15 definiții pentru vagabondaj vagabundagiu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VAGABONDÁJ, (2) vagabondaje, s. n. 1. Vagabondare; starea celui care vagabondează. 2. Infracțiune comisă de o persoană fără domiciliu, fără ocupație stabilă, fără mijloace de subzistență, care trăiește din expediente. – Din fr. vagabondage.

vagabondaj sn [At: REGUL. ORG. MOLD. 1503/2 / V: (înv) ~agiu, ~bundagiu (Pl: ~ri), ~bun~ / Pl: ~e , ~uri / E: fr vagabondage, it vagabondaggio] 1 Deplasare dintr-un loc în altul fără scop Si: vagabondare (1), (îvr) vagabondat (1). 2 Situație a unei persoane fără domiciliu, fără ocupație stabilă, fără venituri și care trăiește din expediente Si: (reg) vandraletiu, văndrăluială, văndrăluit, (Trs) vandră (5). 3 (Jur) Infracțiune comisă de o persoană capabilă de a munci, care refuză să exercite o ocupație, fără domiciliu stabil și lipsită de mijloace legale de trai.

vagabondaj s.n. Faptul de a umbla dintr-un loc în altul fără scop, fără țintă; vagabondare. Voia să se lase de vagabondaj. ♦ Situație, condiție, stare a unei persoane apte de muncă, fără domiciliu stabil și fără mijloace de trai și care trăiește din expediente. Uitase zilele de foame, vagabondajul desnădăjduit (CE. PETR.). • pl. -e, -uri. /<fr. vagabondage, it. vagabondaggio.

VAGABONDÁJ s. n. Vagabondare; starea celui care vagabondează. ♦ Infracțiune comisă de omul capabil de muncă ce refuză să exercite o ocupație, fără domiciliu stabil și lipsit de mijloace cinstite de trai. – Din fr. vagabondage.

VAGABONDÁJ, vagabondaje, s. n. Faptul de a vagabonda; situația, starea celui care vagabondează. O înclinare spre vagabondaj. Lucra cîteva zile sau cîteva săptămîni într-un loc și apoi își strămuta uneltele, într-o căruță, într-altă parte. PAS, Z. I 42. Uitase zilele de foame; vagabondajul deznădăjduit cînd se strecura pe lîngă ziduri ca un cîine alungat. C. PETRESCU, C. V. 163. – Variantă: (învechit) vagabundágiu (HASDEU, I. V. 72) s. n.

VAGABONDÁJ s.n. Vagabondare; starea celui care vagabondează, situația de vagabond. [< fr. vagabondage].

VAGABONDÁJ s. n. vagabondare. ◊ starea celui care vagabondează. (< fr. vagabondage)

*vagabondáj n., pl. e și urĭ (fr. vagabondage). Iron. Haĭmanalîc, starea celuĭ fără domiciliŭ și fără ocupațiune serioasă: vagabondaju Țiganilor.

VAGABUNDÁGIU s. n. v. vagabondaj.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vagabondáj s. n., (infracțiuni) pl. vagabondáre

vagabondáj s. n., (infracțiuni) pl. vagabondáje


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VAGABONDÁJ s. 1. v. hoinăreală. 2. hoinăreală, pribegie, pribegire, vagabondare. (Un ~ din loc în loc.)

VAGABONDAJ s. 1. haimanalîc, hoinăreală, vagabondare, (rar) pușlamalîc, (reg.) pușlanie, (înv.) ștrengărie. (Ce înseamnă ~ ăsta zilnic?) 2. hoinăreală, pribegie, pribegire, vagabondare. (Un ~ din loc în loc.)

Intrare: vagabondaj
vagabondaj substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vagabondaj
  • vagabondajul
  • vagabondaju‑
plural
  • vagabondaje
  • vagabondajele
genitiv-dativ singular
  • vagabondaj
  • vagabondajului
plural
  • vagabondaje
  • vagabondajelor
vocativ singular
plural
vagabundagiu substantiv neutru
substantiv neutru (N54)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vagabundagiu
  • vagabundagiul
  • vagabundagiu‑
plural
  • vagabundagii
  • vagabundagiile
genitiv-dativ singular
  • vagabundagiu
  • vagabundagiului
plural
  • vagabundagii
  • vagabundagiilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vagabondaj vagabundagiu

  • 1. Starea celui care vagabondează.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: vagabondare attach_file 2 exemple
    exemple
    • O înclinare spre vagabondaj. Lucra cîteva zile sau cîteva săptămîni într-un loc și apoi își strămuta uneltele, într-o căruță, într-altă parte. PAS, Z. I 42.
      surse: DLRLC
    • Uitase zilele de foame; vagabondajul deznădăjduit cînd se strecura pe lîngă ziduri ca un cîine alungat. C. PETRESCU, C. V. 163.
      surse: DLRLC
  • 2. Infracțiune comisă de o persoană fără domiciliu, fără ocupație stabilă, fără mijloace de subzistență, care trăiește din expediente.
    surse: DEX '09

etimologie: