6 intrări

Articole pe această temă:

46 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VÁRĂ, veri, s. f. Anotimpul cel mai călduros al anului, cuprins între primăvară și toamnă și reprezentând (în emisfera boreală) intervalul de timp de la 22 (21) iunie până la 23 septembrie. ♦ Loc. adj. De vară = a) necesar în timpul verii; care se poartă în timpul verii; care se practică vara; b) (despre fructe, plante etc.) care se coace, rodește vara; văratic. ◊ Loc. adv. La vară = în vara viitoare, în vara care urmează. Astă-vară = în vara care a trecut. (În) vara asta = în vara în care ne aflăm. (Pop.) An-vară = în vara anului precedent. De cu vară = fiind încă vară. Peste vară = în timpul verii. ♦ (Adverbial; în forma vara) în cursul anotimpului mai sus definit; în fiecare an, în cursul acestui anotimp. – Lat. vera (=ver „primăvară”).

va [At: PSALT, 148 / Pl: veri, (îvr) vere, (reg) vări / E: ml vera (ver „primăvară”)] 1 sf Anotimpul cel mai călduros al anului, care urmează după primăvară și precedă toamna și care, în emisfera nordică, corespunde perioadei de timp delimitate convențional între solstițiul din 21 iunie și echinocțiul din 23 septembrie. 2 sf Perioadă caldă în climatele temperate. 3 (Met; îs) ~ra Sfântului Martin sau (pop) ~ra Sfinților Arhangheli Perioadă de încălzire care se înregistrează, uneori, în prima jumătate a lunii noiembrie. 4 sf (D. plante; îla) De ~ Care ajunge la maturitate și rodește1 în timpul verii (1). 5 sf (D. fructe; îal) Care se coace vara (22) (de timpuriu) Si: văratic. 6 sf (D. unele activități etc.; îal) Care se efectuează în timpul verii (1). 7 sf (D. unele sporturi; îal) Care se practică în timpul verii (1). 8 sf (Mai ales d. obiecte de îmbrăcăminte; îal) Care este adecvat verii (1). 9 sf (D. locuințe; îal) Care este folosit în timpul verii (1). 10 sf (D. localuri publice; îal) Care funcționează în timpul verii (1). 11 sf (Îlav) Astă-~ În timpul verii (1) care a trecut. 12 sf (Pop; îlav) An-~ În timpul verii (1) anului precedent. 13 sf (Îla) De astă-~ Din vara (1) precedentă. 14 sf (Pop; îe) Plânge rîsul de astă-~ Se spune despre cineva care regretă prea târziu. 15 sf (Îlav) La (sau, înv, de) ~ În timpul verii (1) următoare. 16 sf (Îal) La începutul verii (1) următoare. 17 sf (Pop; îlav) De cu ~ (sau ~ra) Încă din timpul verii (1). 18 sf (Îlav) Peste (sau pe) ~ În timpul verii (1). 19 sf (Îal) Pe toată durata verii (1). 20 sf (Reg; îe) La ~ra cailor Se spune despre perioada de mijloc a verii (1), când, căldurile fiind foarte mari, caii sunt loviți de streche. 21 sf (Reg; îae; șîf la ~ra calului) Niciodată. 22 av (Îf ~ra, verile) În timpul verii (1). 23 av (Îaf) În fiecare vară (1). 24 av (Îaf) La începutul verii (1). 25 sf (Pop) Timp cald. 26 sf (Înv; fig; îs) ~ra vieții Vârstă de deplină dezvoltare și de maturitate a cuiva.

VÁRĂ, veri, s. f. Anotimpul cel mai călduros al anului, cuprins între primăvară și toamnă și reprezentând (în emisfera boreală) intervalul de timp de la 22 (21) iunie până la 23 septembrie. ◊ Loc. adj. De vară = a) necesar în timpul verii; care se poartă în timpul verii; care se practică vara; b) (despre fructe, plante etc.) care se coace, rodește vara; văratic. ◊ Loc. adv. La vară = în vara viitoare, în vara care urmează. Astă-vară = în vara care a trecut. (În) vara asta = în vara în care ne aflăm. (Pop.) An-vară = în vara anului precedent. De cu vară = fiind încă vară. Peste vară = în timpul verii. ♦ (Adverbial; în forma vara) În cursul anotimpului mai sus definit; în fiecare an, în cursul acestui anotimp. – Lat. vera (= ver primăvară).

