IARNĂ, ierni, s. f. 1. Anotimpul cel mai friguros, care urmează după toamnă și precedă primăvara, cuprins între solstițiul de la 22 decembrie și echinocțiul de la 21 martie. ◊ Loc. adj. De iarnă = necesar în timpul iernii; care se face iarna. Loc. adv. De cu iarnă = fiind încă iarnă. ♦ (Adverbial; în forma iarna) În timpul iernii. 2. Fig. An. – Lat. hiberna [tempora].

iarnă [At: DOSOFTEI, V. S. 159/22 / Pl: ierni, (înv) ierne, (rar) iernuri / E: ml hiberna (tempora)] 1 sf Anotimp friguros, care urmează după toamnă și precedă primăvara, cuprins între solstițiul de la 22 decembrie și echinocțiul de la 21 martie. 2 sf (Fig) An. 3 sf (Înv) Zăpadă. 4 sf (Îvr; nob) Furtună. 5 av (Îf iarna) În timpul iernii. 6 sf (Îla) De ~ Care sunt necesare în timpul iernii. 7 sf (Îal) Care se face iarna. 8 sf (Îe) Face din ~ vară Se zice despre omul harnic, care muncește mult indiferent de condiții. 9 sf (Îlav) La ~ Când va veni iarna. 10 sf (Îal) La iarna viitoare. 11 sf (Îlav) De cu ~ Atâta timp cât mai este încă iarnă (1). 12 sf (Îlav) Astă ~ Iarna (5) trecută.

IARNĂ, ierni, s. f. 1. Anotimpul cel mai friguros, care urmează după toamnă și precedă primăvara, cuprins între solstițiul de la 22 decembrie și echinocțiul de la 21 martie. ◊ Loc. adj. De iarnă = necesar în timpul iernii; care se face iarna. ◊ Loc. adv. De cu iarnă = fiind încă iarnă. ♦ (Adverbial; în forma iarna) În timpul iernii. 2. Fig. An. – Lat. hiberna [tempora].

IARNĂ, ierni, s. f. 1. Anotimpul cel mai friguros care urmează după toamnă și precede primăvara, reprezentînd (în emisfera boreală) intervalul de timp cuprins între solstițiul din preajma lui 22 decembrie și echinocțiul din preajma lui 21 martie. Iarnă. Noapte lucie pe o lume ca din povești: copaci de zahăr, cîmp de cristal, iaz de oglindă. GÎRLEANU, L. 18. E iarnă, cum e dînsa mai aspră-n firea ei, Iar negrul întunerec purtat de norii grei Stă mort. COȘBUC, P. II 185. Amîndoi bătrînii aceștia erau albi ca iarna. CREANGĂ, P. 73. (Alegoric) Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă, Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă. ALECSANDRI, O. 168. ◊ Fig. Cu ochii mari și-albaștri, cu părul dat în vînt, Tu-n iernile vieții ești zi de primăvară. COȘBUC, P. I 159. ♦ (Adverbial, în forma iarna) În timpul iernii, în cursul iernii. Iarna, de gerul cel amarnic trăsnea grinda în odaie, crîșcau lemnele și pietrele. EMINESCU, N. 41. Umblă vara desculță Și iarna cu opincuță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 437. ◊ Loc. adv. La iarnă = cînd va veni iarna sau în timpul iernii viitoare. Ba s-a-nsura la toamnă, ba la iarnă, ba la primăvară. CREANGĂ, P. 141. De cu iarnă = fiind încă iarnă. Macul se seamănă cît se poate mai de cu iarnă. Astă-iarnă = iarna trecută. E dus de astă-iarnă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 321. Iarna asta = iarna prezentă; (conținînd ideea de apropiere în timp) iarna trecută sau viitoare. ◊ Loc. adj. De iarnă = necesar în timpul iernii; care apare iarna, care se practică iarna. Haine de iarnă. Sport de iarnă. 2. Fig. (Socotind iarna anotimpul cel mai greu al anului) An. Port în spate 80 de ierni. – Pl. și: ierne (NEGRUZZI, S. I 245).

IARNĂ ierni f. Anotimpul cel mai friguros al anului care urmează după toamnă și cuprinde lunile decembrie, ianuarie și februarie^[1]. ◊ Astă-~ iarna trecută. La ~ în timpul iernii viitoare. De ~ a) necesar pentru iarnă; b) care are loc în acest anotimp. De cu ~ încă din timpul iernii. Iarna n-o mănâncă lupii iarna nu trece fără geruri și viscole. [G.-D. iernii] /<lat. hibernum

iarnă f. anotimpul cel mai rece, începe la 22 Decemvrie și sfârșește la 22 Martie; fig. iarna bătrâneții AL. [Lat. (TEMPORA) HIBERNA].

ĭárnă f., pl. ĭernĭ, vechĭ ĭerne (lat. hibernum [tempus, timpu] de ĭarnă, hiberna [tempora, timpurile] de ĭarnă, din care s’a făcut ĭarnă; it. [in]verno, fr. hiver, sp. invierno, pg. inverno. V. ibern). Anotimpu cel maĭ rece (21 Dec. – 21 Martie): ĭerne grele (Let. I, 206). Ĭarna vĭețiĭ, bătrîneța. La ĭarnă, la ĭarna viitoare. Adv. Ĭarna, în timpu ĭerniĭ.

iarnă nucleară sint. s. ◊ „Explozia focoaselor nucleare ar duce la instalarea unei «ierni nucleare», caracterizată printr-un frig polar și întuneric, care nu ar permite supraviețuirea recoltelor și a civilizației.” Sc. 24 I 84 p. 7; v. și ecosistem

IARNA adv. În timpul iernii; pe timp de iarnă. /<lat. hibernum

Martini (de iarnă) m. pl. sfinți serbați de țărani ca ocrotitori împotriva lupilor ca să nu le vateme vitele (1 Februarie și 12 Noemvrie).

iarnă s. f., g.-d. art. iernii; pl. ierni

iarnă s. f., g.-d. art. iernii; pl. ierni

iarnă s. f., g.-d. art. iernii; pl. ierni

iarnă, ierni.

iarna adv.

+iernile adv. (~ se merge la schi.)

*iarna adv.

IARNĂ s. sezonul alb.

Iarna ≠ vara

iarnă (ierni) s. f. – Anotimpul cel mai friguros, între toamnă și primăvară. Mr. iar(n)ă, megl. iarnă, istr. iǫrnę. Lat. (tempora) hiberna (Diez, I, 239; Pușcariu 758; Densusianu, Hlr., 158; Candrea-Dens., 800; REW 4126; DAR), cf. it. (in)verno, fr. hiver, sp. invierno, port. inverno. Pl. ierne e înv. Der. ierna, vb. (a petrece iarna; a fi iarnă; a paște vitele în timpul iernii), care poate de asemenea reprezenta direct lat. hibernāre, cf. mr. arnedz (Pușcariu 768; DAR); iernător, adj. (care iernează); iernat, s. n. (faptul de a ierna); iernăreț, adj. (de iarnă); iernos, adj. (de iarnă); iernatic, adj. (de iarnă); iernoșa, vb. refl. (a se apropia iarna); înierna, vb. (a ierna; a începe să se facă frig); desierna, vb. (a se apropia primăvara).

HIPPEASTRUM Herb., CRIN DE IARNĂ, AMARILIS, fam. Amaryllidaceae. Gen cunoscut mai mult sub numele de Amarillys L., este originar din regiunile tropicale și subtropicale ale Americii, cca 70 specii erbacee, bulboase. Tulpină florală fistuloasă, cilindrică; poartă flori mari, pedunculate, cîte 2 sau mai multe dispuse în umbelă, rar solitare, asemănătoare cu cele de crin. Colorate diferit, roz, roșu, alb, oranj, și chiar verde, fără coronulă, perigon infundibuliform sau campanulat, cu cilindrul foarte scurt sau puțin prelungit, cu lacinii inegale, îngustate la bază, uneori depărtate pînă la bază, spre vîrf erect-îndepărtate. Stamine intercalate neregulat la baza cilindrului, curbate sau erecte, deseori mai scurte decît perigonul, antere așezate cu spatele pe filament, stil cu stigmate liniare sau foarte scurte. Capsulă globuloasă sau ovată, cu semințe negre, plate. Frunze liniare, cărnoase, verzi-închis, lucioase (Pl. 39, fig. 229).

Generalul Iarnă – Expresie care a circulat foarte mult în presa mondială, în special în iarna anului 1941 -1942, cînd naziștii căutau pretexte meteorologice pentru a explica înfrîngerile suferite pe frontul de răsărit. Expresia totuși e mai veche, legată însă tot de o campanie în Rusia: campania lui Napoleon care s-a sfîrșit și ea cu un dezastru. Pe vremea aceea, și anume la 1 decembrie 1812, într-o gazetă satirică din Londra, apăruse desenul: „General Frost shaving the little Boney” (Generalul Ger săpunind pe micul Boney, adică Bonaparte). Se înțelegea că „Generalul Iarnă”, cu toate rigorile lui, e mai tare decît Napoleon cu toți generalii și toată strategia lor. Curînd expresia a intrat și în literatură. Poetul englez William Wordsworth a folosit-o în două poezii scrise în 1816. La 1855 altă revistă umoristică engleză „Punch”, alegîndu-și ca țintă a zeflemelilor ei pe țarul Nicolae I, i-a atribuit declarația următoare: „Rusia are doi generali pe care se poate temeinic bizui: generalul Ianuar și generalul Februar”. În fond, tot Generalul Iarnă. IST.