5 intrări

48 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VIOÁRĂ1, vioare, adj. (Pop.; despre ape curgătoare) Limpede, cristalin, clar. ◊ (Substantivat) Limpede (sau curat) vioară sau ca (sau cum e) vioara = foarte limpede, ca lacrima. [Pr.: vi-oa-] – Probabil lat. *vivula (< vivus).

VIOÁRĂ3, viori, s. f. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță cu patru coarde întinse peste ea, care vibrează prin frecare cu arcușul sau prin ciupire; violină, scripcă. [Pr.: vi-oa-. Pl. și: vioare] – Cf. it. viola.

VIOÁRĂ2, vioare, s. f. (Bot.; reg.) 1. Toporaș. 2. Compus: vioară-roșie = micsandră. [Pr.: vi-oa-] – Lat. viola.

VIOÁRĂ2, vioare, s. f. (Bot.; reg.) 1. Toporaș. 2. Compus: vioară-roșie = micsandră. [Pr.: vi-oa-] – Lat. viola.

vioa3 sf [At: TELEMAH I, 71r/13 / P: vi-oa~ / Pl: ~ori, (înv) ~re / G-D: art.: ~orii, (înv) ~rei, ~orei / E: ns cf it viola] 1 Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță, având întinse pe una dintre fețe patru coarde care vibrează când sunt atinse cu arcușul sau când sunt ciupite Si: violină1 (1), (reg) ceteră (2), diblă1 (1), scripcă1, (îvr) violiță, (frî) violon1 (1), (grî; rar) violi. 2 (Pex) (Parte de) melodie interpretată la vioară3 (1). 3-4 (Pm) Violonist (1-2). 5 (Îs) ~ra (sau ~) întâi (ori primă) Primul violonist al unei orchestre care îl poate înlocui pe dirijor Si: concertmaistru (1). 6 Arta de violonist. 7 (Pex) Meseria de violonist. 8 Studiul artei interpretative la vioară3 (1). 9 (Mrn) Mufă (cu doi scripeți) a cărei carcasă are forma unei viori3 (1).

vioa2 sf [At: LB / P: vi-oa~ / Pl: ~ori / E: ml viola] (Reg) 1 (Șîc ~- neagră) Toporaș (Viola odorata). 2 (Șîc ~-galbenă, ~-roșie) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina simplă sau ramificată, cu frunzele mici, rotunde-ovale, crestate, de culoare verde-deschis, acoperite cu peri, cu flori plăcut mirositoare, galbene-aurii, bătând uneori în brun Si: micsandră, micșunea, violă1 (2), (reg) foaltină, levcoaie-galbenă, viorea-galbenă (Cheiranthus cheiri). 3 (Șîs ~-roșie) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina simplă sau ramificată, cu frunzele acoperite cu peri cenușii și cu florile plăcut mirositoare, roșii sau albe Si: micsandră, micșunea, violă1 (3), viorea-roșie, viorea-galbenă, viorea-de-ferești, (reg) foaltină, garoafă, șiboi (Matthiola incana). 4 (Îc) ~-de-noapte Plantă erbacee din familia cruciferelor cu frunzele oval-lanceolate, ascuțite și dințate, cu florile purpurii sau violete, plăcut mirositoare, cultivată ca plantă meliferă sau pentru mirosul puternic pe care îl răspândește seara Si: micșunea, mirodenie, nopticoasă, floarea-nopții, violă-de-noapte, violă-de-primăvară, viorea-de-noapte, (reg) șibiog (Hesperis matronalis). 5 (Îac) Plantă erbacee din familia cruciferelor cu florile galbene-verzui, plăcut mirositoare, care crește la marginea pădurilor Si: mirodenie, floarea-nopții (Hesperis tristis).

vioa1 [At: BUDAI DELEANU, Ț. 185 / P: vi-oa~ / V: (reg) ~a ~re / Pl: ~re / E: pbl ml *vivula (<vivus)] 1 a (Pop; d. apă) Limpede. 2 sf (Pop; d. apă; îla) Limpede ~ sau limpede ca (ori cum e) ~ra, ca ~ra, (limpede) ca (și) ~, curată ca ~ra Foarte limpede.

vioa3 s.f. (muz.) 1 Instrument muzical, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță, avînd întinse pe una dintre fețe patru coarde care vibrează cînd sînt atinse cu arcușul sau cînd sînt ciupite; violină, scripcă. ♦ Ext. Parte de melodie sau melodie interpretată la vioară. De departe se auzea o vioară. ♦ Meton. Persoană care cîntă (cu măiestrie) la acest instrument, care are profesiunea de cîntăreț la acest instrument; violonist. În orchestră mai avea nevoie de două viori.Vioara întîi (sau primă) = a) primul violonist al unei orchestre simfonice, de cameră etc., care îl poate înlocui pe dirijor; concertmaistru; b) fig. persoană, acțiune, fapt etc. de mare importanță. Este vioara întîi în colectivul de redactori ai ziarului. 2 Arta sau meseria de violonist. Dacă e violonist, intelectualul să-și reia vioara (CĂL.). ♦ Studiul artei interpretative la vioară. • sil. vi-oa-. pl. viori, -e. /cf. it. viola.

vioa2 s.f. (bot.; reg.) 1 Toporaș (Viola odorata). 2 Compus: vioară-roșie = micsandră (Cheiranthus cheiri). • sil. vi-oa-. pl. -e. /lat. viŏla.

vioa1 adj. (pop.; despre ape curgătoare) Care este limpede, cristalin, clar. ◊ (subst.) Limpede (sau curat) vioară sau ca (cum e) vioara = foarte limpede, ca lacrima. • sil. vi-oa-. pl. -e. /probabil lat. *vīvula < vīvus, -a, -um.

VIOÁRĂ3, viori, s. f. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță, având întinse pe una din fețe patru coarde, care vibrează când sunt atinse cu arcușul sau când sunt ciupite; violină, scripcă. [Pr. vi-oa-Pl. și: vioare] – Cf. it. viola.

VIOÁRĂ1, vioare, adj. (Pop.; despre ape curgătoare) Limpede, cristalin, clar. ◊ (Substantivat) Limpede (sau curat) vioară sau ca (sau cum e) vioara = foarte limpede, ca lacrima. [Pr.: -vi-oa-] – Probabil lat. *vivula (< vivus).

VIOÁRĂ2, viori, s. f. 1. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță, avînd întinse pe una din fețe patru coarde, care vibrează cînd sînt atinse cu arcușul; violină. Bătrînul înstrună cobza. Coardele viorilor se deșteptară grăbit. SADOVEANU, E. 170. Ești ca vioara, singură ce cîntă Iubirea toată pe un fir de păr. ARGHEZI, V. 51. Se auzeau de-afară tropotele jucătorilor, scîrțîitul viorilor și glasul lui Pantelimon. REBREANU, R. I 134. Auzi niște... lăutari trăgînd din viori. ISPIRESCU, E. 109. ◊ (Poetic) Sînt în apele lui viori limpezi și nostalgice violoncele, sînt flaute optimiste și îndelung melodioase harfe. BOGZA, C. O. 163. ◊ Fig. Tot sufletul mi-este-o vioară Ce plînge duios. MACEDONSKI, O. I 189. 2. (Rar) Muzicant care cîntă la vioară (1); violonist, viorist. Are orchestră? – N-are, dar puteam s-o organizez, că la urma urmelor ce-mi trebuie? Opt viori, două violoncele, o violă, un contrabas. SEBASTIAN, T. 303. Îl chema Mezzano – vioară primă în orchestra Filarmonicei. ARDELEANU, D. 16. 3. (Mar.) Muflă de lemn cu doi scripeți, a cărei carcasă are forma unei viori (1). – Pl. și: vioare (ARDELEANU, D. 289, GANE, N. III 193, EMINESCU, O. I 85).

