VACĂ, vaci, s. f. 1. Animal domestic din specia bovinelor, femela taurului; p. restr. carnea acestui animal, folosită ca aliment; p. gener. carne de bovine. ◊ Expr. S-a dus bou și a venit (sau s-a întors) vacă, se spune, ironic, despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească într-o problemă și care s-a întors mai puțin instruit sau lămurit decât plecase. Vacă (bună) de muls = persoană sau situație de care cineva abuzează, pentru a trage foloase materiale. ♦ Epitet injurios dat unei femei (grase și leneșe sau proaste). 2. Compuse: vacă-de-mare = morsă; vaca-Domnului = insectă lată și lunguiață, cu aripile superioare de culoare roșie cu două puncte negre (Pyrrhocoris apterus). – Lat. vacca.

vacă sf [At: PO 45/24 / Pl: vaci, (îrg) vace / E: ml vacca] 1 Animal domestic din subfamilia bovinelor (femela taurului (1)), crescut mai ales pentru lapte și carne. 2 (Pgn; de obicei lpl) Taurine. 3 (Pop; irn; îe) S-a dus bou și a venit (sau s-a întors) ~ Se spune despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească într-o problemă și care s-a întors mai puțin instruit sau lămurit decât plecase. 4 (Pfm; îs) ~ (bună) de muls Persoană sau situație de care cineva abuzează pentru a trage foloase materiale. 5 (Pfm; îe) A rămâne ca ~ca la poartă nouă A rămâne mirat, dezorientat, perplex în fața unei situații (noi sau neașteptate). 6 (Pop; îla) (Get-beget) coada vacii Neaoș (1). 7 (Îal) De origine rurală. 8 (Pfm; șdp; îe) A veni (sau a pleca) de la coada vacii A proveni din mediul rural. 9 (Reg; îe) A cere lapte de la o ~ stearpă A cere cuiva imposibilul. 10 (Mol; îe) A nu-i fi (cuiva) vacile acasă A fi indispus. 11 (Mun; îe) A mulge (lapte de la) două vaciA obține foloase (materiale) concomitent din două părți. 12 (Prc) Carne de vacă (1), folosită ca aliment. 13 (Pop; prc) Piele de vacă (1). 14 (Trs; îcs) De-a ~ca Joc executat de flăcăi la priveghi¹. 15 (Reg) Grămadă (mică) de crengi, de obiecte etc. folosită de copii în jocul de-a petrecul. 16 (De obicei determinat prin „încălțată”) Epitet injurios pentru o persoană, mai ales pentru o femeie grasă, nesimțită sau proastă. 17 (Trs; pex; șîs ~ de bivol) Bivoliță (1). 18 (Reg; pex; șîs ~ sălbatică, ~ de cerb) Ciută (1). 19 (Zlg; îc) ~-de-mare² Morsă¹ (Odobaenus rosmarus). 20 (Ent; îc) ~ca-Domnului (reg; ~ca-lui-Dumnezeu, ~ca-lui-Cristos, ~ca-popii) Insectă din ordinul hemipterelor, care are corpul plat și alungit, aripile superioare de culoare roșie cu puncte negre, iar toracele și abdomenul de culoare neagră cu dungi roșii Si: (reg) boul-Domnului (Pyrrhocoris opterus). 21 (Ent; reg; îc) ~ca-lui-Dumnezeu, ~ca-Maicii-Domnului, ~ca-popii Buburuză (Coccinella septempunctata). 22 (Ent; reg; șîc ~ca-lui-Dumnezeu) Rădașcă (Lucarnus cervus). 23 (Ent; Trs; îc) ~ca-lui-Dumnezeu Scripcar (Saperda carcharias). 24 (Ent; Mun; îc) ~-puturoasă Ploșniță de câmp (Palomena prasina). 25 (Arg; îs) ~ cu lapte Prostituată exploatată de un proxenet. 26 (Îas) Femeie leneșă și rea.

vacă s.f. 1 Femela taurului (domestic); restr. carnea acestui animal, folosită ca aliment; gener. carne de bovine. ◊ Expr. S-a dus bou și a venit (sau s-a întors) vacă v. bou. (Get-beget) coada vacii v. coadă. Vacă (bună) de muls v. mulge. A da șapte boi și șapte vaci v. șapte. ♦ (de obicei determ. prin „încălțată”) (Epitet injurios pentru o) femeie grasă și leneșă sau proastă, nesimțită. 2 Compuse: (zool) vacă-de-mare = morsă (Odobaenus rosmarus); (entom.) vaca-Domnului = insectă heteropteră, cu corpul lățit și lunguieț, cu aripile superioare de culoare roșie, cu două puncte negre, cu toracele și cu capătul abdomenului negre, cu dungi roșii (Pyrrhocoris apterus). • pl. vaci. /lat. vacca.

VACĂ, vaci, s. f. 1. Animal domestic din specia bovinelor, femela taurului; p. restr. carnea acestui animal, folosită ca aliment; p. gener. carne de bovine. ◊ Expr. S-a dus bou și a venit (sau s-a întors) vacă, se spune, ironic, despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească într-o problemă și care s-a întors mai puțin instruit sau lămurit decât plecase. Vacă (bună) de muls = persoană sau situație de care cineva abuzează, pentru a trage foloase materiale. ♦ Epitet injurios dat unei femei (grase și leneșe sau proaste). 2. Compuse: vacă-de-mare = morsă; vaca-domnului = insectă lată și lunguiață, cu aripile superioare de culoare roșie cu două puncte negre (Pyrrhocoris apterus). – Lat. vacca.

VACĂ, vaci, s. f. 1. Animal domestic din familia bovinelor, crescut pentru laptele și carnea lui; carnea acestui animal, p. ext. carne de orice bovină. Femeile ieșiseră pe la porți ca să deschidă vacilor, căci se întorcea cireada satului de la pășune. CAMIL PETRESCU, O. I 14. În timpul nopții o vacă mare, bălțată, fătase un vițel roșu, pintenog. BART, S. M. 84. Îl azvîrle în cireada boilor și-a vacilor. CREANGĂ, P. 66. Mîncatu-s de răutate Ca iarba de vaci cu lapte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 191. ◊ Expr. Vacă (bună) de muls = persoană(mai rar situație) de care cineva abuzează, pentru a trage foloase materiale. Așa trecu un cîrd bun de vreme și baba tot mai mult se-ncredința că a dat peste o vacă bună de muls. SANDU-ALDEA, D. N. 189. Din cărți culegi multă înțelepciune; și la dreptul vorbind nu ești numai așa o vacă de muls pentru fiecare. CREANGĂ, A. 22. ♦ Femela unor animale sălbatice. V. ciută, cerboaică. 2. Fig. Calificativ injurios dat unei femei (proaste, neîndemînatice). ◊ Expr. S-a dus bou și a venit (sau s-a întors) vacă, se spune despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească într-o problemă și s-a întors mai puțin instruit și mai puțin lămurit decît plecase. Unul cică s-a dus odată bou la Pariz, unde-a fi acolo, și a venit vacă. CREANGĂ, A. 13. – Compuse: vacă-de-mare = morsă; vaca-domnului = nume dat unor insecte late și lungărețe, de culoare roșie, punctate cu negru, care mișună la începutul primăverii pe scoarța arborilor și pe lîngă zidurile caselor (Ligaeus equestris). Se mișcau domol vacile-domnului, roșii, punctate cu negru. SADOVEANU, E. 111. Vaca-domnului... de coloare roșie și... cu pete negre și pui albi. MARIAN, INS. 424.

vacă f. femeiușca taurului; vaca Domnului, coccinelă. [Lat. VACCA].

vácă f., pl. vacĭ (lat. vacca, it. vacca, pv. sp. pg. vaca, fr. vache. V. vaccin). Femela bouluĭ, principalu animal care dă lapte de băut: brînză de vacĭ, brînză de vacă. Fig. Iron. Om prost orĭ femeĭe proastă: ce vacă! Vaca Domnuluĭ, buburuz. Ca vaca la poarta noŭă. V. poartă.

CUPĂ¹, cupe, s. f. 1. Vas de băut mai mult larg decât adânc (cu picior); pahar cu picior, în formă de potir cu gura largă, din care se beau băuturi alcoolice. ♦ Conținutul unui astfel de vas sau de pahar. ♦ Fig. Caliciu. 2. (Pop.) Unitate de măsură pentru lichide (mai mare de un litru). ♦ Cană, vas având această capacitate. 3. Trofeu în formă de cupă¹ (1), care se atribuie câștigătorului unei competiții sportive; p. ext. competiție sportivă desfășurată în vederea câștigării unui astfel de premiu. ♦ Sistem de organizare și de desfășurare a unor competiții sportive, în care câștigătorul final este desemnat prin eliminarea succesivă a adversarilor, primind drept trofeu o cupă¹ (3). 4. Piesă metalică în formă de vas deschis, montată la elevatoare și la alte mașini și în care se pot încărca materiale lichide, pulverulente, pământ sau piatră. 5. Plantă cu tulpina foarte scurtă, care face o singură floare albastră-azurie (Gentiana acantis). ◊ Compus: cupa-vacii = plantă agățătoare cu frunze în formă de săgeată și cu flori mari, albe, asemănătoare cu ale zorelelor (Calystegia sepium). – Lat. cuppa (cu sensuri după fr. coupe), (2) magh. kupa.

HRANĂ s. f. Tot ceea ce servește la nutriția omului, a animalelor sau a plantelor; nutriment; p. restr. mâncare, bucate. ◊ Compus: hrana-vacii = plantă erbacee de nutreț, cu tulpină păroasă, cu frunze opuse și cu flori albe, mici (Spergula arvensis). [Pl: (rar) hrane. – Gen.-dat.: hranei] – Din sl. hrana.

ȚÂȚĂ, țâțe, s. f. 1. (Pop.) Sân, mamelă. ◊ Loc. adj. De țâță = (despre copii) sugar. ◊ Loc. adv. La țâță = la sân, la piept. ◊ Expr. A da țâță = a da să sugă, a alăpta. A avea țâță = a avea lapte suficient pentru a-și alăpta copilul. 2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. 3. (Pop.) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor. 4. Compuse: (Bot.) țâța-caprei = a) barba-caprei; b) plantă erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (Tragopogon pratensis); țâța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului; țâța-vacii = a) varietate de viță-de-vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, cărnoase; razachie (Vitis); b) ciuboțica-cucului; c) plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene, așezate în umbele la vârful tulpinii (Primula elatior); țâța-fiului = plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii (Polygonum bistorca); țâța-mielului = urechelniță; țâța-oilor = arnică. – Lat. *titia.

UNT s. n. 1. Grăsime naturală, solidă, extrasă din lapte și folosită ca aliment. ◊ Unt vegetal = grăsime solidă extrasă din semințe sau din miezul fructelor unor plante tropicale. ◊ Loc. adv. Ca untul = fără efort, ușor. ◊ Expr. A scoate untul din cineva = a stoarce de puteri pe cineva, a vlăgui. A-l bate (pe cineva) de-i iese (sau să-i iasă) untul = a-l bate tare, rău (pe cineva). ♦ (Urmat de determinări care indică proveniența) Grăsime solidă extrasă din semințele, miezul etc. unor fructe (tropicale). Unt de cacao. 2. Compus: untul-vacii = plantă erbacee cu doi tuberculi, cu frunze lanceolate și cu flori liliachii, purpurii, roz sau albe, dispuse în ciorchine la vârful tulpinii; untișor (Orchis morio). – Lat. unctum.

anghelină¹ sf [At: (a. 1749) ap. GCR II, 45 / E: An(h)elina] (Bot) Plantă erbacee din familia primulaceelor, cu tulpina cilindrică (de 10-30 cm înălțime), cu frunze lunguiețe, verzi pe partea superioară și albe-făinoase pe cea inferioară, și flori roșii- violete dispuse în umbele; crește pe pășunile umede din regiunea alpină, prin iunie- iulie Si: anglici, țâța-vacii (Primula longiflora).

cupă¹ sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~pe și (rar, Mol) ~pi / E: lat cuppa, mg cupa] 1 Vas de lemn scobit folosit de ciobani la stână. 2 (La roata morii) Căuș. 3 (Pan) Aripă a morii de vânt. 4 (Trs) Cavitate în dinții cailor de până la 6 ani. 5 (Trs; mpl) Adâncituri în câmpul unei țesături. 6 (Reg) Căuș pentru var. 7 (Reg) Cofă pentru mălai. 8 (Trs; gmț) Cap. 9 (Îe) ~ goală Cap sec. 10 Vas de băut mai mult larg decât adânc. 11 Pahar cu picior, în formă de potir cu gura largă, pentru băuturi alcoolice. 12-13 (Pex) Conținut al unei cupe¹ (10-11). 14-15 (Fig) Caliciu. 16-17 (Pop) Unitate de măsură pentru lichide (mai mare de 1 l). 18-19 (Pex) Cană, vas cu capacitatea de o cupă¹ (17). 20 Vas (de metal) care se atribuie ca trofeu câștigătorului unei competiții sportive. 21 (Pex) Competiție sportivă desfășurată în vederea câștigării unei cupe¹ (20). 22 (Mol; bot; lpl) Ghințură (Gentiana cruciata). 23 (Bot; Mar; lpl) Căldărușă (Aqnilegia vulgaris). 24 (Bot; reg; lpl) Lumânărică (Gentiana asclepiadea). 25 (Bot; reg; lpl) Angeră (Gentiana clusii). 26 (Bot; reg; lpl; șîc ~pe-mari) Planta Gentiana kochiana. 27 (Bot; reg; îc) ~a-oii Călțunași (Tropaelum majus). 28 (Bot; îae; șîc) cupe-de-câmp Clopoțel (Campanula patulla). 29 (Bot; reg; îc) ~pa-vacii Volbură mare (Calystegia sepium). 30 (Bot;reg; îae) Volbură (Calystegia silvatica). 31 (Ape) Căsuță în fagure unde este culcușul larvei sau unde stă matca Si: celulă, (pop) cămăruță. 32 (Îs) ~ de matcă Încăpere a măteii. 33 îngrămădire de snopi de coceni Si: căpiță, claie, purcoi.

echium sn vz echiu

BOU sm. 1 🐒 Animal domestic din familia rumegătoarelor, cu trupul mare și robust, cu coarnele lungi și găunoase, cu copitele despicate; e întrebuințat înjugat la car sau la plug ca vită de muncă; carnea lui constitue pentru om un aliment foarte hrănitor (Bos taurus) (🖼 556); Fig. pop.: ochi de ~, ochi mari, holbați; lapte de ~, lucru imposibil de aflat; – proverb: a munci ca un ~; a merge ca cu boii, foarte încet (în spec. despre o trăsură, o căruță, etc.): a nu-i fi toți boii acasă, a nu fi cu voie bună, a fi supărat, posomorît; a-l lăsa (pe cineva) în boii Iui, a-l lăsa în pace, să facă, să se poarte cum poate sau cum vrea, a-l lăsa în apele lui; a-și pune boii în plug cu cineva, a-i căuta pricină de ceartă; s’a dus ~ și s’a întors măgar sau s’a dus vițel și s’a întors ~, despre cineva care, umblînd să se procopsească, s’a întors mai prost sau mai sărac de cum fusese la plecare; s’au dus boii dracului, s’a prăpădit lucrul, a ieșit rău la căpătîiu; pînă să zică „bou breaz”, vine soarele la amiazi, despre un leneș sau despre cel zăbavnic la vorbă; de-acum înainte n’o să mai fac boi bălțați, nu mai sînt în stare să mă mai procopsesc, să mai fac lucruri de seamă; și ~l are limbă mare, dar nu poate să vorbească, cînd cineva ar avea de spus multe cu privire la un lucru, dar nu-i e îngăduit să vorbească: ~l se leagă de coarne și omul de limbă, omul trebue să-și pună frîu gurii, dacă nu vrea să-și creeze neajunsuri; ~l nu treieră cu gura legată; cine fură azi un ou, mîine fură și un ~, omul se deprinde la rele, la hoții, începînd cu lucruri mărunte ; ~l cu bivolul anevoie trag la plug, doi oameni cari au firi deosebite, cu greu se pot înțelege sau lucra împreună; pînă a geme boii, scîrțîie carul, despre cei ce se vaetă mereu că-s osteniți, cînd alții muncesc mai din greu și nu se plîng deloc; boii ară și caii mănîncă, unii muncesc și alții trag folosul ¶ 2 Fig. familiar Om prost, dobitoc ¶ 3 🛡 Cap de ~, bourul de pe stema Domnilor Moldovei 👉 BOUR; Fig. dobitoc, prost ¶ 4 🐦 BOU-DE-BALTĂ¹, pasăre băltăreață care petrece prin trestiile de Iîngă ape, nutrindu-se cu peștișori; are ciocul lungăreț și ascuțit: penele sînt galbene-ruginii amestecate cu negru, creștetul e negru, iar gîtul mai deschis; scoate adeseaun muget puternic și ascuțit care se aude la mari depărtări, mai poartă numirile de: „buhaiu-de-baltă” și „bîtlan-de-stuh”, „haucă” sau (Mold.) „stîrc-de noapte” (Botaurus stellaris) (🖼 557) ¶ 5 🐟 BOU-DE-BALTĂ², un soiu de broască rîioasă, cu pîntecele galben-portocaliu, care trăește prin bălți și al cărei ocăcăit puternic (pop. vestitor de ploaie) se poate transcrie prin hu! hu!; în Mold. e numită „buhaiu-de-baltă” (Bombinator igneus) (🖼 558) ¶ 6 🐙 BOU-DE-BALTĂ³ sau BOUL-BĂLȚII, BOU-DE-APĂ, unul din cei mai mari gîndaci de apă din părțile noastre (Hydrophilus piceus) (🖼 559) ¶ 7 🐟 BOU-DE-MARE, mic pește de mare (de 15-25 cm.) cu corpul acoperit cu solzi mici și netezi, cu capul gros și lătăreț, botul scurt și cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber) (🖼 560) ¶ 8 🐦 BOU-DE-NOAPTE = BUFNIȚĂ1 ¶ 9 BOUL-LUI-DUMNEZEU¹, insectă mică numită și „boul-Domnului”, „vaca-lui-Dumnezeu”, „vaca-Domnului”, „boul-popii”, „buburuză”, „măriuță”, „mămăruță”, etc. pe al cărei corp rotund și roșu se văd șapte puncte negre (Coccinella septempunctata) (🖼 561); BOUL-LUI-DUMNEZEU² sau BOUL-DOMNULUI¹ , Băn. BOUL-BABEI = RĂDAȘCĂ; BOUL-DOMNULUI² = VACA-DOMNULUI; BOUL-POPII – BOUL-LUI-DUMNEZEU¹ ¶ 10 🐦 OCHIUL-BOULUI¹ = PITULICE ¶ 11 🌿 OCHIUL-BOULUI² 👉 OCHIU; LIMBA-BOULUI 👉 LIMBĂ ¶ 12 De-a boul sau de-a’n-boul, joc de copii în care niște bețe sînt aruncate astfel încît să sară din cap în cap; fig: a merge, a se duce de-a’n-bou(lea), alene, abia tîrîndu-și picioarele (în felul boilor): prostia... mai mult se tîrăște... și merge tot d’a’n-boulea (DLVR.) [lat. bos, bovem].

