17 definiții pentru ațâța


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ațâțá [At: PALIA (1581), ap. GCR 70/1 / V: (înv) ațița / Pzi: ațâț / E: ml attitiare] 1 vt A reaprinde focul care e gata să se stingă. 2 vt A face focul să ardă mai bine. 3 vt A aprinde focul. 4-5 vtr (Fig) A (se) întărâta. 6-10 vt (Fig) A asmuți (1-5). 11-12 vtr (Fig) A (se) excita. 13 vr (Înv; fig) A se înteți (un rău). 14 vr (D. animale; îrg) A se înmulți.

AȚÂȚÁ, ațâț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”).

AȚÂȚÁ, ațấț, vb. I. 1. Tranz. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. 2. Tranz. și refl. (Fig.), A (se) întărâta, a (se) asmuți; a (se) excita. – Din lat. *attitiare (< titio, -onis „tăciune”).

AȚÂȚÁ, ațấț, vb. I. 1. Tranz. (Adesea fig.) A face să ardă (mai bine), a înviora focul; a aprinde. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) înrăi; a (se) asmuți. ♦ Tranz. A desfășura o propagandă de învrăjbire între popoare, a menține o stare de încordare favorabilă dezlănțuirii unui război de agresiune. [Var.: ațițá vb. I] – Lat. *attitiare (< titio, -onis).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ațâțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ațấță


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

AȚÂȚÁ vb. 1. a înteți, a înviora, (rar) a scotoci, (pop.) a zădărî. (A ~ focul.) 2. v. aprinde. 3. v. instiga. 4. v. stârni. 5. v. asmuți. 6. a îmboldi, a îndemna, (fig.) a mușca. (Cine îl ~ să facă asta?)

AȚÂȚÁ vb. v. activa, excita, stimula.

A ațâța ≠ a calma, a stinge

A se ațâța ≠ a se calma

A AȚÂȚÁ ațâț tranz. 1) A face să ardă; a aprinde. ◊ ~ focul a) a aprinde focul; b) a face ca o acțiune, un sentiment să devină mai intens (având urmări serioase). 2) fig. (ființe) A aduce în mod intenționat într-o stare de iritare, determinând la acțiuni dușmănoase; a incita; a instiga; a stârni; a întărâta; a agasa; a hărțui. ~ spiritele. /<lat. attitiare

ațâțà v. 1. a sgândări tăciuni spre a aprinde focul; 2. fig. a aprinde, a deștepta (pasiunile); 3. a îndemna la ceva rău. [Lat. *ATTITIARE, din TITIO, tăciune].

AȚÎȚÁ, ațî́ț, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la foc) A aprinde, a face să ardă; a face să ardă mai bine, a înteți, a înviora (suflînd peste tăciuni, scuturînd cenușa etc.). Ațîță focul și pune ceaunul de mămăligă. SADOVEANU, 21. Mai pe-nnoptat A mers s-ațîțe-n vatră foc, Să facă de mîncat. COȘBUC, P. I 255. Maica așază gătejile, moș Nichifor scapără și îndată ațîță amîndoi focul. CREANGĂ P. 130. ◊ Fig. (Complementul exprimă o stare sufletească, un sentiment) A ațîța spiritele.Cu vorbele acestea... mai tare le-a ațîțat dorul de a o vedea. RETEGANUL, P. II 7. ♦ Expr. A ațîța focul = a provoca un sentiment sau o acțiune care poate avea urmări grave. Decît să mori, mai bine să ne răzbunăm.Nu ațîța Jocul, Petcule; nu vorbi de răzbunare., ALECSANDRI, T. 1276. ◊ Refl. Privind la dînsa, i s-ațîță milă. PANN, P. V. II 136. 2. Fig. (Cu privire la oameni) A întărîta; (cu privire la animale) a asmuți. Ațîță cîinii.Bătrîna umblă prin case și ațîță oamenii. DUMITRIU, N. 188. ♦ (Cu privire la războaie) A desfășura o propagandă de învrăjbire între popoare, a menține o stare de încordare favorabilă dezlănțuirii unui război de agresiune. Imperialiștii ațîța la război. – Variantă: ațițá (NEGRUZZI, S. I 143) vb. I.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ațîțá (ațî́ț, ațîțát), vb.1. A aprinde focul sau a-l face să ardă mai bine. – 2. A întărîta, a excita, a îmboldi. Lat. *attῑtĭāre, de la titio „jar” (Pușcariu, Lat. ti, 40; Pușcariu 163; Candrea-Dens., 111; REW 769; DAR); cf. it. a(tt)izzare (calabr. azzizzari), v. prov. atisar, fr. attiser, sp. atizar, port. atiçar.Der. ațîțător, adj. (instigator).

ațîț, a v. tr. (d. țîță, adică „deprind să sugă”, că pruncu, la început, nu suge. Cu tăcĭune și fr. attiser n’are legătură). Excit, aprind: a ațîța focu. Fig. Îndemn, stimulez, instig: bogăția ațîță poftele hoților.

ațâțá vb., ind. prez. 1 sg. ațâț, 3 sg. și pl. ațâță; conj. prez. 3 sg. și pl. ațâțe

AȚÎȚA vb. 1. a înteți, a înviora, (rar) a scotoci, (pop.) a zădărî. (A ~ focul.) 2. a aprinde, a face. (E frig, trebuie să ~ focul.) 3. a agita, a incita, a instiga, a întărîta, a provoca, a stîrni, a tulbura, (pop.) a sumuța, (înv. și reg.) a scorni, (reg.) a smomi, a zădărî, (fig.) a asmuți, a monta. (El ~ masele.) 4. a stîrni, (fig.) a scormoni, a zgîndări. (Nu-i mai ~ durerea.) 5. a asmuți, a hărțui, a întărîta, a provoca, a stîrni, (pop.) a sumuța, a zădărî, (Mold. și Bucov.) a hărăți. (~ cîinii.) 6. a îmboldi, a îndemna, (fig.) a mușca. (Cine îl ~ să facă asta?)

ațîța vb. v. ACTIVA. EXCITA. STIMULA.

Intrare: ațâța
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ațâța
  • ațâțare
  • ațâțat
  • ațâțatu‑
  • ațâțând
  • ațâțându‑
singular plural
  • âță
  • ațâțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • âț
(să)
  • âț
  • ațâțam
  • ațâțai
  • ațâțasem
a II-a (tu)
  • âți
(să)
  • âți
  • ațâțai
  • ațâțași
  • ațâțaseși
a III-a (el, ea)
  • âță
(să)
  • âțe
  • ațâța
  • ațâță
  • ațâțase
plural I (noi)
  • ațâțăm
(să)
  • ațâțăm
  • ațâțam
  • ațâțarăm
  • ațâțaserăm
  • ațâțasem
a II-a (voi)
  • ațâțați
(să)
  • ațâțați
  • ațâțați
  • ațâțarăți
  • ațâțaserăți
  • ațâțaseți
a III-a (ei, ele)
  • âță
(să)
  • âțe
  • ațâțau
  • ațâța
  • ațâțaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)