țipa¹ [At: (a. 1675) GCR I, 218/28 / Pzi: țip / E: nct] 1 vi (D. oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de mânie, de spaimă, de bucurie etc.) Si: a răcni¹, a schițoi, a țipoti¹, a țipui (1), a țipuri (1), (reg) a țivli (3), a urla¹, a zbiera. 2 vt(a) A spune (ceva) cu glas ridicat. 3 vt(a) A spune (ceva) răstindu-se (la cineva). 4 vi (Mai ales d. copiii mici) A plânge tare Si: a șurligăi. 5 vi (Pop; îe) A ~ fiul (sau pruncul) în sânul maicii A fi jale mare. 6 vi (D. unele animale, mai ales d. păsări) A scoate strigăte specifice puternice, ascuțite. 7 vi (Pex; d. unele specii de pești) A produce anumite sunete la scoaterea din apă. 8 vi (D. vânt, furtună etc.) A produce zgomot ascuțit și puternic Si: a șuiera, a urla. 9 vi (D. unele obiecte care se mișcă cu viteză) A produce un zgomot strident, scurt și intens Si: a șuiera, a urla. 10 vi (D. oameni) A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 11 vi (D. instrumente muzicale) A produce sunete puternice și înalte. 12 vi (D. sirene) A emite un sunet strident, ascuțit și prelung Si: a șuiera. 13 vi (D. mecanisme, obiecte) A produce un zgomot ascuțit și neplăcut în timpul funcționării sau al utilizării Si: a scârțâi. 14 vi (D. lemne, copaci etc.) A produce un zgomot caracteristic, prelung și subțire prin rupere, prăbușire, ardere etc. Si: a pârâi, a pocni, a trosni. 15 vi (Mol; îe) A-i ~ (cuiva) măseaua A fi la mare strâmtoare. 16 vi (D. spațiul unde se produc diferite zgomote; udp „de”) A se umple de sunete puternice și ascuțite Si: a răsuna. 17 vi (Reg; d. urechi) A țiui. 18 vi (Fig; d. obiecte de îmbrăcăminte și de încălțăminte) A sta gata să plesnească, fiind prea strâns pe corp sau prea strâmt. 19 vi (Fig; d. culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută din cauza stridenței nuanțelor.

țipa² [At: (a. 1798) IORGA, S. D. XVII, 211 / V: (Trs) țupa / Pzi: țip / E: nct] (Reg) 1 vt A arunca ceva nefolositor. 2 vt A azvârli (undeva sau după cineva). 3 vt (Îlv) A-i ~ (cuiva) o palmă A da cuiva o palmă Si: a pălmui. 4 vt (Îe) A ~ ochii A privi repede, în treacăt. 5 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) în nări (ceva) A reproșa. 6 vt (Îe) A i-o ~ în pupăză A nu ști să păstreze un secret. 7 vt (Îe) A ~ fapt (sau ură) (pe cineva sau cuiva) A face vrăji cuiva. 8 vt (Rar) A doborî. 9 vt (C. i. scântei, flăcări etc.) A face să iasă. 10 vt A da muguri, frunze etc. 11 vt (Determinat prin „afară”) A expulza din organism Si: a elimina (18). 12 vt(a) A expulza fătul înainte de vreme Si: (pop) a lepăda. 13 vt(a) A elimina secreții la fătat. 14 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte) A arunca de pe sine Si: a lepăda. 15 vr A se primeni. 16 vtr A-și schimba pielea Si: (pop) a lepăda, a năpârli. 17 vt A da (pe cineva) afară Si: a izgoni. 18 vt A destitui. 19 vt A trimite (pe cineva) cu sila (undeva). 20 vt (C. i. animale) A lăsa să intre. 21 vt (C. i. animale) A lăsa să iasă Si: (pop) a slobozi. 22 vt (C. i. animale) A trimite (de) undeva. 23 vt (C. i. animale) A dejuga. 24 vr (D. ființe; de obicei udp „asupra”, „la”, „spre”, „în” etc.) A se năpusti. 25 vi (Îe) A ~ la vale A coborî. 26 vr A se duce repede și pentru un scurt timp Si: a se repezi. 27 vt (C. i. mâinile sau un obiect) A mișca spre ceva cu repeziciune Si: a repezi. 28 vr (D. boli eruptive) A ataca.