VÁRĂ, veri, s. f. Cel mai cald anotimp al anului, între primăvară și toamnă, reprezentînd (în emisfera boreală) intervalul de timp de la 21 iunie pînă la 21 septembrie. Era în iunie, în plină vară, și soarele s-a arătat din nou parcă mai puternic, mai dogoritor. STANCU, U.R.S.S. 172. Mergeam încet prin cîmpia încălzită de soarele verii. SADOVEANU, O. VII 306. Că nu ț-am fost mîndr-o seară, Ci doi ani întregi ș-o vară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 47. (Poetic) E atîta vară-n aer, e atît de dulce zvonul. EMINESCU, O. I 152. ◊ (Adverbial, în forma vara) În timpul verii, peste vară. Vijelii, ispite au trecut, Cum trec vara norii peste baltă. BENIUC, V. 9. Aici petrecea el vara și iarna. EMINESCU, N. 41. Cine vara stă și doarme Iarna biet, moare de foame.Loc. adj. De vară = a) necesar în timpul verii; care se practică vara. Haină de vară. Sport de vară; b) (despre plante, fructe etc.) care se coace vara, văratic. Am semănat grîu de vară Ș-o ieșit numai secară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. Cîte poame sînt de vară Nice una nu-i amară. id. ib. 209. ◊ Loc. adv. La vară = în vara care urmează, în vara anplui viitor. Ba s-a însura la toamnă, ba la iarnă, ba la primăvară, ba la vară. CREANGĂ, O. A. 185. Astă-vară = în vara care a trecut. Astă-vară sugeai țîță, Ș-acum dai badei guriță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 391. (În) vara asta = în vara în care sîntem. Vara asta se însoară și el. An vară = în vara anului precedent. Își încercase el creioanele colorate din cutioara căpătată an vară. C. PETRESCU, R. DR. 15. De cu vară = fiind încă vară. De cu vară, pentru iarnă, de cojoc să te-ngrijești. Peste vară = în timpul verii. ◊ Expr. Vara sfinților arhangheli = timpul cald și prielnic ca vara, care se întîmplă să fie uneori la început de noiembrie. Astfel au lucrat toată săptămîna cît a mai ținut vara sfinților arhangheli. SADOVEANU, P. M. 82.

VÁRĂ2 vére f. Persoană de sex feminin considerată în raport cu fiica sau cu fiul unchiului ori a mătușii. /<lat. verus, ~a

VÁRĂ1 veri f. 1) Anotimp al anului care cuprinde, în emisfera nordică, lunile iunie, iulie, august. ◊ De ~ a) necesar pentru vară; b) care are loc vara. La ~ în timpul verii viitoare. Astă ~ vara trecută. De cu ~ încă din timpul verii. Pierde-vară om care nu are nici o ocupație, care nu face nimic; haimana. [G.-D. verii] /<lat. vera

vară f. anotimp coprins între primă-vară și toamnă, începe la 22 Iunie și se sfârșește la 22 Septemvrie. [Macedo-rom. veară = lat. VERA, pl. primăvară].

vară f. fiica fratelui sau a surorii: vară bună. [V. văr].

2) váră f., pl. vere (din *veară, fem. d. văr). V. văr.

1) váră f., pl. verĭ (lat. ver, primăvară, pl. vera, care a fost considerat ca fem. sing. ca și’n primăvară. Mrom. veară). Anotimpu dintre primăvară și toamnă, cel maĭ călduros (22 Ĭuniŭ – 22 Septembre). Adv. În timpu veriĭ: vara e cald, vara am stat la munte.

VĂR, VÁRĂ, veri, vere, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu copiii fraților și surorilor părinților săi; gradul de rudenie respectiv. 2. (La voc. m.) Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut. – Lat. [consobrinus] verus, [consobrina] vera.

țâță-va i vz țițivară

țâțî-va[1] i vz țițivară

  1. În definiția principală, această variantă este scrisă: țâțâ-va LauraGellner

văr, va [At: (a. 1505), cf MIHĂILĂ, D. 173 / Vc: (m) vere, (rar) vărule, (A și: reg, vărule), vereo sm / Pl: veri, vere / E: ml (consobrinus, -a) verus, -a] 1 smf (Adesea determinat de un aps) Grad de rudenie între copiii sau descendenții persoanelor care sunt frați ori surori. 2 smf Persoană care are aceiași bunici (sau ascendenți mai îndepărtați) cu o alta, fără a fi fratele sau sora sa, considerată în raport cu aceasta. 3 sm (Fam; la vocativ) Termen de adresare către o persoană de sex masculin care marchează un raport de egalitate între vorbitori sau care exprimă o atitudine condescendentă. 4 smf (Fam; la vocativ) Adresare retorică utilizată de cineva în cursul unei povestiri (orale), pentru a-și marca afectiv implicarea față de cele relatate și pentru a menține interesul auditorului. 5 sm (Trs; Mun; de obicei construit cu verbul „a se prinde”) Prieten al cuiva, legat de acesta prin jurământ, până la moarte Si: (pop) fârtat (1), frate (8) de cruce. 6 smp (Ast; reg; art.) Numele unei constelații nedefinite mai îndeaproape.

veri1 c [At: CORESI, EV. 68 / V: ver / E: ml *velis (pzi 2 *volere)] (Înv; în construcții corelative cu el însuși, cu „sau” ori cu „au”) Ori (1).

VĂR, VÁRĂ, veri, vere, s. m. și f. 1. Grad de rudenie între copiii sau descendenții persoanelor care sunt frați sau surori; persoană care se află cu alta într-o asemenea relație de rudenie, considerată în raport cu aceasta. 2. (La voc. m.) Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut. – Lat. [consobrinus] verus, [consobrina] vera.

PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.

VĂR, VÁRĂ, veri, -e, s. m. și f. 1. Grad de rudenie; persoană considerată în raport cu copiii fraților și surorilor părinților săi sau cu soțiile și soții acelora. Toate surorile și verele mele au năvălit, săptămîna asta, peste mine. HOGAȘ, M. N. 24. Vărul Leonil m-o închis aici, neneacă. ALECSANDRI, T. I 58. Unde joacă văr cu vară, Amiroasă-a primăvară. ȘEZ. I 71. ◊ Văr bun v., bun4 (VII). Văr dulce v. dulce1 (II 6). Văr de-al doilea v. doilea. Văr primar v. primar12 (4). 2. (La vocativ, numai la m.) Apelativ familiar pentru un prieten. Nouă nu ne dai un păhărel, vere? se linguși Holbea. REBREANU, I. 21. Cînd se căftănea vreun boier, mă, duceam la el cu taraful meu de-i ziceam: «Și la mai mare, vere!». ALECSANDRI, T. 81.

VARA adv. În timpul verii. /<lat. vera

pierdevară m. cel ce-și pierde timpul cu nimicuri.

arată toate definițiile

Intrare: Vară
Vară nume propriu
nume propriu (I3)
  • Va
Intrare: vară (anotimp)
vară1 (anotimp) substantiv feminin
substantiv feminin (F58)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • va
  • vara
plural
  • veri
  • verile
genitiv-dativ singular
  • veri
  • verii
plural
  • veri
  • verilor
vocativ singular
plural
Intrare: vară (rudă)
substantiv feminin (F17)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • va
  • vara
plural
  • vere
  • verele
genitiv-dativ singular
  • vere
  • verei
plural
  • vere
  • verelor
vocativ singular
  • va
  • varo
plural
  • verelor
Intrare: astă-vară
astă-vară adverb
compus
Surse flexiune: DOR
  • astă-va
Intrare: pierde-vară (s.f.)
pierde-vară2 (s.f.) substantiv feminin invariabil
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pierde-va
  • pierde-va
plural
  • pierde-va
  • pierde-va
genitiv-dativ singular
  • pierde-va
  • pierde-va
plural
  • pierde-va
  • pierde-va
vocativ singular
plural
Intrare: pierde-vară (s.m.)
pierde-vară1 (s.m.) substantiv masculin invariabil
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pierde-va
  • pierde-va
plural
  • pierde-va
  • pierde-va
genitiv-dativ singular
  • pierde-va
  • pierde-va
plural
  • pierde-va
  • pierde-va
vocativ singular
plural

vară (anotimp)

  • 1. Anotimpul cel mai călduros al anului, cuprins între primăvară și toamnă și reprezentând (în emisfera boreală) intervalul de timp de la 22 (21) iunie până la 23 septembrie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX antonime: iarnă diminutive: văruță 4 exemple
    exemple
    • Era în iunie, în plină vară, și soarele s-a arătat din nou parcă mai puternic, mai dogoritor. STANCU, U.R.S.S. 172.
      surse: DLRLC
    • Mergeam încet prin cîmpia încălzită de soarele verii. SADOVEANU, O. VII 306.
      surse: DLRLC
    • Că nu ț-am fost mîndr-o seară, Ci doi ani întregi ș-o vară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 47.
      surse: DLRLC
    • poetic E atîta vară-n aer, e atît de dulce zvonul. EMINESCU, O. I 152.
      surse: DLRLC
    • 1.1. locuțiune adjectivală De vară = necesar în timpul verii; care se poartă în timpul verii; care se practică vara.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX un exemplu
      exemple
      • Haină de vară. Sport de vară.
        surse: DLRLC
    • 1.2. locuțiune adjectivală De vară = (despre fructe, plante etc.) care se coace, rodește vara.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: văratic (adj.) 2 exemple
      exemple
      • Am semănat grîu de vară Ș-o ieșit numai secară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163.
        surse: DLRLC
      • Cîte poame sînt de vară Nice una nu-i amară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 209.
        surse: DLRLC
    • 1.3. locuțiune adverbială La vară = în vara viitoare, în vara care urmează.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX un exemplu
      exemple
      • Ba s-a însura la toamnă, ba la iarnă, ba la primăvară, ba la vară. CREANGĂ, O. A. 185.
        surse: DLRLC
    • 1.4. locuțiune adverbială (În) vara asta = în vara în care ne aflăm.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Vara asta se însoară și el.
        surse: DLRLC
    • 1.5. locuțiune adverbială popular An-vară = în vara anului precedent.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Își încercase el creioanele colorate din cutioara căpătată an vară. C. PETRESCU, R. DR. 15.
        surse: DLRLC
    • 1.6. locuțiune adverbială De cu vară = fiind încă vară.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX un exemplu
      exemple
      • De cu vară, pentru iarnă, de cojoc să te-ngrijești.
        surse: DLRLC
    • 1.7. locuțiune adverbială Peste vară = în timpul verii.
      surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.8. expresie Vara sfinților arhangheli = timpul cald și prielnic ca vara, care se întâmplă să fie uneori la început de noiembrie.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Astfel au lucrat toată săptămîna cît a mai ținut vara sfinților arhangheli. SADOVEANU, P. M. 82.
        surse: DLRLC
    • 1.9. (și) adverbial (În forma vara) În cursul anotimpului mai sus definit; în fiecare an, în cursul acestui anotimp.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX 3 exemple
      exemple
      • Vijelii, ispite au trecut, Cum trec vara norii peste baltă. BENIUC, V. 9.
        surse: DLRLC
      • Aici petrecea el vara și iarna. EMINESCU, N. 41.
        surse: DLRLC
      • Cine vara stă și doarme Iarna biet, moare de foame.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • limba latină vera (= ver „primăvară”).
    surse: DEX '09 NODEX

astă-vară

  • 1. În vara care a trecut.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX un exemplu
    exemple
    • Astă-vară sugeai țîță, Ș-acum dai badei guriță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 391.
      surse: DLRLC

etimologie:

pierde-vară

  • 1. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; târâie-brâu.
    exemple
    • Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46.
      surse: DLRLC
    • Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16.
      surse: DLRLC
    • Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.
      surse: DLRLC

etimologie:

văr, vară vară văr

  • 1. Persoană considerată în raport cu copiii fraților și surorilor părinților săi; gradul de rudenie respectiv.
    exemple
    • Toate surorile și verele mele au năvălit, săptămîna asta, peste mine. HOGAȘ, M. N. 24.
      surse: DLRLC
    • Vărul Leonil m-o închis aici, neneacă. ALECSANDRI, T. I 58.
      surse: DLRLC
    • Unde joacă văr cu vară, Amiroasă-a primăvară. ȘEZ. I 71.
      surse: DLRLC
  • 2. masculin la vocativ Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Nouă nu ne dai un păhărel, vere? se linguși Holbea. REBREANU, I. 21.
      surse: DLRLC
    • Cînd se căftănea vreun boier, mă, duceam la el cu taraful meu de-i ziceam: «Și la mai mare, vere!». ALECSANDRI, T. 81.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • limba latină [consobrinus] verus, [consobrina] vera.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX