2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VAGABONDÁRE, vagabondări, s. f. Acțiunea de a vagabonda; vagabondaj. – V. vagabonda.

VAGABONDÁRE, vagabondări, s. f. Acțiunea de a vagabonda; vagabondaj. – V. vagabonda.

vagabondare sf [At: PÂRVAN, G. 430 / Pl: ~dări / E: vagabonda] Vagabondaj (1).

vagabondare s.f. Acțiunea de a vagabonda și rezultatul ei; vagabondaj. • pl. -ări. /v. vagabonda.

VAGABONDÁRE, vagabondări, s. f. Acțiunea de a vagabonda și rezultatul ei; hoinăreală, rătăcire. Lupta continua în el, poate tot așa de crîncenă ca și în săptămîna vagabondărilor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 239.

VAGABONDÁRE s.f. Acțiunea de a vagabonda; vagabondaj. [< vagabonda].

VAGABONDÁ, vagabondez, vb. I. Intranz. A trăi ca un vagabond, a umbla fără țintă, fără rost, dintr-un loc în altul. – Din fr. vagabonder.

VAGABONDÁ, vagabondez, vb. I. Intranz. A trăi ca un vagabond, a umbla fără țintă, fără rost, dintr-un loc în altul. – Din fr. vagabonder.

vagabonda vi [At: SION, P. 290 / V: (înv) ~bun~ / Pzi: ~dez / E: frvagabonder] 1 A umbla dintr-un loc în altul fără scop Si: a hoinări, (îvr) a vaga (1). 2 A duce viață de vagabond (3), recurgând la expediente Si: (îrg) a nemernici, (Trs) a văndrăli (1). 3 (Fig; rar) A fi instabil.

vagabonda vb. I. intr. 1 A rătăci, a umbla dintr-un loc în altul fară țintă; a hoinări; a trăi ca (un) vagabond. 2 Fig. (despre gînduri, imaginație) A trece, fară încetare, de la un lucru la altul. Gîndul ei vagabonda prin lumi necunoscute. • prez.ind. -ez. /<fr. vagabonder.

VAGABONDÁ, vagabondez, vb. I. Intranz. A rătăci fără țintă, hoinărind dintr-un loc în altul, trăind ca un vagabond. Vagabondînd, într-un amurg blond, Am dat de-ale cimitirului porți. BACOVIA, O. 143. Un copil fugit de acasă... vagabondînd fără căpătîi. C. PETRESCU, O. P. II 298. Acum optsprezece ani, vagabondam cu cîteva bucăți de săpun după mine. SAHIA, U.R.S.S. 184.

VAGABONDÁ vb. I. intr. A rătăci fără țintă ca (un) vagabond; a trăi ca (un) vagabond. [< fr. vagabonder].

VAGABONDÁ vb. intr. 1. a rătăci fără țintă, a trăi ca (un) vagabond. 2. (fig.; despre gânduri, imaginație) a trece, fără încetare, de la un lucru la altul. (< fr. vagabonder)

*vagabondéz v. intr. (fr. vagabonder). Defav. Umblu haĭmana, trăĭesc ca vagabond.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vagabondáre s. f., g.-d. art. vagabondắrii; pl. vagabondắri

vagabondáre s. f., g.-d. art. vagabondării; pl. vagabondări

vagabondá (a ~) vb., ind. prez. 3 vagabondeáză

vagabondá vb., ind. prez. 1 sg. vagabondéz, 3 sg. și pl. vagabondeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VAGABONDÁRE s. 1. v. hoinăreală. 2. hoinăreală, pribegie, pribegire, vagabondaj. (O ~ din loc în loc.)

VAGABONDARE s. 1. haimanalîc, hoinăreală, vagabondaj, (rar) pușlamalîc, (reg.) pușlanie, (înv.) ștrengărie. (Ce înseamnă ~ asta zilnică?) 2. hoinăreală, pribegie, pribegire, vagabondaj. (O ~ din loc în loc.)

VAGABONDÁ vb. 1. v. hoinări. 2. a hoinări, a pribegi, a rătăci, (prin Mold.) a bădădăi, a horhăi. (~ din loc în loc.) 3. a colinda, a cutreiera, a hoinări, a peregrina, a rătăci, a umbla, (livr.) a flana. (Pe unde n-a ~?)

arată toate definițiile

Intrare: vagabondare
vagabondare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vagabondare
  • vagabondarea
plural
  • vagabondări
  • vagabondările
genitiv-dativ singular
  • vagabondări
  • vagabondării
plural
  • vagabondări
  • vagabondărilor
vocativ singular
plural
Intrare: vagabonda
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • vagabonda
  • vagabondare
  • vagabondat
  • vagabondatu‑
  • vagabondând
  • vagabondându‑
singular plural
  • vagabondea
  • vagabondați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • vagabondez
(să)
  • vagabondez
  • vagabondam
  • vagabondai
  • vagabondasem
a II-a (tu)
  • vagabondezi
(să)
  • vagabondezi
  • vagabondai
  • vagabondași
  • vagabondaseși
a III-a (el, ea)
  • vagabondea
(să)
  • vagabondeze
  • vagabonda
  • vagabondă
  • vagabondase
plural I (noi)
  • vagabondăm
(să)
  • vagabondăm
  • vagabondam
  • vagabondarăm
  • vagabondaserăm
  • vagabondasem
a II-a (voi)
  • vagabondați
(să)
  • vagabondați
  • vagabondați
  • vagabondarăți
  • vagabondaserăți
  • vagabondaseți
a III-a (ei, ele)
  • vagabondea
(să)
  • vagabondeze
  • vagabondau
  • vagabonda
  • vagabondaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vagabondare

etimologie:

  • vezi vagabonda
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

vagabonda

  • 1. A trăi ca un vagabond, a umbla fără țintă, fără rost, dintr-un loc în altul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file 3 exemple
    exemple
    • Vagabondînd, într-un amurg blond, Am dat de-ale cimitirului porți. BACOVIA, O. 143.
      surse: DLRLC
    • Un copil fugit de acasă... vagabondînd fără căpătîi. C. PETRESCU, O. P. II 298.
      surse: DLRLC
    • Acum optsprezece ani, vagabondam cu cîteva bucăți de săpun după mine. SAHIA, U.R.S.S. 184.
      surse: DLRLC
  • 2. figurat (Despre gânduri, imaginație) A trece, fără încetare, de la un lucru la altul.
    surse: MDN '00

etimologie: