9 definiții pentru vrăjitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VRĂJITÓR, -OÁRE, vrăjitori, -oare, s. m. și f. (Adesea fig.) Persoană care face vrăji (1), care se ocupă cu vrăjitoria. – Vrăji + suf. -tor.

VRĂJITÓR, -OÁRE, vrăjitori, -oare, s. m. și f. (Adesea fig.) Persoană care face vrăji (1), care se ocupă cu vrăjitoria. – Vrăji + suf. -tor.

VRĂJITÓR, -OÁRE, vrăjitori, -oare, s. m. și f. (În basme și în superstiții) Persoană care face vrăji, care se ocupă cu vrăjitoria. Te urmară pașii mei Prin păduri de vrăjitoare, prin palatele cu zmei. EFTIMIU, Î. 105. Ca un vrăjitor, tot ce-l încunjura, era rodul propriei lui energii. ANGHEL, PR. 58. Bătrîna Canidie, vestita vrăjitoare, I-a spus ca să se ude în șepte nopți pe trup Cu sînge de năpîrcă. ALECSANDRI, T. II 201. ◊ (Adjectival) Mi-a părut foarte rău că n-am putut afla ce-a făcut Irina, baba vrăjitoare, la groapa Iepii. SADOVEANU, O. VIII 197. Cîte muieri vrăjitoare Și babe descîntătoare, Toate vie să-mi descînte. POP.

VRĂJITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care vrăjește; om care face vrăji; mag. /a vrăji + suf. ~tor

vrăjitór, -oáre s., pl. f. orĭ, ca ursitorĭ, privighetorĭ. Vest. Fărmăcător, -oare (care face farmece). – Ca adj., pl. f. oare: femeĭ vrăjitoare. V. bahorniță.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vrăjitór s. m., pl. vrăjitóri

vrăjitór s. m., pl. vrăjitóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VRĂJITÓR s. 1. (rar) șaman, taumaturg, (pop.) descântător, fermecător, vraci, (reg.) farmazon, (Transilv.) șișcoi, (înv.) vâlfă. 2. mag, magician, (rar) taumaturg, (pop.) vraci.

VRĂJITOR s. 1. (rar) șaman, (pop.) descîntător, fermecător, vraci, (reg.) farmazon, (Transilv.) șișcoi, (înv.) vîlfă. 2. mag, magician.

Intrare: vrăjitor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vrăjitor
  • vrăjitorul
  • vrăjitoru‑
plural
  • vrăjitori
  • vrăjitorii
genitiv-dativ singular
  • vrăjitor
  • vrăjitorului
plural
  • vrăjitori
  • vrăjitorilor
vocativ singular
  • vrăjitorule
plural
  • vrăjitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vrăjitor

etimologie:

  • Vrăji + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX