VIERS, viersuri, s. n. (Pop.) 1. Melodie, cântec, arie. 2. Glas, voce; timbru al vocii. [Var.: (pop.) ghiers s. n.] – Lat. versus.

viers sn [At: DOSOFTEI, O. I, 74 / V: (pop) ghie~ / Pl: ~uri / E: ml versus] 1 (Pop) Melodie (în timpul executării ei). 2 (Pop) Executare a unei compoziții muzicale. 3 (Pop) Sonoritate melodioasă a vocii. 4 (Pop) Timbru vocal. 5 (Pop) Glas (1). 6 (Îvr; îlav) Cu ~ viu Prin viu grai. 7 (Pop) Sunet caracteristic scos de unele păsări. 8 (Pop) Succesiune melodioasă de viersuri (7). 9 (Pop) Strigăt scos de unele animale. 10 (Pop) Sunet melodios produs de instrumente muzicale. 11 (Trs; Mar) Sunet produs de clopote. 12 (Îvr) Intonație.

viers s.n. (pop.) 1 Melodie (în timpul executării ei), cîntec, arie. Îi plăcea să asculte... viersul ce scotea din fluier un ciobănaș (ISP.). 2 Glas, voce; timbru vocal, sonoritate melodioasă a vocii. Avea un viers frumos și tremurător (SADOV.). ♦ Sunet caracteristic scos de unele păsări; succesiune melodioasă de asemenea sunete. Pasărea se părea a fi mută, căci nu da nici un viers (ISP.). ♦ Sunet melodios produs de instrumente muzicale. Să capete și el viersul acestor instrumente (MARI.). • pl. -uri. /lat. vĕrsum.

VIERS, viersuri, s. n. (Pop.) 1. Melodie, cântec, arie³. 2. Glas, voce; timbru al vocii. [Var.: (pop.) ghiers s. n.] – Lat. versus.

VIERS, viersuri, s. n. (Popular; și în forma vers) Melodie, cîntec, arie. O trișcă suna și-i răspundea de departe viers de doină. CAMILAR, N. i 107. ♦ Ciripitul melodios al păsărilor. Mierla cîntă-n vers subțire Pentru-a noastră despărțire. ȘEZ. III 53. ♦ (Rar) Sunetul instrumentelor muzicale. După trei luni i se dă pruncului... apă petrecută printr-un fluier sau clarinetă, anume ca să capete și el versul acestor instrumente. MARIAN, NA. 421. ♦ Glas, voce (mai ales cînd intonează melodii). Avea un viers frumos și tremurător de te pătrundea la inimă. SADOVEANU, O. VI 89. Fetele nu umblă cu colindul... Și fiindcă uneori nu se învoiesc cu aceasta... se îmbracă băiețește și gustul tot și-l fac. Le dă însă de gol viersul. PAMFILE, CR. 48. Un viers sonor și dulce, dar plin de întristare Lasă să se auză în noapte o cîntare. BOLINTINEANU, O. 6. ♦ (Rar) Strigătul unor animale. Șoarecele, auzind acel groaznic viers [al leului] au alergat și îndată cunoscu pre făcătoriul de bine al său. ȚICHINDEAL, F. 37. (Neobișnuit) Vorbire, cuvîntare. Deacă părerea noastră va fi justă și deacă viersul nostru va fi convingător, atunci culpeșul își va simți vina și se va îndrepta. ODOBESCU, S. I 504. – Variantă: vers s. n.

viers n. pop. (și poetic) 1. glas: graiul ei dulce și viersul cu lipiciu ISP.; 2. melodic: de un viers cântat de mamă cu un glas armonios AL. [Lat. VERSUS].

vĭers (vest) și vers (est) n., pl. urĭ (lat. vĕrsus, vers, rînd, cîntec de privighetoare, d. vértere, versum, a întoarce; it. pg. verso, pv. fr. vers, sp. vierso. V. vers 2). Poet. Melodie, cîntec: pasăre cu dulce vĭers. Fam. Iron. Glas: să nu-ĭ maĭ aud vĭersu!

verș sn [At: PRAV. 249 / V: (îrg) vie~, (înv) virș / Pl: ~uri / E: mg vers, pn wiersz (înv) wirsz)] 1 (Îrg) Compunere în versuri (1) (cu caracter ocazional, de obicei însoțită de melodie). 2-3 (Înv) Vers (1-2). 4 (Înv) Verset (1). 5 (Trs; lpl; în construcții cu valoare de na) Dată.

vierș sn vz verș

virș sn vz verș

verș s.n. (înv.) 1 Compunere în versuri (cu caracter ocazional, de obicei însoțită de melodie). 2 Vers. 3 Verset. • pl. -uri. și (înv., reg.) vierș s.n. /<magh. vers, pol. wiersz.

vierș s.n. v. verș.

viers (melodie, voce) (pop.) s. n., pl. viersuri (desp. vier-)

viers (melodie, voce) (pop.) s. n., pl. viersuri

viers (melodie, voce) s. n., pl. viersuri

viers (melodie).

VIERS s. v. cânt, cântare, cântat, cântec, glas, melodie, timbru, ton, voce.

viers s. v. CÎNT. CÎNTARE. CÎNTAT. CÎNTEC. GLAS. MELODIE. TIMBRU. TON. VOCE.

VERȘ s. v. poezie, stihuri, vers, versuri.

verș s. v. POEZIE. STIHURI. VERS. VERSURI.

viers (-suri), s. n. – 1. Cuvînt. – 2. Cîntec, arie, melodie. – Var. vers, virș. Lat. vĕrsŭs (Pușcariu 1882; REW 9248), cf. alb. vierš; pentru semantism, cf. Bogrea, Dacor., III, 310. Este dubletul lui vers, s. n., din același cuvînt lat., neol., și al lui verș, s. n. (vers), în Trans., cu pronunțare mag. vers. – Der. versui, vb. (a versifica); versifica, vb., după fr. versifier; versificator, s. m.; versificați(un)e, s. f.; viersar (var. viersuitor), s. m. (cantor, cîntăreț).

verș 1. Cântec de origine cărturărească (creat inițial de dascăli și cantori*, mai târziu de țărani, în același stil), cu tematică religioasă, executat în grup, de bărbați (sau mixt), la înmormântare. Versurile (2) octosilabice, grupate în strofe (uneori cu rime încrucișate) sunt asociate cu melodii religioase sau de influență pop. Uneori împrumută texte din literatură (Bolintineanu: „O fată tânără pe patul morții” etc.). 2. Cântec de origine semi-cultă, cu text religios („al lui Teodor”, „al lui Haralamvie”,„al lui Adam” etc.), executat, de obicei, de țăranii bătrâni, în Transilvania, Banat și sporadic în Câmpia Dunării. Cel mai vechi v. datează din sec. 17. 3. Cântec liric (ex. „v. străinătății” etc.); v. cântec (I). 4. Caiet (sau foaie volantă) pe care țăranii din Transilvania își scriu textele cântecelor.

verș, verșuri, s.n. – (reg.) Text versificat care se cântă la înmormântare; bocet. – Din magh. vers „vers, poezie”, pol. wiersz „vers” (MDA).

verș, -uri, s.n. – Text versificat care se cântă la înmormântare; bocet. – Din magh. vers, pol. wiersz (MDA).