acoperiș sn [At: LB / Pl: (înv) ~e, ~uri / E: acoperi + -iș] 1 (Înv) Capac. 2 (Înv; îs) ~ul țâțelor Sutien. 3 (Înv; îs) ~ul capului muieresc Basma. 4 Parte superioară a unei clădiri Si: (pop) acoperământ, culme.

ACOPERIȘ (pl. -ișuri, -ișe) sn. 💒 Întreaga învelitoare a unei clădiri: ploaia răpăie pe ~ele de șindrilă (OLVR.) [acoperi].

ACOPERIȘ, acoperișuri, s. n. Partea de sus a unei construcții, care o acoperă și o apără împotriva fenomenelor atmosferice dăunătoare. Priveam uzina. Soarele arzînd Se oglindea-n acoperișu-i mare. CASSIAN, H. 48. Acoperișul de șindrilă al casei de mult a fost muiat de zăpezi și ploi, rupt și spulberat de vînturi; numai o bucată se mai ține pe un colț al zidurilor. SADOVEANU, O. III 343. Se disting oameni pe acoperișul vagoanelor. SAHIA, N. 51. - Variantă: (regional) coperiș s. n.

ACOPERIȘ, acoperișuri, s. n. Partea de sus a unei construcții, care o acoperă și o apără de intemperii. – Din acoperi + suf. -iș.

ACOPERIȘ ~uri n. Parte de deasupra a unei clădiri care o acoperă; acoperământ. ~ de tablă. /a acoperi + suf. ~iș

acoperiș n. învelitoarea casei.

acoperíș n., pl. urĭ și e (d. a acoperi). Munt. Învălitoarea unuĭ edificiŭ: acoperiș de olane. – Și coperiș.

coporâș sn vz acoperiș

COPERIȘ = ACOPERIȘ: case vechi, tupilate sub ~uri mari înnegrite de ploi (VLAH.) [coperi].

COPERIȘ s. n. v. acoperiș.

acoperiș s. n., pl. acoperișuri

acoperiș s. n., pl. acoperișuri

acoperiș s. n., pl. acoperișuri

acoperiș, pl. acoperișuri

acoperiș, acoperișuri s. n. 1. pălărie; șapcă; fes; căciulă 2. protector influent

ACOPERIȘ s. acoperământ, înveliș, învelitoare, (înv. și pop.) coperiș, (înv. și reg.) pocriș, (reg.) haizaș, (prin Ban.) astrucământ, (prin Olt.) astrucuș. (~ul unei case.)

ACOPERIȘ s. acoperămînt, înveliș, învelitoare, (înv. și pop.) coperiș, (înv. și reg.) pocriș, (reg.) haizaș, (prin Ban.) astrucămînt, (prin Olt.) astrucuș. (~ unei case.)