ȚIPA¹ (țip), ❍ȚÎPA¹ (țîp) vb. intr. A striga tare, cu glas ascuțit: odată țipă pasărea și, cît ai zice meiu, se văzu înconjurat de păsări, cari mai mici, cari mai mari, țipînd pre limba lor (ISP.); țipa cît îi lua gura (VLAH.); ~ ca din gură de șarpe 👉 ȘARPE1.

❍ȚIPA² (țip), ȚÎPA³ (țîp) vb. tr. Trans. 1 A arunca: Țipă condeiul pe masă Și mi se plimbă prin casă (IK.-BRS.); a treia zi după Bobotează nu se țipă cenușa din vatră, pentru că mănîncă dihorul găinile (GOR.) ¶ 2 A lepăda: Novac... țipa haine boierești Și ’mbrăca călugărești (FR.-CDR.).

ȚIPA², țip, vb. I. Tranz. (Transilv.; și cu pronunțarea regională țîpa) 1. A arunca, a azvîrli. Ea-n drum cofele-o țipat. ȘEZ. I 76. ◊ Refl. Ian te uită cum se țipă, Parcă sare de pe rîpă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 420. 2. (Cu privire la îmbrăcăminte) A lepăda, a arunca de pe sine. Țipă straie bărbătești Și te-mbracă-n femeiești. ȘEZ. I 78. Și-ncepu Marcu-a juca Și cîte-o hain-a țipa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 490. 3. A scoate, a slobozi, a da afară. Mere murgul Radului, Din picioare scînteind, Din gură pară țîpînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 497. 4. A alunga, a goni. Mă țipă mama să țes, Eu mă sui pe sul și-apăs. MARIAN, S. 169.

ȚIPA¹, țip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de spaimă); a zbiera. V. răcni. Femeia țipa cu glas sfredelitor și ascuțit. SADOVEANU, O. VII 170. Cînd dădu cu ochii de dînsul, țipă de parc-ar fi săgetat-o moartea. MIRONESCU, S. A. 99. Atunci ea tresărind, odată începu a țipa și a se apăra cu năframa. CREANGĂ, P. 271. ◊ Expr. A țipa cît îl ia (sau cît îl ține) gura (sau în gura mare) v. gură (I 3). ◊ Fig. Țipă foamea în ei. STANCU, D. 52. Dădu drumul din arc unei săgeți, care țipă scurt. SADOVEANU, O. VII 41. ♦ A vorbi cu glasul ridicat, a-și manifesta față de cineva nemulțumirea, enervarea, mînia, prin vorbe răstite; a se răsti la cineva. Mai repede! țipă el nervos. DUMITRIU, N. 140. Boierul cel călare țipa plecat spre un slujitor. SADOVEANU, O. VII 29. ♦ A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. Începu și Pan cu naiul său... dară țipa din nai așa de tare, încît trebuia să-ți pui mîinile la urechi. ISPIRESCU, U. 110. Vorbind astfel, țipă din corn și se făcu nevăzut printre copaci. BOLINTINEANU, O. 330. 2. (Despre animale) A scoate strigăte puternice, ascuțite. În trestii, măcăiau și băteau din aripi rațele, țipau lișițele și găinușele. SADOVEANU, O. I 410. O pasăre speriată țipă în întunerec, mecanic și aspru. C. PETRESCU, S.23. Nu mai sînt pe luncă flori, Văile-s deșarte, Țipă cîrduri de cocori Pribegind departe. IOSIF, P. 52. În luncă Țipă cucoșul trezit. ALECSANDRI, P. I 13. 3. Fig. (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensității sau stridenței nuanțelor); a bate la ochi. Subt bărbia cu îndoituri proaspăt rase și pudruite țipa, de-ți amețea privirea, fiongul imens al unei legători roșii. HOGAȘ, M. N. 32.