BRIBONIC sbst. Trans. (PĂC.) = UNTUL-VACII.

BUJOREL sm. 🌿 1 dim. BUJOR ¶ 2 BUJOREI¹, pl. = UNTU-VACII ¶ 3 BUJOREI² pl. = GEMĂNARIȚĂ 1.

CAPRILEMĂ (pl. -me) sf. 🌿 1 URDA-VACII¹ ¶ 2 = HRENIȚĂ 2.

JALE² sf. S/., JALEȘ sbst. 🌿 1 Mic arbust mirositor, originar din sudul Europei, cu flori albastre, violete sau albe, cultivat adesea prin grădini; frunzele acestei plante sînt întrebuințate în medicină, iar poporul le aplică la gîlci, pentru a le vindeca (Salvia officinalis); numită și „salbie”, „sălvie”, „șălvie”, „jale-de-grădină”, etc. (🖼 2719) ¶ 2 Plantă alb-lînoasă, cu flori roșii-purpurii; numită și „pavăză” (Stachys germanica) (🖼 2720) ¶ 3 ~-DE-CÎMP, plantă cu flori galben-deschise, avînd la baza inferioară a corolei puncte violete, cu dinții caliciului acoperiți cu peri aspri; numită și „jaleș-sălbatic” (Stachys recta) (🖼 2721); – ~-DE-CÎMP² = SALVIE-DE-CÎMPURI; – ~-DE-CÎMP³ = COADA-VACII² ¶ 4 JALE-CLEIOASĂ, JALEȘ DE-PĂDURE = CINSTEȚ [ung. zsálya]

ȚÎȚĂ (pl. -țe) sf. 1 🫀 Organ glandulos care secretează laptele la femeie și la ori-ce femelă de mamifer, mamelă: ferice de... pîntecele celea ce n’au născut și țîțele carele n’au aplecat (bibl.); mama... copilului să nu-l ție pe mîna stîngă, nici să-i dea din țîța stîngă, ca să nu fie stîngaciu (MAR.); copil de ~, prunc care suge încă: pre nimene n’au cruțat, ce pînă în copii de ~ tot sub sabie au pus (N.-COST.); întors de la ~ 👉 ÎNTORS I. 1 ¶ 2 🐒 Uger: Sultănica suia, mînînd o vacă bălaie cu un vițel ce se da pe furiș la... țîța rumenă și asudată de lapte (DLVR.); Am o vacă cu țîța în spinare (GOR.), ghicitoare despre „urcior” ¶ 3 pr. ext. Partea corespunzătoare țîței la pieptul bărbaților: la metereze, copii! și chitiți tot subt țîța stîngă (ALECS.) ¶ 4 Laptele din țîță; a da ~, a da să sugă: călugărul o lasă de-i dete ~ pînă ce se sătură (ISP.); 👉 COPIL²1; a-i pieri țîța, a înceta de a mai avea lapte în țîțe: nu e bine să dai ~ la copiii gemeni ai altora, că-ți piere țîța (GOR.); a suge ~, a suge la pieptul mamei: Dumnezeu știe ce-i lipsește, căci acuma nici nu vrea să sugă ~ (SB.); copiii, cînd sînt mici, să sugă ~ de la Țigancă, ca să aibă mumă-sa ~ (GOR.) ¶ 5 🐙 Celula în care se desvoltă matca (MAR.) ¶ 6 🌿 ȚÎȚA-CAPREI¹ 👉 CAPRĂ16; – ȚÎȚA-CAPREI² = BARBA-CAPREI¹; – ȚÎȚA-CAPREI³ = SURGUCIU2 ¶ 7 🌿 ȚÎȚA-OII¹ = CIOBOȚICA-CUCULUI; ȚÎȚA-OII² = DEGETAR2; – ȚÎȚA-OII³, varietate de struguri ¶ 8 🌿 ȚÎȚA-VACII¹, plantă cu frunzele dispuse în rozetă, cu flori măricele, galbene, așezate într’o umbrelă la vîrful tulpinii (Primula elatior) (🖼 5145); – ȚÎȚA-VACII² = CIOBOȚICA-CUCULUI; – ȚÎȚA-VACII³, varietate de struguri [cuvînt din graiul copiilor, foarte răspândit și în alte limbi; comp. it. zizza, germ. Zitze; bg. srb. cica, etc.].

UNT (pl. -turi) sn. 1 🍽 Substanță albă-gălbuie, grasă, comestibilă, care se scoate prin batere din laptele animalelor: ~ de vacă, de bivoliță, de oaie; ~ proaspăt; ~ topit; pînă nu bați laptele, nu iese ~ (ZNN.); copilul mic, cînd se apucă și se deoachie, unge-i tălpile cu ~ de vacă, că-i trece (GOR.); ~ul se sărează, pentru ca trecînd vaca o apă, să nu piardă laptele (GOR.); 👉 BATE I 3 ¶ 2 Substanță grasă, analoagă untului, care se scoate din plante, uleiu: ~ de migdale, de neft, de nuci, de ricină, etc.; ~ -de-lemn 👉 UNTDELEMN ¶ 3 🌿 UNTU(L)-VACII, plantă tuberculoasă, cu flori purpurii, liliachii sau trandafirii, dispuse într’o ciorchină la vîrful tulpinii; din tuberculele ei, se prepară salepul (👉 SALEP); numită și „untișor”, „bujorei”, „gemănariță”, „poranici”, etc. (Orchis morio) (🖼 5173) ¶ 4 🌿 FLOAREA-UNTULUI, IARBA-UNTULUI – VERIGEL [lat. ŭnctum].

UNTIȘOR sbst. 🌿 1 Plantă cu frunze groase, lucitoare și de un verde închis, cu flori galbene-aurii, ce crește prin păduri și locuri umbroase și umede; frunzele tinere se prepară ca salată; numită și „calce-mică”, „grîușor”, „salată-de-cîmp”, etc. (Ficaria ranunculoides) (🖼 5174) ¶ 2 = UNTUL-VACII [unt].

