adăpost (adăposturi), s. n. – Loc ferit, refugiu, acoperămînt. < Lat. ad dēpŏsĭtum sau *addapostum, folosit mai întîi cu funcție adv. (Philippide, Principii, 97; Tiktin; Pușcariu 21; DAR; Rosetti, I, 161). Mai puțin probabilă sugestia lui Candrea, Rom., XXXI, 296 (cf. Candrea-Dens., Éléments, 25; Scriban), care propune lat. ad appos(ĭ)tum. Der. adăposteală, s. f. (ocol, țarc); adăposti, vb. (a adăposti, a ocroti); adăpostitor, adj. (protector); adăpostitură, s. f. (înv., refugiu, loc adăpostit).