ZĂBUN, zăbune, s. n. (Înv. și pop.) 1. Haină bărbătească purtată de țărani, făcută din lână sau din bumbac, de obicei lungă, cu sau fără mâneci, împodobită cu cusături. 2. Anteriu lung și larg purtat de preoți și de călugări. 3. (Înv.) Haină lungă, fără mâneci, confecționată din stofă scumpă, pe care o purtau boierii. [Var.: zobon s. n.] – Din bg. zabun.

zăbun², ~ă smf, a [At: DLR / Pl: ~i, ~e / E: drr zăbuni] (Reg) 1-2 Zăpăcit (1-2).

zăbun¹ sn [At: (a. 1679) IORGA, S. D. V, 528 / V: (îrg) ~bon, zab~, zeban, zobon, zabon, (reg) zăpun, zăvun, zebon, zob~, zuban, zubău (Pl: zubane), zubon / Pl: ~e, (reg) ~uri / E: bg забун] 1 (Înv) Haină (lungă) fără mâneci, confecționată din stofă scumpă, pe care o purtau boierii. 2 (Înv) Anteriu (1). 3 (Înv) Haină groasă (lungă), cu (sau fară) mâneci, confecționată din lână sau din bumbac și împodobită cu cusături, purtată mai ales de țărani. 4 (Înv) Vestă. 5 (Reg; csnp; îf zobon) „Cârpă din stofă de proastă calitate”.

zăbun s.n. 1 Haină bărbătească de iarnă, confecționată din lînă sau din bumbac, de obicei lungă, cu sau fară mîneci, împodobită cu cusături, care este purtată de țărani. Chiru se mustăci și se foi în zăbun (D. ZAMF.). ◊ Fig. Își spală cerul de-ntuneric fața Și cîmpu-mbracă înflorit zăbun (BEN.). 2 Anteriu lung și larg, purtat de preoți și de călugări. Popei Ștefan celui bătrîn i-a făgăduit un zăbun (DOC.). 3 (înv.) Haină lungă, fară mîneci, confecționată din stofă scumpă, pe care o purtau boierii. Peste zobonul de stofă aurită, purta un benișel de felendreș (C. NEGR.). • pl. -e. și (înv.) zobon s.n. /<bg. забун.$

ZĂBUN (pl. -ne), ❍ZĂBON, ZOBON (pl. -oane) sn. 👕 Haină cu mîneci, purtată de țărani și de țărance iarna; e vătuită ca o plapumă și e lungă uneori până la genunchi (🖼 5353): trînti căciula, aruncă zăbunul, scoase punga... și o puse pe tarabă (DLVR.); Dar de cînd m’am măritat, Bate vîntu’n zăbun lat Și port frică de bărbat (IK.-BRS.); altă dată îmbrăcă zăboane mai lungi, fără mâneci (VOR.); odinioară era o haină fără mîneci și se purta de boieri și de cocoane: peste zobonul de stofă aurită, purta un benișel de felendreș albastru (NEGR.) [tc. zybun, bg. zabunŭ].

ZĂBUN, zăbune, s. n. 1. Haină bărbătească purtată de țărani, făcută din lână sau din bumbac, de obicei lungă, cu sau fără mâneci, împodobită cu cusături. 2. Anteriu lung și larg purtat de preoți și de călugări. 3. (Înv.) Haină lungă, fără mâneci, confecționată din stofă scumpă, pe care o purtau boierii. [Var.: zobon s. n.] – Din bg. zabun.

