3 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VIORÉA, -ÍCĂ, viorele, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două-trei frunze lunguiețe și o tulpină cu flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia). [Pr.: vi-o-] – Vioară2 + suf. -ea, -ică.

viorea sf [At: ANON. CAR. / P: vi-o~ / Pl: ~ele / E: vioară2 + -ea] 1 (Bot; șîc ~ele-mirositoare, ~ele-de-grădină, ~ele-bune, înv, ~-sălbatică, reg, ~ele-de-casă, ~ele-nerii) Toporaș (Viola odorata). 2 (Șîc ~-nemirositoare) Plantă erbacee din familia violaceelor cu frunzele ovale, acoperite cu peri, cu florile albastre sau, rar, albe, neparfumate Si: micșunea, tămâioară, toporaș (Viola hirta). 3 (Șîc ~-mirositoare, ~ele-bune, reg, ~-de-grădină, ~ele-nerii) Plantă erbacee din familia violaceelor cu frunzele cordate și cu florile albăstrii sau roșietice, parfumate Si: viorică-de-pădure (Viola mirabilis). 4 Plantă erbacee din familia violaceelor cu florile mari, ale căror petale trandafirii sunt împestrițate cu pete purpurii Si: tămâioară (Viola jooi). 5 (Bot; șîc, înv, ~-pădureață) Colțunii-popii (Viola silvestris). 6 (Șîc ~-sălbatică, reg, ~-tărcată) Trei-frați-pătați (Viola tricolor). 7 Plantă erbacee din familia violaceelor cu frunzele mici, rotunde-ovale, crestate, cu florile de culoare albastru-închis Si: micșunea-de-munte (Viola alpina). 8 (Îc) ~-galbenă Plantă erbacee din familia violaceelor, cu două flori mici, galbene, care crește prin locuri umede și umbroase, mai ales prin regiunea alpină Si: micșunea-galbenă (Viola biflora). 9 (Îac) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu florile galbene, care crește mai ales în păduri (Gagea minima). 10 (Bot; îac) Vioară2 (2) (Cheirantus cheiri). 11 (Bot; îc) ~-sălbatică Colțunii-popii (Viola camina). 12 (Bot; îc) ~-roșie (sau ~-galbenă, ~-de-ferești) Violă2 (3) (Matthiola incana). 13 (Îc) ~-de-noapte Vioară2 (4) (Hesperis matronalis). 14 (Îc) ~-albă Plantă erbacee din familia violaceelor, cu florile albe, plăcut mirositoare (Viola alba). 15 (Îc) ~-de-munte Plantă erbacee din familia violaceelor cu tulpina înaltă și cu florile mici, de culoare violetă (Viola montana). 16 (Îc) ~-de-pârâu Plantă erbacee din familia violaceelor care crește pe marginea apelor (Viola palustris). 17 (Șîc ~-roșie) Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două sau trei frunze lunguiețe și o tulpină cu flori albastre, roz sau albe, dispuse într-un racem scurt Si: vioriță (1), (reg) mereoară (Scilla bifolia). 18 (Bot) Ghiocel (Galanthus nivalis). 19 (Bot; reg; îc ~-de-toamnă) Brândușă-de-toamnă (Colchicum autumnale). 20 (Bot; Mar) Rujă (Sedum rosea). 21 (Bot; reg) Zambilă (Hyacinthus orientalis). 22 (Bot; reg) Floarea-Paștilor (Anemone nemorosa). 23 (În poezia populară) Epitet pentru o femeie frumoasă și gingașă. 24 (Mol) Insectă nedefinită mai îndeaproape. 25 (Pop; d. apă; pcf vioară1; îla) Limpede ca (sau cum e) ~ua Foarte limpede.

viorel, ~ea a [At: BOJINCĂ, A. I, 32/27 P: vi-o~ / Pl: ~ei, ~ele / E: vioară2 + -el, -ea] (Rar) Vioriu (1).

viori sf [At: HELIADE, O. II, 181 / Pl: ~ele / E: vioară2 + -ică] 1 (Bot; îc) ~-de-pădure Viorea (3) (Viola mirabilis). 2 (În poezia populară) Epitet pentru o femeie gingașă și frumoasă. 3 (Mol) Numele unei insecte nedefinite mai îndeaproape. 4 (Mun; art.) Numele unui dans popular nedefinit mai îndeaproape. 5 (Mun; art.) Melodie după care se execută viorica (4).

VIORÉA, -ÍCĂ, viorele, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două-trei frunze lunguiețe și o tulpină care poartă flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia). [Pr.: vi-o-] – Vioară2 + suf. -ea, -ică.

VIOREÁ, -ÍCĂ, viorele, s. f. 1. Nume dat mai multor plante erbacee din familia violaceelor, dintre care cea mai cunoscută este o specie sălbatică, cultivată și în grădină, cu flori violacee și cu miros plăcut (Viola odorata); violă, violetă. Un pîlc întins de viorele îmi trimise pe aripioara unei adieri mireasma lor gingașă. SADOVEANU, O. VII 367. Frumoasă ești, pădurea mea... Cînd de subt frunze moarte ies În umbră viorele. TOPÎRCEANU, B. 8. Crinii și viorelele. nici la degetul cel mic al ei nu le punea. ISPIRESCU, L. 352. ◊ (În personificări) Vin țînțarii, lăutarii, gîndăceii, cărăbușii, Iar mireasa viorică i-aștepta-ndărătul ușii. EMINESCU, O. I 87. ◊ (În metafore) Ochi frumoși, ochi viorele, Numai voi mi-ați stins norocul. IOSIF, T. 94. 2. Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două-trei frunze lunguiețe și tulpina care poartă flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia).

VIORÉL, -EÁ, viorei, -le, adj. (Rar) De culoarea viorelei; vioriu, violet. Topiți sînt ochii viorei De-atîta vaiet nentrerupt. COȘBUC, P. I 147.

VIORÉL, -EÁ, viorei, -ele, adj. (Rar) Violet2; vioriu. – Din vioară2 + suf. -el (după fr. violet).

VIOREÁ ~éle f. Plantă erbacee de primăvară din familia liliaceelor, cu flori violete (mai rar roz sau albe). [Art. vioreaua; G.-D. viorelei; Var. viorică] /vioară + suf. ĕa

viorea f. pl. floricică de primăvară cu mirosul plăcut și de o coloare amestecată din roș și albastru închis (Viola odorata): viorelele se numesc în Munt. micșunele, în Mold. toporași și în Oltenia tămâioare.

vioreá și -ícă f., pl. ele (dim. d. vioară 2). O plantă violacee (viola odoráta) cu florĭ violete roșiatice și chear albe mirositoare (numită în Mold. toporaș, în Munt. vest [maĭ ales cînd e cultivată] micșunea, în Olt. tămîĭoară). Floarea acesteĭ plante.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vioreá/viorícă (vi-o-) s. f., art. vioreáua/vioríca, g.-d. art. viorélei; pl. vioréle, art. viorélele

vioreá/viorícă s. f. (sil. vi-o-), art. vioreáua/ vioríca, g.-d. art. viorélei; pl. vioréle


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VIOREÁ s. v. rujă, tămâioară.

VIOREÁ s. (BOT.) 1. (Viola odorata) toporaș, violetă, (rar) violă, (reg.) călțunaș, cârligel, cocoșel, garoafă, găurea, micsandră, micșunea, nemțoaică, tămâioară, vioară, floare-domnească, flori-mărunte (pl.), flori-mărunțele (pl.), zambilă-de-câmp. 2. (Viola alpina) toporaș, viorică, (reg.) micșunea-de-munte. 3. (Viola hirta) (reg.) micșunea, tămâioară, toporași (pl.). 4. viorele sălbatice (Viola canina) = (reg.) colțunii-popii (pl.). 5. viorea-galbenă (Cheirantus cheiri) = micsandră, micșunea, (reg.) foaltine (pl.), șiboi, levcoaie-galbenă, vioară-galbenă. 6. (Scilla bifolia) (rar) scila (art.), (reg.) mereoară, zambilă.

VIOREA s. (BOT.) 1. (Viola odorata) toporaș, violetă, (rar) violă, (reg.) călțunaș, cîrligel, cocoșel, garoafă, găurea, micsandră, micșunea, nemțoaică, tămîioară, vioară, floare-domnească, flori-mărunte (pl.), flori-mărunțele (pl.), zambilă-de-cîmp. 2. (Viola alpina) toporaș, viorică, (reg.) micșunea-de-munte. 3. (Viola hirta) (reg.) micșunea, tămîioară, toporași (pl.). 4. viorele sălbatice (Viola canina) = (reg.) colțunii-popii (pl.). 5. viorea-galbenă (Cheirantus cheiri) = micsandră, micșunea, (reg.) foaltine (pl.), șiboi, levcoaie-galbenă, vioară-galbenă. 6. (Scilla bifolia) (rar) scila (art.), (reg.) mereoară, zambilă.

arată toate definițiile

Intrare: viorele
substantiv feminin (F168)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural
  • viorele
  • viorelele
genitiv-dativ singular
plural
  • viorele
  • viorelelor
vocativ singular
plural
Intrare: viorea, viorică
  • silabație: vi-o-rea info
substantiv feminin (F151)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • viorea
  • vioreaua
plural
  • viorele
  • viorelele
genitiv-dativ singular
  • viorele
  • viorelei
plural
  • viorele
  • viorelelor
vocativ singular
plural
  • silabație: vi-o-ri-că info
substantiv feminin (F39)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • viori
  • viorica
plural
  • viorele
  • viorelele
genitiv-dativ singular
  • viorele
  • viorelei
plural
  • viorele
  • viorelelor
vocativ singular
plural
Intrare: viorel
viorel adjectiv
adjectiv (A67)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • viorel
  • viorelul
  • viorelu‑
  • viorea
  • vioreaua
plural
  • viorei
  • vioreii
  • viorele
  • viorelele
genitiv-dativ singular
  • viorel
  • viorelului
  • viorele
  • viorelei
plural
  • viorei
  • vioreilor
  • viorele
  • viorelelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

viorea, viorică Scilla viorică botanică

  • 1. Nume dat mai multor plante erbacee din familia violaceelor, dintre care cea mai cunoscută este o specie sălbatică, cultivată și în grădină, cu flori violacee și cu miros plăcut (Viola odorata).
    exemple
    • Un pîlc întins de viorele îmi trimise pe aripioara unei adieri mireasma lor gingașă. SADOVEANU, O. VII 367.
      surse: DLRLC
    • Frumoasă ești, pădurea mea... Cînd de subt frunze moarte ies În umbră viorele. TOPÎRCEANU, B. 8.
      surse: DLRLC
    • Crinii și viorelele. nici la degetul cel mic al ei nu le punea. ISPIRESCU, L. 352.
      surse: DLRLC
    • personificat Vin țînțarii, lăutarii, gîndăceii, cărăbușii, Iar mireasa viorică i-aștepta-ndărătul ușii. EMINESCU, O. I 87.
      surse: DLRLC
    • metaforic Ochi frumoși, ochi viorele, Numai voi mi-ați stins norocul. IOSIF, T. 94.
      surse: DLRLC
  • 2. Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două-trei frunze lunguiețe și o tulpină cu flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia).
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX

etimologie:

  • Vioară2 + sufix -ea, -ică.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

viorel

etimologie: