propune lat. ad appos(ĭ)tum. Der. adăposteală, s. f. (ocol, țarc); adăposti, vb. (a adăposti, a ocroti); adăpostitor, adj. (protector); adăpostitură, s. f. (înv., refugiu, loc adăpostit).

adăpost, adăposturi s. n. închisoare

ADĂPOST s. 1. v. așezare. 2. culcuș, sălaș, (înv. și reg.) strat, (Transilv.) cotrog. (~ pentru animale.) 3. v. găzduire. 4. azil, refugiu, scăpare, (înv.) năzuință, (fig.) liman. (Își caută departe un ~.) 5. (înv. și pop.) scuteală. (Intră la ~, ca să nu-l plouă.) 6. (pop.) fereală. (La ~ de orice priviri.)

ADĂPOST s. 1. așezare, casă, cămin, domiciliu, locuință, sălaș, (reg.) sălașnă, (Transilv., Ban. și Bucov.) cortel, (înv.) locaș, mutare, mutat, odaie, sat, sălășluință, sălășluire, ședere, șezămînt, șezut, (fig.) bîrlog, cuib, culcuș. (Unde își are ~?) 2. culcuș, sălaș, (înv. și reg.) strat, (Transilv.) cotrog. (~ pentru animale.) 3. găzduire, sălaș, (pop.) sălășluire. (Cere ~; se îngrijește de ~. ) 4. azil, refugiu, scăpare, (înv.) năzuință, (fig.) liman. (Își caută un ~.) 5. (înv. și pop.) scuteală. (Intră la ~, ca să nu-l plouă.) 6. (pop.) fereală. (La ~ de orice priviri.)

ADĂPOSTURI PENTRU ANIMALE. Subst. Adăpost, refugiu, aciuaș (rar), acioală (rar); coteț, coteneață (pop.), coștereață (reg.), pătul (pop.), poiată (reg.), poiețică (dim.), cușcă, cocină, purcăreață (reg.); grajd, staul, sălaș (pop.), sălășel (dim.); țarc, ocol, ocolaș (dim., rar), tîrlă, tîrlioară (dim.), tîrluliță, mereaz (reg.), odalîc (reg.); saivan (reg.), perdea (pop.), saia (reg.). Porumbar, porumbărie (reg.), porumbăriță (reg.), hulubărie (reg.); păunar (rar); colivie. Cuib, cuibușor (dim.), cuibuleț, cuibar, culcuș. Bîrlog, vizuină, vizunie (pop.), covru (reg.), cotlon, cotlonaș (dim., rar). Stup, știubei, știubeiaș (dim.), coșniță, ulei, uleiaș (dim.). Furnicar, mușuroi. Adăpostire; pripășire, oploșire (rar). Adj. Pripășit, oploșit, aciuat. Vb. A pune la adăpost, a oferi un adăpost, a adăposti, a ține la adăpost. A-și găsi un adăpost (un refugiu), a se pune la adăpost, a se aciua, a se aciola (rar), a se pripăși, a se oploși. A(-și) face un adăpost; a-și face un cuib, a se cuibări, a-și face un culcuș. A trăi în vizuină, a vizuni. Adv. La adăpost. V. construcție.

ADĂPOST A da cuiva adăpost = a) A adăposti: O, de mi-ar da cineva un adăpost de călători în pustiu, aș părăsi pe poporul meu și m-aș duce de la ei, căci cu toții sunt niște desfrânați și ceată de defăimători! (BIBLIA) b) A ocroti pe cineva: Haide, dragul mamei, / Nani, nani, fă, / Cât timp sânul mamei / Adăpost îți dă. (ANA CONTA-KEMBACH) A fi (sau a se pune) la adăpost de ceva = a) A preveni sau a evita un neajuns: Mă punea la adăpost de griji pentru următoarele zile. (ION GHEȚIE) b) A se feri de o amenințare, a proteja: Stimate domnule Director, iertați-mă: eu cred că judecata ziarului dv. în această privință nu este − cum să zic mai potrivit? − nu este cu desăvârșire la adăpost de orice împotrivire întemeiată. (I. L. CARAGIALE) Din momentul în care s-a instituit domnia ereditară în locul celei elective și s-a pus puterea supremă a statului la adăpost de înverșunatele lupte de partid, s-a pus, în principiu cel puțin, la adăpost de patimele și de asprimea intereselor momentane și trecătoare însăși ideea statului, adică ideea armoniei intereselor naționale. (MIHAI EMINESCU)