A ȚIPA țip intranz. 1) (despre ființe) A scoate țipete; a răcni; a striga. ~ de durere. 2) A vorbi pe un ton ridicat; a-și manifesta nemulțumirea sau mânia prin vorbe răstite; a striga; a vocifera. ~ la copii. /Orig. nec.

țipà v. 1. a striga în gura mare; 2. Tr. a arunca repede: și flori culegea, cunune învârsta, pe cale-i țipa POP. [Probabil onomatopee cu sensul primitiv «a țișni» (cf. dial. țip, șipot), de unde pe de o parte «a glăsui tare», iar pe de alta «a arunca cu repeziciune», sensul verbului în Ardeal].

țiflă² sf vz țiplă¹

țip³ sn vz țipă¹

țipă³ sf vz țiplă¹

țipă² sf [At: ALIL 1983-1984, 315 / Pl: ? / E: pvb țipa²] (Trs; mai ales art) Nume dat unei figuri la jocul de copii cu pietricele numit „de-a bicica”. corectat(ă)

țipă¹ sf [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: ~plă, țip sn / Pl: ~pe, ~pi / E: pvb tipa²] (Reg) 1 Fluier din coajă de salcie, din paie de grâu, din țipirig etc. 2 Un fel de fluier (din os de găină) cu care vânătorii imită glasul unor păsări pentru a le atrage Si: țivloaie (3). 3 Fluier la cimpoi Si: (reg) țivloaie (4). 4 Fluier mic de plumb.

țiplă¹ sf [At: ST. LEX. 207^v2/2 / V: (îrg) țipă, (Ban) țiflă / Pl: ~le / E: ngr τσίπλα, bg ципа] 1 Membrană subțire provenită din intestine sau din bășica animalelor, care se folosea pentru a acoperi borcanele cu conserve. 2 Membrană subțire provenită din intestinele sau din bășica animalelor care se folosea pentru a înlocui sticla la ferestrele caselor țărănești. 3 Membrană subțire provenită din intestinele sau din bășica animalelor folosită la confecționarea unor instrumente muzicale. 4 (Pex) Celofan. 5 (Dep; urmat de prepoziția „de”) Epitet pentru haine sau opinci foarte subțiri. 6 (Îs) ~ de ceapă Membrană subțire care se află între foile de ceapă. 7 (Îvr) Pojghiță. 8 (Iuz) Celuloid. 9 (Reg) Învelitoare transparentă confecționată din material sintetic și folosită la păstrarea actelor.

țiplă² sf vz țipă¹

țupa² v vz țipa²

ȚIPLĂ, ȚÎPLĂ (pl. -le) sf. Pieliță din bășică de bou uscată ce se întrebuințează la țară în loc de geam de fereastră: (Sultănica) încai cînd rîde, sparge țiple (DLVR.) [comp. ngr. τσίπα, bg. cipa].

ȚÎPA 👉 ȚIPA.

ȚIPLĂ, țiple, s. f. Membrană subțire provenită din pereții intestinelor sau din bășica animalelor, folosită pentru a acoperi ermetic borcanele cu alimente sau (rar) pentru a înlocui sticla la ferestrele caselor țărănești; p. ext. celofan. Căni și borcane pline cu șerbeturi stau la rînd, legate deasupra cu țiplă. CAMIL PETRESCU, O. II 93.

ȚIPLĂ ~e f. înv. Membrană subțire și transparentă, obținută din bășica sau intestinele unor animale, care avea diferite întrebuințări (înlocuia geamul la ferestre, servea la închiderea ermetică a borcanelor etc.). ◊ A se ține într-o ~ a se ține foarte slab. /<ngr. tsípa, bulg. cipa

țipă f. 1. țiplă; 2. Tr. fluier de salcie. [V. țiplă].

țiplă f. 1. pieliță din bășica boului; 2. bășică de bou ce servă țăranilor în loc de geam. [Tr. țipă = gr. mod. TZÍPA].

