zgândărire sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (rar) ~rare / Pl: ~ri / E: zgândări] 1 Mișcare (cu un instrument) a focului, a cărbunilor, a jarului etc. pentm a face să ardă mai bine Si: (rar) scormonire (1), (înv; pfm) scociorâre, (îvr) zădăritură (1). 2 (Fig) Stare de nervozitate crescută Si: agasare (1), agitare (6), ațâțare (10), enervare (2), indispunere, iritare, întărâtare, sâcâială, sâcâire, surescitare, surescitație, (rar) stârneală, (îvp) stârnire, ciudire (4), zădărâre (1), zădăritură (2), (arg) șucăreală (1). 3 Frecare (repetată) a unei răni, a unei bube etc. cu unghiile sau cu un obiect tare, producând iritare, inflamare etc. Si: scărpinare (1), (înv) zădărâre (2), (reg) zădăreală (3), zgâire (1), (îvr) zgâncelire, zgâmăitură (1), zgâmuială (1), (îvr) zădăritură (3).

ZGÂNDĂRI, zgăndăresc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) irita o rană, o bubă etc. rupând-o, scărpinând-o, râcâind-o. ♦ Tranz. Fig. A ațâța, a întărâta, a sâcâi; a răscoli, a readuce în memorie lucruri triste. – Et. nec.

zgădări v vz zgândări

zgâdăra v vz zgândări

zgâdări v vz zgândări

zgâdâri v vz zgândări

zgândăra v vz zgândări

zgândărare sf vz zgândărire

zgândări [At: SĂULESCU, HR. I, 14/18 / V: (pop) ~ra, (reg) ~rî (Pzi: 3 zgândărăște), zgâdări, zgâdăra, zgâdâri, zgădări / S și: sg~ / Pzi: ~resc și zgândăr / E: nct] 1 vt (C. i. foc, cărbuni, jar etc.) A mișca (cu un instrument) pentru a face să ardă mai bine Si: a răscoli, a răvăși, a scormoni (1), (pfm) a scociorî (1), (îrg) a scărmăna, (înv) a socoti, (reg) a râcâi¹ (1), a scorni. 2 vt (Fig) A aduce într-o stare de enervare Si: a agasa (1), a ațâța (11), a enerva (6), a indispune, a irita, a întărâta, a plictisi, a scormoni, a sâcâi (1), a stârni, a supăra, a surescita, (liv) a tracasa, (îrg) a scociorî, (înv) a scârbi, (reg) a chihăi² (2), a zăhăi (4), a zăhătui² (1), (arg) a șucări. 3 vt (Reg) A rade puțin deasupra. 4 vt (Pex) A zgâria (4). 5 vt (Pfm; d. păsări, animale și oameni) A râcâi¹ (1). 6 vt (Pfm; d. păsări, animale și oameni) A scormoni (1). 7 vt (Îvr; fig) A cerceta în profunzime Si: (pfm) a scociorî. 8 vt (C. i. răni, bube etc.) A freca (repetat) cu unghiile, cu degetele sau cu un obiect tare, producând iritare, inflamare etc. Si: a scărpina (1), a zădărî (6), (reg) a zgăibi, a (se) zgâbui, a zgâi (2), a zgâmăi (1), a zgămuși (1), a zgânceli (2), a zgânciori. 9 vt (Fig) A readuce în memorie lucruri neplăcute provocând întristare, durere, necaz etc. 10 vt A lovi (repetat). 11-12 vt (C. i. coardele vocale ale omului sau ale unor instrumente muzicale) A zdrăngăni (6-7). 13-14 vtr A se zgudui (1-2). 15 vrr (Reg; îe) A se ~ de păr A se bate (126).

zgândărî v vz zgândări

zgîndări vb. IV. tr. 1 (compl. indică răni, bube etc.) A irita rupînd, scărpinînd, rîcîind. ♦ Fig. A răscoli, a readuce în memorie lucruri triste. Se simțeau cu toții îndemnați să zgîndăre asemenea amintiri scumpe sufletului fiecăruia (GALAN). 2 (compl. indică focul, cărbunii, jarul etc) A mișca (cu un instrument) pentru a face să se învioreze, să ardă mai bine; a răscoli. Zgîndăre cenușa absent (CA. PETR.). 3 Fig. A aduce într-o stare de enervare; a ațîța, a întărîtă, a sîcîi. Mie ce-mi zgîndărea curiozitatea era altceva, tocmai ce scăpase tuturor celorlalți din vedere (M. I. CAR.). 4 (compl. indică coardele unor instrumente muzicale) A face să vibreze (nearmonios). ♦ Ext. A cînta (prost) la un instrument cu coarde. • prez.ind. -esc. /etimol. nec.

zgîndărire s.f Acțiunea de a zgîndări și rezultatul ei. • pl. -i. /v. zgîndări.

ZGÂNDĂRI, zgândăresc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) irita o rană, o bubă etc. rupând-o, scărpinând-o, râcâind-o. ♦ Tranz. Fig. A ațâța, a întărâta, a sâcâi; a răscoli, a readuce în memorie lucruri triste. – Et. nec.

