zăbun s.n. 1 Haină bărbătească de iarnă, confecționată din lînă sau din bumbac, de obicei lungă, cu sau fară mîneci, împodobită cu cusături, care este purtată de țărani. Chiru se mustăci și se foi în zăbun (D. ZAMF.). ◊ Fig. Își spală cerul de-ntuneric fața Și cîmpu-mbracă înflorit zăbun (BEN.). 2 Anteriu lung și larg, purtat de preoți și de călugări. Popei Ștefan celui bătrîn i-a făgăduit un zăbun (DOC.). 3 (înv.) Haină lungă, fară mîneci, confecționată din stofă scumpă, pe care o purtau boierii. Peste zobonul de stofă aurită, purta un benișel de felendreș (C. NEGR.). • pl. -e. și (înv.) zobon s.n. /<bg. забун.$