URDĂ (pl. -de) sf. 1 🐑 Un fel de brînză dulce ce se obține fierbînd zărul stors din caș: urda se scoate din zărul de sub caș (ȘEZ.); Colea’n vale la fîntînă, Două fete spală lînă; Una spală, alta’ndrugă, Să facă lui Pintea glugă, Să le-aducă caș și ~; Caș și ~ de mîncat, Guriță de sărutat (PAMF.); Turtă peste turtă Și la mijloc ~ (GOR.), ghicitoare despre „plăcintă”; iron.: muierea, vorba ăluia, poftește și la ~ de curcă și la lapte de cuc (JIP.) ¶ 2 🌿 URDA-VACII¹ = HRENIȚĂ1; – URDA-VACII², plantă din fam. cruciferelor, cu tulpina acoperită cu peri cenușii, ramificată la vîrf într’o mulțime de ramuri florifere, care la un loc constitue un corimb: face flori albe, cu petale egale; numită și „caprilemă” (Lepidium draba) (🖼 5177) [cuvînt din graiul ciobănesc, de origine obscură, care a pătruns în toate limbile popoarelor cu care păstorii noștri au venit în contact].

ȚÂȚĂ, țâțe, s. f. 1. (Pop.) Sân, mamelă. ◊ Loc. adj. De țâță = (despre copii) sugar. ◊ Loc. adv. La țâță = la sân, la piept. ◊ Expr. A da țâța = a da să sugă, a alăpta. A avea țâță = a avea lapte suficient pentru a-și alăpta copilul. 2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. 3. (Pop.) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor. 4. Compuse: (Bot.) țâța-caprei = a) barba-caprei; b) plantă erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (Tragopogon pratensis); țâța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului; țâța-vacii = a) varietate de viță de vie care produce struguri cu boabe lunguiețe, cărnoase; razachie (Vitis); b) ciuboțica-cucului; c) plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene, așezate în umbele la vârful tulpinii (Primula elatior); țâța-fiului = plantă de munte cu rizom scurt și gros, tulpină înaltă, frunze ovale și flori roșii (Polygonum bistorca); țâța-mielului = urechelniță; țâța-oilor = arnică. – Lat. *titia.

UNT s. n. 1. Grăsime naturală, solidă, extrasă din lapte și folosită ca aliment. ◊ Loc. adv. Ca untul = fără efort, ușor. ◊ Expr. A scoate untul din cineva = a stoarce de puteri pe cineva, a vlăgui. A-l bate (pe cineva) de-i iese (sau să-i iasă) untul = a-l bate tare, rău (pe cineva). ♦ (Urmat de determinări care indică proveniența) Grăsime solidă extrasă din semințele, miezul etc. unor fructe (tropicale). Unt de cacao. 2. Compus: untul-vacii = plantă erbacee cu doi tuberculi, cu frunze lanceolate și cu flori liliachii, purpurii, roz sau albe, dispuse în ciorchine la vârful tulpinii; untișor (Orchis morio). – Lat. unctum.

HRANĂ s. f. Tot ceea ce servește la nutriția omului, a animalelor sau a plantelor; nutriment; p. restr. mâncare, bucate. ◊ Compus: hrana-vacii = plantă erbacee de nutreț, cu tulpină păroasă, cu frunze opuse și cu flori albe, mici (Spergula arvensis). [Pl.: (rar) hrane – Gen.-dat.: hranei] – Din sl. hrana.

HRANĂ s. f. Tot ceea ce servește la nutriția omului sau a animalelor. V. mîncare, bucate, alimente, nutreț. Cîți nu sînt din aceia care n-au văzut coșul fabricii, n-au mirosit duhoarea cocsului, dar în schimb fură hrana muncitorilor. SAHIA, N. 31. A dat drumeței un corn de prescură și un păhăruț de vin, ca să-i fie pentru hrană, la drum. CREANGĂ, P. 91. Decît roabă turcilor, Mai bin’ hrană peștilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 496. ◊ Fig. Publicul... deci, are nevoie de hrană estetică, el poate să și-o îndestuleze dintr-un izvor atît de bogat. GHEREA, ST. CR. III 193. O carte care nu lăsa nemic de dorit pentru a aprinde niște creieri superstițioși, dispuși la o asemenea hrană. EMINESCU, N. 45. ◊ Compus: hrana-vacii = plantă erbacee cu tulpina păroasă, cu flori albe și cu frunze liniare, care crește prin locuri nisipoase, pe cîmpuri și prin semănături; e păscută de vite (Spergula arvensis). – Gen.-dat.: hranei.

TURTĂ, turte, s. f. 1. Pîine rotundă și plată, făcută din mălai sau din aluat nedospit. Am pus turta în foc să se coacă. ISPIRESCU, L. 335. Se coceau pe vatra sură două turte în cenușă. EMINESCU, O. I 84. Cînd eram la mama fată, Mîncam turtă coaptă-n vatră. ȘEZ. III 60. Să-mi cumpăr la copii sare, C-am făcut o turtă-n vatră Ș-am făcut-o nesărată. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ Expr. A coace (cuiva) turta v. coace (1). A face (pe cineva) turtă = a bate (pe cineva) tare. Las’ că te-oi prinde eu! Am să te fac turtă! GANE, N. III 61. A fi (sau a se îmbăta) turtă = a fi foarte beat, a se îmbăta foarte tare. Erau amîndoi turtă... Lumea a ieșit de prin case și de prin curți, nevenindu-i să-și creadă ochilor. PAS, Z. I 226. A trage cenușa pe turta sa v. cenușă. A rupe (sau a frînge) turta = a sărbători împlinirea unui an de la nașterea unui copil (cu un anumit ritual, în cursul căruia se rupe în două o turtă). Are omul o fată căreia îi rupe turta și a găsit pretext ca să dea o masă cunoscuților. CĂLINESCU, E. O. II 31. În ziua în care un copil împlinește anul, i se rupe turta. MARIAN, NA. 415. 2. Nume generic pentru diferite prăjituri. Tot ce mănînc dintr-însa, mai dulce îmi iaste decît ceale mai alease... turte... pancove și alte dulcețuri. ȚICHINDEAL, F. 446. ◊ Turtă dulce = prăjitură făcută din făină, miere și ouă. Cucoana moașă... rupe o bucată de turtă dulce de la madam Georgescu. CARAGIALE, O. II 170. 3. Pastă care rămîne după ce s-a stors mierea din faguri, uleiul din sămînță de floarea-soarelui etc. și care se fasonează prin turtire în formă plată și rotundă. I se îngălbenise tot trupul ca o turtă de ceară. PREDA, Î. 19. Galben ca turta de ceară și cu mîinile prinse de friguri, se ruga să-i primească atîta cît îi dădea. GALACTION, O. I 288. A doua zi îl găsiră... galben ca turta de ceară. ISPIRESCU, L. 102. 4. Plantă erbacee ghimpoasă din familia compozeelor, cu tulpina foarte scurtă, cu frunzele în rozetă, cu flori alburii dispuse în forma unei stele, dînd aspectul unor raze argintii; crește prin livezi și prin pășunile de la munte (Carlina acaulis). ◊ Compuse: turta-lupului = numele popular al semințelor unui arbore din India (din care se extrage și stricnina) folosite la stîrpirea unor animale stricătoare (Nuces vomicae). De umflătură de inimă... turta-lupului două dramuri să le pisezi cu făină. ȘEZ. X 57; turta-vacii = ciupercă comestibilă, asemănătoare cu mînătarca, cu pălăria convexă, galben- roșcată sau cafenie și acoperită cu o substanță vîscoasă; crește în pădurile de rășinoase (Boletus lutens).

