zăpăcire sf [At: HELIADE, L. B. I, 208/6 / Pl: ~ri / E: zăpăci] 1 Pierdere (temporară) a judecății normale în fața unei situații neașteptate, dificile, confuze, din cauza unei emoții, a unei boli etc. Si: buimăcire, dezorientare (2), năucire, tulburare. 2 (Înv) Intimidare. 3 (Îvr) Extravaganță (1).

zăpăcire sf. Acțiunea de a (se) zăpăci și rezultatul ei. • pl. -i. /v. zăpăci.

ZĂPĂCÍRE, zăpăciri, s. f. Acțiunea de a (se) zăpăci; buimăceală, amețeală, tulburare. Mie-mi păru deodată Maria speriată Că strigă, și la dînsa se dă un lup turbat. Apuc în zăpăcire securea răzimată De căpătîiul nostru, izbesc pe biata fată Care dormea în pace. BOLLIAC, O. 105.

ZĂPĂCÍRE, zăpăciri, s. f. Acțiunea de a (se) zăpăci și rezultatul ei; buimăceală, năucire, tulburare.

zăpăci [At: HELIADE, L. B. II, 143/11 / V: (îvr) zăbă~ / Pzi: ~ăcesc / E: vsl ◊ запаци cf srb pačiti „a înnora”, sv pačiti „a denatura, a desfigura”, zapačiti „a face grimase”] 1-2 vtr A face să piardă (sau a-și pierde) (temporar) judecata limpede, normală, în fața unei situații neașteptate, dificile, confuze, din cauza unei emoții, a unei boli etc. Si: a (se) buimăci (1-2), a (se) dezorienta (5-6), a (se) năuci, a (se) tulbura, (îrg) a (se) zănătici (1-2), a se zăticni (11), (reg) a (se) zabluzi (1-2), a (se) zăbăuci (1-2), a (se) zăbuni (1-2), a zăhizi, a se zărghi (2), a zalisi, a zăuși, a zulumi. 3-4 vtr (Fam) A-și pierde (sau a face să-și piardă) cumpătul în fața unei situații neașteptate Si: a (se) fâstâci (1), a (se) intimida, a (se) încurca, (reg) a (se) îngăimăci, a (se) rătuli (1), a (se) teșmani, a (se) ului, a se zăgrăi (3), a (se) zâghiri. 5 vt (Fam; c. i. obiecte) A răvăși.

zăpăci vb. IV. 1 tr., refl. A-și pierde sau a face să-și piardă facultatea de a judeca clar în fața unei situații neașteptate, dificile, confuze etc.; a (se) tulbura la minte, a (se) năuci, a (se) buimăci; (înv., reg.) a se zănătăci, a se zăticni. Îl cam zăpăcise orașul acesta mare (VLAH.). 2 tr., refl. (fam.) A-și pierde sau a face să-și piardă cumpătul; a (se) fîstîci, a (se) intimida, a (se) încurca. Dănuț se zăpăcise (TEOD.). 3 tr. A strica ordinea, a răvăși, a deranja. Ce ți-a venit... să-mi zăpăcești hîrtiile? (BAR.). 4 tr. (fam.; compl. indică obiecte) A rătăci, a pierde. Și-a zăpăcit ochelarii. • prez.ind. -esc. /etimol. nec.

ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A tulbura mintea cuiva, a-l face să-și piardă capul; a năuci, a buimăci, a ameți. Cîteva zile, la început, îl cam zăpăcise orașul acesta mare, în care el venise pentru întîia oară. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Comisarul potrivise însă lucrurile astfel, ca ei să sosească-n pădure pe-nserate, și asta-l zăpăcea pe Duțu. SLAVICI, O. I 368. Strălucirea hainelor lui Făt- Frumos, pînă într-atîta orbise și zăpăcise pe vrăjmaș, de nu mai știau oștile unde se află. ISPIRESCU, L. 156. ◊ Refl. Moșul se zăpăci cu totul la auzul vorbelor. Stătu în loc și parcă nu-i venea să creadă. DUNĂREANU, CH. 11. Și ea, mergînd spre Viorel, De mînă cînd a prins-o el, Roșind, s-a zăpăcit de drag. COȘBUC, P. I 57. 2. (Familiar) A încurca, a răvăși. Ei acum, ce ți-a venit să-mi răscolești dosarele, să-mi zăpăcești hîrtiile? BARANGA, I. 162.

ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) tulbura la minte, a (se) năuci, a (se) buimăci. 2. (Fam.) A (se) fâstâci, a (se) încurca. ♦ Tranz. A răvăși.

A SE ZĂPĂCÍ mă ~ésc intranz. 1) A-și pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a se sminti; a se scrânti; a se zăluzi; a se țicni; a înnebuni. 2) A deveni buimac; a nu mai ști de sine; a se năuci; a se buimăci; a se ului; a se pierde. 3) A fi cuprins de un sentiment de stinghereală (neștiind cum să procedeze în situația creată); a se fâstâci; a se încurca. /Orig. nec.

A ZĂPĂCÍ ~ésc tranz. 1) A face să se zăpăcească. 2) (lucruri) A întoarce pe o parte și pe alta, împrăștiind, încâlcind, amestecând (pentru a găsi ceva); a răscoli. /Orig. nec.

zăpăcì v. 1. a încurca rău; 2. a pierde capul. [Cf. pol. ZAPODZIAC, a rătăci].

zăpăcésc v. tr. (slav compus ca și opăcesc). Năucesc, turbur: a zăpăci un copil pin întrebărĭ. Rătăcesc, răvășesc: a zăpăci niște scrisorĭ. V. refl. Se zăpăcise de bucurie.

zăpăcíre s. f., g.-d. art. zăpăcírii

zăpăcíre s. f., g.-d. art. zăpăcírii

zăpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăpăcésc, imperf. 3 sg. zăpăceá; conj. prez. 3 să zăpăceáscă

zăpăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăpăcésc, imperf. 3 sg. zăpăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. zăpăceáscă

zăpăci (conj. zăpăcească)

ZĂPĂCÍRE s. 1. v. buimăcire. 2. v. fâstâcire. 3. v. deranjare.