ZĂBUN, zăbune, s. n. 1. Haină de iarnă, de lînă sau de bumbac, cu mîneci și vătuită, uneori lungă pînă la genunchi, purtată mai ales de oamenii de la țară. Purta pe umeri în ziua aceea un zăbun vechi al filozofului Neonil. SADOVEANU, P. M. 19. Bejenarii începură să caute prin căptușeala zăbunului, prin sacul cu mălai, prin trențele din căruță. GALACTION, O. I 288. Numai Sultănica, singură, se mișcă în toată amorțirea... Pulpanele zăbunului bănănăie în voia întîmplării. DELAVRANCEA, S. 33. A văzut cu ochii cum trecea un om Prin grădină. Iată-l! Ține-n mini zăbunul. Parcă-s doi – e umbră! Nu, e numai unul. Un tîlhar! COȘBUC, P. I 253. ◊ (Metaforic) Își spală cerul de-ntunerec fața Și cîmpu-mbracă înflorit zăbun. BENIUC, S. 42. 2. Anteriu lung și larg, purtat de preoți și de călugări. 3. (învechit) Haină lungă, fără mîneci, făcută din stofă scumpă și purtată odinioară de boieri. 1 zăbun de sandal de Veneția cu fețe. ODOBESCU, S. I 421. – Pl. și: zăbunuri (DUMITRIU, N. 54). – Variantă: (3) zobon (NEGRUZZI, S. I 145) s. n.

ZĂBUN, zăbune, s. n. 1. Haină de iarnă, de lînă sau de bumbac, vătuită, cu mîneci, de obicei lungă pînă la genunchi, purtată de țărani. 2. Anteriu lung și larg purtat de preoți și de călugări. 3. (Înv.) Haină lungă, fără mîneci, făcută din stofă scumpă, pe care o purtau boierii. [Var. zobon s. n.] – Tc. zibin (bg. zabun).

ZĂBUN ~e n. 1) înv. Haină (lungă) vătuită pe care o purtau țăranii. 2) Haină lungă și largă purtată de preoți și de călugări. 3) înv. Haină lungă, fără mâneci, confecționată din stofă scumpă, pe care o purtau boierii. /<bulg. zabun

zăbun n. 1. od., haină lungă fără mâneci închisă pe dinapoi (purtată înainte de boieri și de cocoane): un zăbun de sandal de Veneția cu fețe OD.; 2. azi, haină de iarnă, ușoară și călduroasă din bumbac (purtată de țărani, câmpeni și țărance): cu zăbune dalbe de bumbac POP. [Turc. ZYBUN, camizol].

zăbún n., pl. e (turc. zebun, vestă, d. ar. al-ğubba [V. gĭubea, șubă]; bg. zabun, sîrb. zubun, ung. zobony, zubony, it. giubbone). Odinioară, o haĭnă fără mînicĭ pe care o purtaŭ boĭeriĭ și cocoanele; maĭ pe urmă anteriŭ vătuit; azĭ, surtuc țărănesc de șiac, mintean vătuit, polcă vătuită. – În nord zobon, pl. oane (după ung.) și zăbum, pl. e și urĭ.

zabon sn vz zăbun¹

zabun sn vz zăbun¹

zăbon sn vz zăbun¹

zăpun sn vz zăbun¹

zăvun sn vz zăbun¹

zeban sf vz zăbun¹

zebon sn vz zăbun¹

zobon sn vz zăbun¹

zobun sn vz zăbun¹

zuban sn vz zăbun¹

zubău sn vz zăbun¹

zubon sn vz zăbun¹

zobon s.n. v. zăbun.

❍ZĂBON 👉 ZĂBUN.

ZĂBUNAȘ (pl. -așe) sn. 👕 dim. ZĂBUN.

ZOBON 👉 ZĂBUN.

zobon a. Mold. V. zăbun: zobon de stofă aurită NEGR.

zobón, V. zăbun.

zăbun (înv., pop.) s. n., pl. zăbune

zăbun (înv., pop.) s. n., pl. zăbune

zăbun s. n., pl. zăbune

zăbun

zăbun, -ne.

zăbun (-ne), s. n. – Haină lungă, anteriu. – Var. zăbon, zobon. Mr. țipune. It. giubonne, ven. zupon, prin intermediul sb. zubun, bg. zobun (Miklosich, Fremdw., 138; Miklosich, Slaw. Elem., 23; Conev 83), mag. zubbony (Diez, Gramm., I, 446), tc. zubun (Roesler 592; Șeineanu, II, 379), cf. ngr. ντσιπούνι (› mr.). Mag. zabun (Edelspacher 24) și bg. zăbun (Capidan, Raporturile, 225) provin din rom.

ZĂBON s. n. (Var.) Zăbun.