VIOÁRĂ1 adj. f. (Popular, despre ape curgătoare) Limpede, cristalin. Dunăre, apă vioară, Face-te-ai neagră cerneală, Să te pun în călimară, Să te scriu pe-o hîrtioară, S-o trimet la maica-n țară. MAT. FOLK. 376. Prutule, apă vioară, Face-te-ai neagră cerneală, Să-mi cernesc cu ea catrința Ca să-mi jelesc pre bădița. MARIAN, NU. 245. Prutule, apă vioară, Face-te-ai neagră cerneală, Spuma ta o mesișoară, Stuhul tău o penișoară, Ca să scriu o hîrtioară. ȘEZ. I 47. ♦ (Substantivat, în expr.) Limpede (sau curat) vioară sau ca (sau cum e) vioara = foarte limpede, limpede ca lacrima. Apa curgea pe de o sută de părți, limpede ca vioara. ISPIRESCU, L. 244.

VIOÁRĂ3, vioare, s. f. (Regional) 1. Viorea, toporaș. 2. Compus: vioară-roșie = micsandră.

VIOÁRĂ3 ~e adj. (despre ape curgătoare) Care este foarte curată; albastră ca vioreaua; limpede; cristalină. /<lat. vivula

VIOÁRĂ2 ~e f. pop. v. VIOREA. /<lat. viola

VIOÁRĂ1 vióri f. Instrument muzical constând dintr-o cutie de rezonanță pe care sunt întinse patru coarde, care produc sunete când se trece peste ele cu arcușul (sau când sunt ciupite); violină. Concert pentru ~. [G.-D. viorii; Sil. vi-oa-] /<lat. viola[1] modificată

  1. În original forma de G.-D. era „vioarei”, probabil o greșeală de tipar. — cata

vioară f. Tr, V. viorea. [Lat. VIOLA].

vioară f. instrument de muzică; compus dintr’o cutie sonoră pe care sunt întinse 4 coarde ce se pun în vibrațiune cu ajutorul unui arcuș (= it. viola).

vioară f. în locuțiunea apa limpede că vioara (ISP.), curată ca cristalul. [Origină necunoscută].

2) vioáră f., pl. e (lat. viola, it. pv. cat. sp. pg. vióla, fr. viole). Trans. Micșunea. V. viorea.

1) vioáră f., pl. orĭ, rar oare (dim. d. viŭ saŭ lat. *vívula, adică „vioaĭe, care te învie, te înviorează cînd o beĭ saŭ o auzĭ”; it. sp. pg. viola, pv. viula, vfr. [d. *vivelle] vielle. V. înviorez). Munt. ș. a. Apă limpede ca vioara, apă foarte limpede și rece, care te înviorează cînd o beĭ. Scripcă, un instrument muzical cu patru coarde care se ține în mîna stîngă și din care se cîntă făcînd să scîrțîĭe coardele cu arcușu. V. violă și violoncel.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

vioa3 (pop.) (desp. vi-oa-) adj. f. (apă ~), pl. vioare

vioa1 (instrument muzical) (desp. vi-oa-) s. f., g.-d. art. viorii; pl. viori

vioa2 (plantă) (reg.) (desp. vi-oa-) s. f., g.-d. art. vioarei; pl. vioare

!vioa-roșie (plantă) (vi-oa-, -și-e) s. f., g.-d. art. vioarei-roșii; pl. vioare-roșii

!vioa1 (pop.) (vi-oa-) adj. f., pl. vioare

vioa2 (plantă) (reg.) (vi-oa-) s. f., g.-d. art. vioarei; pl. vioare

vioa3 (instrument) (vi-oa-) s. f., g.-d. art. viorii; pl. viori

vioáră (plantă) s. f. (sil. vi-oa-), g.-d. art. vioárei; pl. vioáre

vioáră (instrument) s. f. (sil. vi-oa-), g.-d. art. viórii; pl. vióri

vioară-roșie (plantă) (desp. vi-oa-, -și-e) s. f., g.-d. art. vioarei-roșii; pl. vioare-roșii

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

VIOÁRĂ s. v. toporaș, violetă, viorea.

VIOÁRĂ adj. v. clar, cristalin, curat, limpede, pur, transparent.

VIOÁRĂ s. (MUZ.) scripcă, violină, (pop.) diblă, lăută, (reg.) ceteră.

VIOA s. (MUZ.) scripcă, violină, (pop.) diblă, lăută, (reg.) ceteră.

vioa s. v. TOPORAȘ. VIOLETĂ. VIOREA.

vioa adj. v. CLAR. CRISTALIN. CURAT. LIMPEDE. PUR. TRANSPARENT.

VIOARĂ-RÓȘIE s. v. micsandră, micșunea.

vioară-roșie s. v. MICSANDRĂ. MICȘUNEA.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

vioáră (-óri), s. f. – Violină, scripcă. It. viola, dar der. nu este clară. Prezența lui r, care nu poate reprezenta decît un l lat., nu a fost explicată; motiv pentru care s-a crezut într-o der. directă din lat. *vῑvŭla (Meyer-Lübke apud Pușcariu 1903; Drăganu, Dacor., II, 623; cf. REW 9357) sau într-o creație expresivă (Giuglea, Dacor., III, 594). Der. din mag. viola (Gáldi, Dict., 169) nu este mai probabilă, nici cea din ngr. βιολί (Cihac, II, 711). Oricum, nu poate fi decît cuvînt relativ modern, ca și instrumentul pe care-l denumește; așa că sîntem siliți să presupunem că r se datorează unei analogii, probabil cu vior < viu.Der. violonist, s. m. (violonist); viorar, s. m. (rar, violonist).

vioáră (-re), s. f. – Violetă (Viola odorata). – Mr., megl. vioară. Lat. vĭǒla (Pușcariu 1902; REW 9149), cf. it., prov., cat., sp., port. viola, fr. viole.Der. viorea, s. f. (toporaș, Viola hiria); vioriu, adj. (violet); viorint, adj. (violet), în Trans., format ca florint de la flor. Este dubletul lui violetă, s. f., din fr. violette, cf. ngr. βιολέτα.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

VIOARĂ subst. (planta). 1. Vioar/ă b. (Pasc 175); -a, fiica Armencăi (17 A IV 247). 2. Vior, Vasile, băn. (An Com 118), masculin format din vioreá; Viorescu Lascăr (pers. în literatură). 3. Vioroaii, mold. (RI XI, marital, în genitiv. 4. Viorel și Viorica, dim. actuale.

VIOLON D’INGRES (fr.) vioara lui Ingres – Pictorul Ingres avea ambiția de a fi socotit, fără să fie, un mare violonist. Violon d’Ingres, pasiune puternică pentru o îndeletnicire străină vocației.

Intrare: Vioară
Vioară nume propriu
nume propriu (I3)
  • Vioară
Intrare: vioară (adj.)
vioară3 (adj.f.) adjectiv feminin
  • silabație: vi-oa-ră info
adjectiv feminin (AF1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vioa
  • vioara
plural
  • vioare
  • vioarele
genitiv-dativ singular
  • vioare
  • vioarei
plural
  • vioare
  • vioarelor
vocativ singular
plural
Intrare: vioară (instrument)
vioară1 (pl. -i) substantiv feminin
  • silabație: vi-oa-ră info
substantiv feminin (F59)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vioa
  • vioara
plural
  • viori
  • viorile
genitiv-dativ singular
  • viori
  • viorii
plural
  • viori
  • viorilor
vocativ singular
plural
vioară2 (pl. -e) substantiv feminin
  • silabație: vi-oa-ră info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vioa
  • vioara
plural
  • vioare
  • vioarele
genitiv-dativ singular
  • vioare
  • vioarei
plural
  • vioare
  • vioarelor
vocativ singular
plural
Intrare: vioară (plantă)
vioară2 (pl. -e) substantiv feminin
  • silabație: vi-oa-ră info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vioa
  • vioara
plural
  • vioare
  • vioarele
genitiv-dativ singular
  • vioare
  • vioarei
plural
  • vioare
  • vioarelor
vocativ singular
plural
Intrare: vioară-roșie
vioară-roșie substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vioară-roșie
  • vioara-roșie
plural
  • vioare-roșii
  • vioarele-roșii
genitiv-dativ singular
  • vioare-roșii
  • vioarei-roșii
plural
  • vioare-roșii
  • vioarelor-roșii
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

vioa, vioareadjectiv feminin

  • 1. popular Despre ape curgătoare: clar, cristalin, curat, limpede, pur, transparent. DEX '09 DLRLC NODEX
    • format_quote Dunăre, apă vioară, Face-te-ai neagră cerneală, Să te pun în călimară, Să te scriu pe-o hîrtioară, S-o trimet la maica-n țară. MAT. FOLK. 376. DLRLC
    • format_quote Prutule, apă vioară, Face-te-ai neagră cerneală, Să-mi cernesc cu ea catrința Ca să-mi jelesc pre bădița. MARIAN, NU. 245. DLRLC
    • format_quote Prutule, apă vioară, Face-te-ai neagră cerneală, Spuma ta o mesișoară, Stuhul tău o penișoară, Ca să scriu o hîrtioară. ȘEZ. I 47. DLRLC
    • chat_bubble (și) substantivat Limpede (sau curat) vioară sau ca (sau cum e) vioara = foarte limpede, ca lacrima. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Apa curgea pe de o sută de părți, limpede ca vioara. ISPIRESCU, L. 244. DLRLC
etimologie:

vioa, viorisubstantiv feminin

  • 1. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță cu patru coarde întinse peste ea, care vibrează prin frecare cu arcușul sau prin ciupire. DEX '09 DLRLC NODEX
    • format_quote Bătrînul înstrună cobza. Coardele viorilor se deșteptară grăbit. SADOVEANU, E. 170. DLRLC
    • format_quote Ești ca vioara, singură ce cîntă Iubirea toată pe un fir de păr. ARGHEZI, V. 51. DLRLC
    • format_quote Se auzeau de-afară tropotele jucătorilor, scîrțîitul viorilor și glasul lui Pantelimon. REBREANU, R. I 134. DLRLC
    • format_quote Auzi niște... lăutari trăgînd din viori. ISPIRESCU, E. 109. DLRLC
    • format_quote poetic Sînt în apele lui viori limpezi și nostalgice violoncele, sînt flaute optimiste și îndelung melodioase harfe. BOGZA, C. O. 163. DLRLC
    • format_quote figurat Tot sufletul mi-este-o vioară Ce plînge duios. MACEDONSKI, O. I 189. DLRLC
  • 2. rar Muzicant care cântă la vioară (1.). DLRLC
    • format_quote Are orchestră? – N-are, dar puteam s-o organizez, că la urma urmelor ce-mi trebuie? Opt viori, două violoncele, o violă, un contrabas. SEBASTIAN, T. 303. DLRLC
    • format_quote Îl chema Mezzano – vioară primă în orchestra Filarmonicei. ARDELEANU, D. 16. DLRLC
  • 3. marină Muflă de lemn cu doi scripeți, a cărei carcasă are forma unei viori (1.). DLRLC
etimologie:

vioa, vioaresubstantiv feminin

etimologie:

vioară-roșie, vioare-roșiisubstantiv feminin

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

imagine pentru acest cuvânt

click pe imagini pentru detalii

Un articol lingvistic