ZGÎNDĂRI, zgîndăresc și (rar) zgîndăr, vb. IV. Tranz. 1. A răscoli, a scormoni (mai ales cenușa, cărbunii, focul). Privește în pămînt și tot zgîndărește țerna cu vîrful bocancului. CAMILAR, N. I 375. Zgîndărea cu ciomagul cărbunii potoliți. La TDRG. ♦ Fig. A atinge, a înțepa, a îmboldi. Nouă nu ne dai un păhărel, vere? se linguși Holbea, zgîndărindu-l cu arcușul. REBREANU, I. 21. 2. Fig. A ațîța, a întărită, a irita, a sîcîi. Oamenilor tot le place să-l zgîndăre, că nu-i stă gura și-i bun și acum de șotii. CAMIL PETRESCU, O. II 283. Numai cucoana e de vină, domnule prefect, c-a venit aci, peste noi, să ne zgîndăre necazurile! REBREANU, R. II 95. Zgîndărit amarnic de conștiință, procurorul s-a hotărît să reia firul cercetărilor, cu lotul pe altă cale. POPA, V. 94. ◊ Refl. pas. Au cerut să-i mai deie, zicînd că cu fărmătura asta de carne numai i s-au zgîndărit foamea. SBIERA, P. 83. 3. A rîcîi, a scociorî o rană, o bubă etc. Cînd unuia nu i se închide rana, e luat la ochi: nu cumva și-o zgîndărește singur cu un cui, cu-o surcea, ca să nu se ducă pe front ori la corvoadă? PAS, Z. III 251. Ce tot îți zgîndărești buba și n-o lași să se usuce? PAMFILE, la CADE. 4. A rade ușor, pe deasupra; a zgîria. Zgîndărește... oleacă de tencuială de pe părete. MARIAN, la CADE. 5. A atinge ușor coardele unui instrument muzical, pentru a scoate tonuri; a cînta. A înnebunit și cobza, și Ciupitul care-o strînge în brațe și-o zgîndări. STANCU, D. 76. Lăutarul care zgîndără țambalul, cîntă. id. ib. 181.

ZGÎNDĂRIRE, zgîndăriri, s. f. Acțiunea de a zgîndări.

ZGÎNDĂRI, zgîndăresc, vb. IV. Tranz. 1. A răscoli, a scormoni, a rîcîi. ♦ Fig. A ațîța, a întărîta, a sîcîi. 2. A irita o rană, o bubă etc. 3. A atinge ușor coardele unui instrument muzical; a zdrăngăni.

ZGÎNDĂRIRE, zgîndăriri, s. f. Acțiunea de a zgîndări; scormonire; fig. ațîțare, întărîtare, sîcîire.

A ZGÂNDĂRI ~esc tranz. 1) (pământ, gunoi, paie etc.) A răscoli dând la o parte straturile de deasupra; a scormoni; a scurma. 2) (focul, jăraticul) A amesteca (cu ceva) pentru a arde mai tare; a răscoli; a scormoni; a zădărî. 3) (răni, bube) A irita prin rupere sau scărpinare. 4) fig. (sentimente, amintiri etc.) A readuce în memorie (producând durere sufletească); a scormoni; a răscoli. 5) fig. (ființe) A aduce în mod intenționat într-o stare de iritare; a ațâța; a incita; a stârni; a întărâta. /Orig. nec.

sgândărì v. 1. a ațâța: nu sgândări focul; 2. a irita: a sgândări o rană; 3. fig. a atinge în treacăt: a sgândări o chestiune. [Origină necunoscută].

zgîndărésc v. tr. (cp. cu zgăncĭulesc). Scurm (zgîĭm) o bubă, tot umblu la ĭa, o ațîț. Fig. Ațîț, irit, provoc: a zgîndări lucrurĭ uĭtate, a zgîndări un dușman. V. zgîriĭ.

zgândărire s. f., g.-d. art. zgăndărvrii; pl. zgândăriri

zgândărire s. f., g.-d. art. zgândăririi; pl. zgândăriri

!zgândări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. zgândăr/zgândăresc, 3 sg. zgândăre/zgândărește, imperf. 1 zgândăream; conj. prez. 1 sg. să zgândăr/să zgândăresc, 3 să zgândăre/să zgândărească

zgândări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zgândăresc / zgândăr, imperf. 3 sg. zgândărea conj. prez. 3 să zgândărească / să zgândăre

zgândări vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zgândăresc, imperf. 3 sg. zgândărea; conj. prez. 3 sg. și pl. zgândărească

zgîndări (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zgîndăresc)

ZGÎNDĂRI, zgîndăresc, vb. – 1. A rîcîi o rană nevindecată. – 2. A irita, a excita. – Var. zgîndări. Origine necunoscută, dar probabil expresivă. Legătura cu sl. žigati „a arde” (Cihac, II, 158) nu pare posibilă; cu sgănciuli (Scriban) nu se potrivește.

zgândări, zgândăresc (er.) I. v. t. a excita, a ațâța. II. v. r. a se excita, a se ațâța (reciproc).

ZGÂNDĂRIRE s. 1. râcâială, (pop.) scociorâre, (reg.) zgâpcilire, (Olt.) zgâmăire. (~ unei răni.) 2. răscolire, scormonire, scormonit, (pop.) scociorâre. (~ jarului.)

ZGÂNDĂRI vb. v. ațâța, stârni, zdrăngăni.

ZGÂNDĂRI vb. 1. a (se) râcâi, (pop.) a (se) scociorî, a (se) zădărî, (reg.) a (se) zgâncili, (Olt.) a (se) zgâmăi. (Nu-ți mai ~ rana.) 2. v. scormoni.

zgîndări vb. v. AȚÎȚA. STÎRNI. ZDRĂNGĂNI.

ZGÎNDĂRI vb. 1. a (se) rîcîi, (pop.) a (se) scociorî, a (se) zădărî, (reg.) a (se) zgîncili, (Olt.) a (se) zgîmăi. (Nu-ți mai ~ rana.) 2. a răscoli, a, scormoni, (pop.) a scociorî. (~ jarul ca să întețească focul.)

ZGÎNDĂRIRE s. 1. rîcîială, (pop.) scociorîre, (reg.) zgîncilire, (Olt.) zgîmăire. (~ unei răni.) 2. răscolire, scormonire, scormonit, (pop.) scociorîre. (~ jarului.)