ȚÎȚĂ, țîțe, s. f. 1. Mamelă. Puiul de lup, cînd dă de sînge, lasă țîța lupoaicei și e lup! DELAVRANCEA, O. II 116. Adormiți fiind purceii cu țîța în gură, voinicul băgă mîna binișor și apucă un purcel. ISPIRESCU, L. 129. M-oi întoarce la mama, ca să mai sug înc-o dată laptele cel de văpaie albă a țîțelor ei. EMINESCU, N. 24. Plumbul, intrînd subt țîța stîngă, a frînt o coastă. NEGRUZZI, S. I 29. ◊ Loc. adv. (Popular, în legătură cu modul de a ține sau de a purta un sugaci) La țîță = la piept, la sîn, sugînd. Simion Lungu, beat-leucă, răzimat de un colț de masă, își înjura nevasta care stătea lîngă el, în picioare, cu un copilaș la țîță. REBREANU, I. 34. Se apropia Anghelina lui Nistor Mucenicu, desculță, cu un copil la țîță și altul, de vreo patru ani, de mînă. id. R. I 176. Pe coastele dealurilor se văd... femei rătăcind cu pruncii la țîță. RUSSO, O. 34. ◊ Copil de țîță v. copil (2). ◊ Loc. adj. (Despre o femeie) Cu țîță = care alăptează. Mama cu țîță să nu umble cu canforă... că pe urmă îi înțarcă țîța. ȘEZ. VI 59. ◊ Expr. A da țîță = a alăpta, a da să sugă. Dați-i nițică țîță băiatului meu... Hulpav, frate-meu se repede și suge. STANCU, D. 232. Copilul pînă nu plînge, mă-sa nu-i dă țîță. ȘEZ. I 218. (Despre o femeie) A avea țîță = a avea secrețiune suficientă de lapte pentru a-și alăpta copilul. (Atestat în forma țiță) Dar ai țiță de ajuns? CONTEMPORANUL, IV 390. 2. Compuse: (Bot.) țîța-caprei = a) barba-caprei, v. barbă; b) plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunzele alungite și cu florile galbene-aurii (Tragopogon orientalis); țîța-oii = a) degetar; b) ciuboțica-cucului, v. ciuboțică; țîța-vacii = a) varietate a viței de vie care produce struguri cu boabe cărnoase și alungite (Vitis); razachie; b) ciuboțica-cucului, v. ciuboțică; c) plantă erbacee din familia primulaceelor, cu frunzele dispuse în rozetă și cu florile galbene așezate în umbelă la vîrful tulpinii (Primula elatior). 3. (Popular) Gurguiul urciorului, prin care se bea apă. Vrei un ulcior cu țîță ori un ulcior cu flori de smalț albe pe burtă. STANCU, D. 43. 4. (Popular) Celulă în care se dezvoltă matca albinelor; țîțînă (2).

UNT, (rar) unturi, s. n. 1. Grăsime naturală extrasă din laptele anumitor animale (domestice) și folosită ca aliment. Netezea calm cu cuțitul untul întins pe franzelă. VORNIC, P. 164. Cuhnia în care se pregăteau lăpturile, smîntînurile și unturile obicinuite la țară. MACEDONSKI, O. III 140. Lapte, brînză, unt și ouă, de-am putea sclipui să ducem În tîrg. CREANGĂ, P. 6. Silven, cînd vindea untul într-un paner pe piață, Era mult mai ferice. NEGRUZZI, S. II 256. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbe ca «a merge», «a aluneca» etc.) Ca untul = ușor, fără efort. ◊ Expr. A scoate untul din cineva = a stoarce de puteri pe cineva, a vlăgui. A bate (pe cineva) să-i meargă untul v. merge (II 1). A bate apa-n piuă să se aleagă untul v. apă. ♦ (Urmat de determinări care indică proveniența) Grăsime vegetală, ulei. Untul de sunătoare nu e așa de bun pentru bube. DELAVRANCEA, S. 265. Să se puie... unt de trandafir și un dram de unt de livant. PISCUPESCU, O. 306. 2. Compus: untu-vacii = plantă erbacee cu tulpină simplă, cu flori liliachii, purpurii, rar albe (Orchis Morio); untișor (2).

URDĂ s. f. Derivat al laptelui de oaie, care se obține prin fierberea zerului rămas de la prepararea cașului sau de la alegerea untului. Se rumenesc căpșunile în poieni și iese urda dulce de la stîni. SADOVEANU, F. J. 554. Fiecare asociat vine pre rînd la stînă și-și ia laptele, îl încheagă și scoate brînza și urda. I. IONESCU, M. 367. Am drăguț păcurăraș, Vine seara-aduce caș; Dimineața, urdă dulce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 410. ◊ Compus: urda-vacii = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori albe; crește prin locuri cultivate, pe lîngă dărîmături și pe marginea drumurilor (Lepidium Draba).

HRANĂ f. Produs de natură vegetală, animală sau minerală ce servește la alimentarea unui organism viu; nutriment. ~ consistentă. ◊ ~a vacii plantă erbacee cu tulpina acoperită cu perișori, cu frunze liniare și flori mici, ce crește prin semănături și servește drept nutreț. [G.-D. hranei] /<sl. hrana

ȚÂȚĂ ~e f. 1) pop. Organ de secreție a laptelui la mamifere; glandă mamelară; mamelă. ◊ Copil de ~ copil sugar. A da ~ a alăpta. A avea ~ a avea lapte în cantitate suficientă (în perioada alăptării copilului). ~a-vacii plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze mari, ovale, și cu flori galbene, dispuse în umbele; ciuboțica-cucului. ~a-caprei a) varietate de viță de vie cu boabe mari, lunguiețe și cărnoase; b) plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze lungi, înguste, și cu flori galbene-aurii, solitare; barba-caprei. ~a-mielului plantă erbacee decorativă cu tulpina erectă, cu frunze cărnoase și eliptice, cu flori roz sau roșii; urechelniță. ~a-oii a) plantă erbacee veninoasă cu tulpina erectă, cu frunze păroase și cu flori mari, roșii sau galbene, dispuse în inflorescențe; b) plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze mari, subțiate spre pețiol, și cu flori galbene-închise, dispuse în umbele. ~a-oilor plantă erbacee medicinală, cu tulpina erectă și păroasă, cu frunze eliptice, mari, și cu flori galbene, care crește în regiuni umede montane; arnică. ~a-fiului plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze mari, alungite, și cu flori roșii dispuse în spice terminale, care crește în regiuni umede montane. 2) reg. Celulă de fagure în care se dezvoltă matca; botcă. 3) pop. Parte în formă de cioc de la gura unor vase (pe unde se bea); gurgui. /<lat. titia

UNT n. Substanță grasă obținută din laptele unor animale domestice și întrebuințată ca aliment. ◊ A scoate ~ul din cineva a slei de puteri; a vlăgui. Ca pe ~ fără dificultăți; cu ușurință. ~ul-vacii plantă erbacee cu tulpina simplă și flori (liliachii, purpurii sau albe) dispuse în ciorchine, în vârful tulpinii. /<lat. unctum

URDĂ f. Produs lactat secundar, obținut prin fierberea zerului rămas după prepararea cașului. ◊ ~a-vacii plantă erbacee cu flori grupate în racem, care crește prin semănături și pe marginea drumurilor. /Orig. nec.

hrană f. nutriment: hrana-vacii, plantă de nutreț ce se cultivă uneori (Spergula arvensis). [Slav. HRANA].

hránă f., pl. e (vsl. hrana; bg. hraná). Vechĭ. Camară, hrănilniță. Azĭ. Nutriment, mîncare, aliment. Hrana vaciĭ, turiță, o buruĭană.

lumînărícă f., pl. ele. Lumînare mică (pl. ĭcĭ la NPl. Ceaur, 11). Un joc copilăresc (cu baba cînd se duce la biserică). O plantă scrofulariacee cu florĭ galbene în vîrfu cotoruluĭ numită și coada vaciĭ și corovatică (verbascum [thapsus și phlomoides]). Florile eĭ, pectorale și potolitoare, se întrebuințează în med. V. lipan 2.

vacă s. f., g.-d. art. vacii; pl. vaci

vacă s. f., g.-d. art. vacii; pl. vaci

vacă s. f., g.-d. art. vacii; pl. vaci

coada-vacii (plantă) s. f. art., g.-d. art. cozii-vacii

cupa-vacii (plantă) s. f. art., g.-d. art. cupei-vacii

hrana-vacii (plantă) s. f. art., g.-d. art. hranei-vacii

pita-vacii (plantă) s. f. art., g.-d. art. pitei-vacii

rugul-vacii (plantă) s. m. art.

turta-vacii (ciupercă) (reg.) s. f. art., g.-d. art. turtei-vacii

untul-vacii (plantă) s. m. art.

urda-vacii (plantă) s. f. art., g.-d. art. urdei-vacii

vaca-Domnului (insectă) s. f. art., g.-d. art. vacii-Domnului

vacă-de-mare (morsă) s. f., g.-d. art. vacii-de-mare; pl. vaci-de-mare

coada-vacii (plantă) s. f. art., g.-d. art. cozii-vacii

cupa-vacii (plantă) s. f. art., g.-d. art. cupei-vacii

!hrana-vacii (plantă) s. f. art., g.-d. art. hranei-vacii

!pita-vacii (plantă) s. f. art., g.-d. art. pitei-vacii

!rugul-vacii (plantă) s. m. art.

!turta-vacii (ciupercă) s. f. art., g.-d. art. turtei-vacii

!untul-vacii (plantă) s. m. art.

!urda-vacii (plantă) s. f. art., g.-d. art. urdei-vacii

vaca-Domnului (insectă) s. f. art., g.-d. art. vacii-Domnului

vacă-de-mare (morsă) s. f., g.-d. art. vacii-de-mare; pl. vaci-de-mare

coada-vacii (bot.) s. f.

cupa-vacii (bot.) s. f.

hrana-vacii (bot.) s. f.

pita-vacii s. f.

rugul-vacii s. m.

turta-vacii s. f.

țâța-vacii (bot. ) s. f.

untul-vacii s. n.

urda-vacii s. f.

vaca-Domnului (insectă) s. f.

vacă-de-mare s. f.

vacă (-ci), s. f. – 1. Femela taurului. – 2. Morman de pămînt în jocul numit petrec. – Mr., megl. vacă, istr. vǫke. Lat. vacca (Pușcariu 1848; REW 9109), cf. it. vacca, prov., cat., sp. vaca, fr. vache. Pentru sensul 2, cf. poarcă. – Der. văcar, s. m. (păzitor de vaci), mr. văcar, poate direct din lat. vaccarĭus, cf. it. vaccaro; văcăreasă, s. f. (femeie care păzește vacile); văcăreață (var. văcărie), s. f. (staul de vaci); văcărel, s. m. (pasăre, Charadrius pluvialis); văcărică, s. f. (săpunariță, Saponaria vaccaria); văcăriță, s. f. (văcăreasă; codobatură, Motacilla flava; săpunariță); văcărit, s. n. (dare pe vite, stabilită în Munt. în 1688 și în Mold. în 1689). – Der. neol. vaccin, s. n., din fr. vaccin, cf. mr. vățină, din ngr. βατσίνα; vaccina, vb. (a face un vaccin); vaccinator, s. m. (persoană care vaccinează); vaccinați(un)e, s. f. (vaccinare). – Din. rom. provine rut. vakar (Miklosich, Wander., 20; Candrea, Elemente, 400). Cf. vecin.

vacă, vaci s. f. Animal domestic din specia bovinelor, considerată în multe mitologii ca simbol al belșugului și al fertilității; (în mitologia vedică) animal considerat sfânt, din laptele vacii primordiale fiind creată lumea. – Di lat. vacca.

VACĂ subst. 1. – Toader. etc. (Sur XXI; Isp II²; TC II); – ard., 1680 (Paș). 2. Văcan, ard., 1680 (ib). 3. Văcălie, munt. (BG LIII 156; 17 A II 245) cf. subst. văcălie. 4. + -ul, -ea: Văculești și Văceni ss. 5. Vacotă s. (Sd XVI); Văcotești (Tec I); = Vocotești s. reg. Iași 1685 (RD I 211). V. și Văcar.

vacă (bună) de muls expr. persoană / situație de care se profită pentru a obține foloase materiale.

vacă, vaci s. f. (peior.) 1. femeie grasă și leneșă 2. femeie proastă și nesimțită

a fi / a veni de la coada vacii expr. a fi / a veni de la țară.

a pica de la coada vacii expr. (d. orășeni) a proveni din mediul rural.

a se băga ca musca-n curul calului / în curul vacii / în lapte expr. a fi inoportun.

a se duce bou și a se întoarce vacă expr. (peior.) a rămâne la fel de prost ca la început (după o călătorie de studii, după o perioadă de instruire etc.).

a se vârî ca musca-n curul calului / vacii expr. a interveni în mod inoportun (într-o discuție, într-o acțiune etc.).

de la coada vacii expr. (peior.) 1. de la țară, din mediul rural. 2. de condiție socială modestă.

COADA-VACII s. v. bătrâniș, coada-cocoșului, lumânare, lumânărică, praz, salvie.

CUPA-VACII s. v. volbură mare.

HRANĂ s. 1. v. mâncare. 2. masă. (A servit drept ~ peștilor.) 3. (BOT.) hrana-vacii (Spergula arvensis) = (rar) spergulă.

LIMBA-VACII s. v. limba-cerbului, năvalnic.

PITA-VACII s. (BOT.; Boletus bovinus) (reg.) pitoancă, pitoașcă, titărci (pl.), văcuțe (pl.), mânătarcă ursească, (Transilv.) ciupercă de brad.

ȚÂȚA-VACII s. v. ciuboțica-cucului.

ȚÂȚĂ s. I. 1. v. sân. 2. v. uger. II. țâța-vacii v. razachie.

UNT s. 1. unt artificial = margarină. 2. v. ulei. 3. (BOT.) untul-vacii (Orehis morio) = (reg.) bujorel, gemănariță, poranici, sculătoare, untișor, (Mold.) poroinic.

UNTUL-VACII s. v. poroinic, salep.

URDA-VACII s. v. hreniță.

URDA-VACII s. (BOT.; Cardaria draba) (reg.) caprilemă, hreniță.

VACA-DOMNULUI s. v. rădașcă, răgace.

VACA-DOMNULUI s. 1. v. buburuză. 2. (Pyrrhocoris apterus) (reg.) boul-Domnului.

VACA-LUI-DUMNEZEU s. v. boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, vaca-domnului.

VACĂ-DE-MARE s. v. morsă.

coada-vacii s. v. BĂTRÎNIȘ. COADA-COCOȘULUI. LUMÎNARE. LUMÎNĂRICĂ. PRAZ. SALVIE.

cupa-vacii s. v. VOLBURĂ MARE.

HRANĂ s. 1. aliment, mîncare, (mai ales în vorbirea copiilor) papă, (livr.) nutriment, (pop.) bucate (pl.), demîncare, demîncat, legumă, merinde (pl.), de-ale gurii, (reg.) cost, tain, (Transilv., Maram. și Bucov.) menajă, (înv.) piștă, vipt, (fam.) haleală, (fam. depr.) crăpelniță. (Ce ai luat ca ~ la drum?) 2. masă. (A servit drept ~ peștilor.) 3. (BOT.) hrana-vacii (Spergula arvensis) = (rar) spergulă.

limba-vacii s. v. LIMBA-CERBULUI. NĂVALNIC.

PITA-VACII s. (BOT.; Boletus bovinus) (reg.) pitoancă, pitoașcă, titărci (pl.), văcuțe (pl.), mînătarcă ursească, (Transilv.) ciupercă de brad.

țîța-vacii s. v. CIUBOȚICA-CUCULUI.

UNT s. 1. ulei. (~ de migdale.) 2. (BOT.) untul-vacii (Orchis morio) = (reg.) bujorel, gemănariță, poranici, sculătoare, untișor, (Mold.) poroinic.

untul-vacii s. v. POROINIC. SALEP.

urda-vacii s. v. HRENIȚĂ.

URDA-VACII s. (BOT.; Cardaria draba) (reg.) caprilemă, hreniță.

vaca-Domnului s. v. RĂDAȘCĂ. RĂGACE.

VACA-DOMNULUI s. (ENTOM.) 1. (Coccinella septempunctata) buburuză, bouI-Domnului, boul-Iui-Dumnezeu, (reg.) cucușor, găinușă, gărgăriță, mămăruță, mărgărit, mărgărită, mărgăriță, mărie, măriuță, paparugă, păpăruie, păpăruță, păpăruză, vrăjitoare, boul-popii, găina-lui-Dumnezeu, măria-popii, puica-popii, puiculița-popii, vaca-lui-Dumnezeu. 2. (Pyrrhocoris apterus) (reg.) boul-Domnului.

vaca-lui-Dumnezeu s. v. BOUL-DOMNULUI. BOUL-LUI-DUMNEZEU. BUBURUZĂ. VACA-DOMNULUI.

vacă-de-mare s. v. MORSĂ.

A fi (sau a ajunge) la aman – Aman e un cuvînt turcesc, o exclamație care echivalează cu: „Îndurare! Iertare!”, folosită de turci îndeosebi cînd erau siliți să se predea într-o bătălie, sau cînd implorau grația de a li se cruța viața. Din vremea acelor lupte a rămas în limba noastră expresia „a ajunge la aman”, sau „a fi la aman”, spre a desemna o situație în care te afli la mare strimtoare, la mare nevoie. Exemple: „Hodja, fără milă la strigăt de aman / Rostea cu glas fanatic versete din coran” (Alecsandri). – „Filosof de-aș fi – simțirea-mi ar fi veșnic la aman” (Eminescu). IST.