VREÁ, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.

VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.

VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Folosit și absolut; în concurență cu voi, la unele persoane și timpuri înlocuit de acesta; urmat de o completivă dreaptă cu verbul la conjunctiv sau, mai rar, de un infinitiv) A fi hotărît, a fi decis să...; a avea de gînd să..., a intenționa; a voi. Însă dacă vrei și vrei numaidecît să te duci, eu nu te opresc. CREANGĂ, P. 193. Floricică dintr-o mie, Pusu-și-o mîndra mînie, De dor nu vrea să mai știe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 164. Stăi, mîndruța mea, Nu te spăria, Că vrem să glumim Și să te zidim. ALECSANDRI, P. P. 190. Vodă vrea și Hîncu ba, se spune cînd două persoane care au interese comune sînt în dezacord în ce privește calea de urmat pentru îndeplinirea unei acțiuni. ◊ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de... Eu știu ce vra să zică durerea de inimă. CREANGĂ, P. 172. Avea ochi albaștri, ceea ce vra să zică mult. EMINESCU, N. 86. Refluxul vra să zică cînd să umflă apa. DRĂGHICI, R. 43; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Va să zică nu poți! Ce vrea (sau va) să zică asta (sau, mai rar, aceea)? = ce înseamnă, ce rost are? Ce va să zică aceea să plătesc? ISPIRESCU, L. 138. (Impersonal, rar) Cum (sau ce) va vrea = orice. Întîmplă-se ce va vrea, Eu de badea voi tăcea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. ♦ Intranz. A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. Eu știu să vreau. 2. A pretinde, a cere; a aștepta (de la cineva ceva). Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic, pe Arald. EMINESCU, O. I 91. ◊ (La pers. 2 sg., precedat de pron. interog. «ce» alcătuiește o formulă expletivă) Sînt un vinovat nevrednic de iubirea ei, dar ce vrei? suferințele ce am tras... mi-au stricat inima. NEGRUZZI, S. I 47. ◊ (În tranzacții comerciale, subînțelegîndu-se complementul «bani») Cît vrei pe hainele astea? 3. (Folosit și absolut) A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. Vreau o stofă bună. ◊ (Complementul indică o persoană, subînțelegîndu-se calitatea ei de soț sau de soție) Să-mi spui o dată, Să mă-ntrebi: Mă vrei tu, fată? Și plîngeam de supărată. COȘBUC, P. I 51. Cu toate la picioare-ți eu le puneam în vază, Dar nu-l mai vrei pe Arald, căci nu mai vrei nimică. EMINESCU, O. I 92. ◊ (În proverbe) Îi sătul de dulce, vrea și amar cîteodată, se spune despre cel ce s-a săturat de bine. Vrea să fie și grîul scump și făina ieftină, se spune despre cel care cere lucruri peste putință. Vrea să fie și cu varza unsă și cu slănina în pod, se spune despre cel care urmărește profituri cît mai multe. ◊ Expr. Cît vrei = peste măsură. De-mbunătățiri rele cît vrei sîntem sătui. ALEXANDRESCU, P. 79. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie; fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore aghiazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrînd-nevrînd = mai mult de silă decît de bunăvoie; de voie, de nevoie; datorită împrejurărilor. Cu multe sănii De pe coastă vin țipînd Și se-mping și sar rîzînd: Prin zăpadă fac mătănii Vrînd-nevrînd. COȘBUC, P. I 224. Dorea ca vrînd-nevrînd să împlinească slujba ce și-o luase asupră. ISPIRESCU, L. 17. Acum, vrînd-nevrînd, trebuie s-ascult, că mi-i capul în primejdie. CREANGĂ, P. 212. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să devină sau să fie (ceva ori cineva). E un băiat ciudat vînzătorul de cutii și tăblițe, de bureți și creioane, care s-ar vrea și vînzător de cărți într-un tîrg. STANCU, D. 381. În nesațiul cosmic al adolescenței, fiecare s-a vrut mai bun. C. PETRESCU, V. 251. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. Tată, zise atunci feciorul cel mijlociu, să mă duc eu, dacă vrei. CREANGĂ, P. 187. Neputînd să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire! EMINESCU, O. I 134. Asta mie mi-o plăcut, Numai maică-sa n-o vrut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 366. 5. (În personificări; despre, obiecte, mai ales în forma negativă) A (nu) putea, a (nu) fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ▭ Stăi puțin cu carul... – Eu aș sta, dar nu prea vrea el să steie. CREANGĂ, P. 40. 6. (Învechit și popular) A fi pe cale să... (ori de a...) Cînd vru să moară își chemă feciorii. POP. II. (Ca verb auxiliar; formele de prez. ind. servesc la formarea viitorului) Cel din urmă voi veni la masă Chiar de n-ar mai fi pe ea pahare. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 525, 1/6. Pînă a doua zi... simțeam că voi înnebuni. CAMIL PETRESCU, U. N. 154. De-a pururea aproape vei fi de sinul meu... Mereu va plînge apa, noi vom dormi mereu. EMINESCU, O. I 129. ◊ (Arhaizant și poetic, formele auxiliarului urmează după infinitiv) Adormi-vom, troieni-va Teiul floarea-i peste noi, Și prin somn auzi-vom bucium De la stînele de oi. EMINESCU, O. I 101. ◊ (Arhaizant și popular, forma de pers.3 sg. se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conj. prez. al verbelor de conjugat) Cuvine-se hirotonirea Cu harul ceriurilor, ție, Drept vestitorule apostol Al unei vremi ce va să vie. GOGA, P. 25. ◊ Expr. Va să fiu (să fii etc.) = trebuie să fiu (să fii etc.). Ca să fii avocat iscusit și căutat, va să fii șiret, pișicher, chițibușar. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 43. – Forme gramaticale: perf. s. vrui, part. vrut. - Prez. ind. (I) și: (regional) vrau, vreu, pers. 3 sg. (în expr.) și: va, (II) voi (popular oi), vei (popular, ăi, ei, îi, i, oi), va (popular o, a), vom (popular om), veți (popular ăți, eți, oți), vor (popular or). – Variantă: (nerecomandabil) vroí (ALECSANDRI, T. II 95) vb. IV.

A SE VREÁ mă vreau intranz. A dori să ajungă sau să devină ceva sau cineva. Se vrea inginer. /<lat. volere

A VREÁ vreau tranz. 1) A avea în intenție; a proiecta în gând. Vreau să plec. Vreau să cânt. ◊ Vrei nu vrei fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă se spune despre cineva care trebuie să facă ceva împotriva voinței sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influență asupra cuiva. 2) A dori să i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicație. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea să plouă. [Monosilabic] /<lat. volere

vreà v. V. voì. [Lat. *VOLERE = VELLE].

VROÍ vb. IV v. vrea.

VROÍ vb. IV v. vrea.^[1]

VROÍ vb. IV v. voi.

3) a v. ajutător p. formarea viitorului, prescurtare din va. V. va.

1) aș v. ajutător (lat. vŏlébam, [imperfectu luĭ volo] din care s’a făcut vurea, vrea [că vream d. vreaŭ șĭ-a adăugat maĭ tîrziŭ m de la pl.], apoĭ s’a adăugat lat. sic, așa [rom. și] ca și în acelașĭ, și s’a făcut reașĭ [ca la Istrienĭ], apoĭ aș. Tot așa celelalte pers.: volébas, -at, -ámus, -átis,. ébant aŭ dat rom. vureaĭ, vurea, vuream, vureațĭ, vurea, apoĭ vreaĭ, vrea, vream, vreațĭ, vrea, apoĭ reaĭ, rea [influențat de ajutătoru are, ar’, cum se vede de la Cost. 1, 289, 290 și 309: n’are hi hălduit, are hi răsărit, s’are hie uĭtat], ream, reațĭ, rear [ca la Istrienĭ] și, în sfîrșit, aĭ, ar, am, ațĭ, ar (face). V. voĭ 2.

5) o (vest), particulă îld. va (din care se și derivă) în: o fi îld. a fi, va fi (Fam.) și a să fie îld. a să fie, va să fie, va fi.

6) o (est) var. din a 2, ca: o fost, îld. a fost.

2) oĭ, verb auxiliar îld. voĭ: oĭ vedea (voĭ vedea).

2) om, verb auxiliar îld. vom: om vedea (vom vedea).

1) or, prescurtare îld. vor: or fi, vor fi.

va (prescurtat din vrea saŭ vare) v. ajutător p. formarea pers. III sing. a viitoruluĭ literar: va face, va să vie (pop. a face, a să vie în est și o face, o să vie în vest). Va să zică (vest), vrea să zică, adică, în rezumat: va să zică, s’a sfîrșit! – V. def. Vest. Maĭ va (pînă acolo, pînă atuncĭ), maĭ este loc orĭ timp (pînă acolo, pînă atuncĭ). Vechĭ. Dumnezeŭ va, D-zeŭ vrea.

veĭ, V. voĭ 1.

vețĭ, V. voĭ 1.

2) voĭ, veĭ, va, vom, vețĭ, vor v. ajutător care, în unire cu inf., formează viit. lit. (lat. *vóleo, vŏlére [după dóleo, dŏlére, a durea], cl. vŏlo, velle, a vrea. Veĭ vine din vĕlis [îld. vis], de unde s’a făcut vrom. verĭ, apoĭ veĭ, pop. eĭ (munt. oĭ), -ĭ; va vine din vŏlet [V. orĭ], de unde s’a făcut *voare, vare, va, pop. a (munt. o, din *ua, *uă); vom vine din *volemus, de unde s’a făcut *vurem, vrem, vechĭ vem și văm, azĭ vom, pop. om; vețĭ vine din *voletis, de unde s’a făcut *vurețĭ, vrețĭ, vețĭ, pop. ețĭ, îțĭ [munt. oțĭ]: vor vine din volunt, rom. pop. or. V. vreaŭ și aș 1): voĭ merge (fam. munt. o să merg, mold. am să merg). Voĭ, va și vor se întrebuințează (numaĭ lit.) și ca v. tr.: nu voĭ, nu va, nu vor îld. nu vreaŭ (eŭ saŭ eĭ), nu vrea. Subj. vechĭ și să voaĭe (lat. *voleat).