țip, a -á v. intr. (din dial. țip, șipot, apă țîșnitoare. V. țîp și ațipesc). Strig cu glas supțire: copiiĭ țipă (V. răcnesc). V. tr. Trans. Maram. Arunc: Țipă coasa’n buruĭene și se cară la pomene (J. B. 390). Mîn, împing, aduc: ĭa țipă-mĭ în coace paharu cela, (fig.) unde-l țipaŭ interesele. V. refl. Mă duc, intru: oameniĭ se țipaŭ acolo.

țíplă f., pl. e (bg. *cipla și cipa, membrană, ngr. tsipa, alb. tsipă. Cp. cu raclă). Membrană, peliță. Beșică de boŭ întinsă și întrebuințată la învălit ceva (de ex., la astupat un borcan, ceĭa ce azĭ se face cu hîrtie numită pergament. Odinioară se întrebuința și în loc de geam). Fig. Iron. Haĭnă prea supțire: cu țipla asta de palton aĭ să degerĭ. V. film.

țipa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. țip, 3 țipă; conj. prez. 1 sg. să țip, 3 să țipe

țipa (a ~) vb., ind. prez. 3 țipă; ger. țipând

țipa (a striga, a arunca) vb., ind. prez. 1 sg. țip, 3 sg. și pl. țipă

țiplă (desp. ți-plă) s. f., g.-d. art. țiplei; pl. țiple

țiplă (ți-plă) s. f., g.-d. art. țiplei; pl. țiple

țiplă s. f. (sil. -plă), g.-d. art. țiplei; pl. țiple

țip.

țiplă (-le), s. f. – Membrană, mai ales de vezică de bou. – Mr. tipă. Bg. cipa (Candrea; Conev 87), cf. ngr. τσίπα, alb. tsipë (Philippide, II, 738). Fonetismul nu a fost explicat.

ȚIPA vb. 1. v. striga. 2. a răcni, a striga, a urla, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. a răcni, a striga, a urla, v. vocifera. 4. v. răsti. 5. v. chiui.

ȚIPA vb. v. alunga, arunca, azvârli, depărta, goni, izgoni, îndepărta, lepăda, zvârli.

ȚIPA vb. 1. a striga, a urla, a zbiera, (înv. și reg.) a toi, (înv.) a chema. (~ cît îl ținea gura.) 2. a răcni, a striga, a urla, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. a răcni, a striga, a urla, a vocifera, a zbiera. (Ia nu mai ~, că te aud!) 4. a răcni, a se răsti, a striga, a urla, a zbiera, (pop.) a se oțărî, a se stropși, (înv. și reg.) a se răpști, (reg.) a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui, a se răscocora, a se războti, (prin Transilv.) a se aspri, (Transilv. și Ban.) a se născocori, (prin Olt. și Munt.) a se răboli, (înv.) a marecuvînta, (fam.) a se burzului, a se rățoi, a se zborși. (Ce ~ așa la mine?) 5. a chioti, a chiui, a hăuli, a striga, (pop.) a iui, (reg.) a huhura, (prin Olt. și Ban.) a hureza, (Transilv.) a ui. (~ de mama focului, la joc.)

țipa vb. v. ALUNGA. ARUNCA. AZVÎRLI. DEPĂRTA. GONI. IZGONI. ÎNDEPĂRTA. LEPĂDA. ZVÎRLI.

ȚIPLĂ s. v. celofan.

țiplă s. v. CELOFAN.

ȚIPLĂ s. burduf. (~ la ferestre.)

A țipa ≠ a șopti

ȚIPA vb. (Criș., Trans. SV) A arunca, a lepăda. Și-lu țipă afară din sine. MISC. SEC. XVII, 2^r. Țipă hainele jos și le du la porci. OG, 369. ♦ A alunga. Dară de cînd m-au țipat Că i-au vestit moartea-n sat, Tot oile am păzii. OG, 383. Etimologie necunoscută. Cf. d u d u i, î n t i r i (1), p o g o n i, z o g o n i.

țipá, v.i. v. țâpa („a arunca”).

țipă, țipe, s.f. (reg.) fluier din coajă de salcie; fluier la cimpoi.