23 de definiții pentru vârtej

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VÂRTEJ, vârtejuri, s. n. I. 1. Porțiune din masa unui fluid în care acesta, datorită unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație; turbion, bulboană, vâltoare, vârticuș. ♦ Rotire a apei (sau a spumei) sub formă de cercuri repetate, în locul unde se cufundă cineva sau ceva. ♦ (Fiz.) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. 2. Vânt puternic, vijelios, care se învârte cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte ușoare (praf, hârtii, frunze uscate etc.) ♦ Sul, coloană, trâmbă (de praf, de fum, de zăpadă etc.). ♦ Compus: Vârtejul-pământului = a) plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu flori galbene (Medicago orbicularis); b) mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vârful tulpinii, care crește prin locuri stâncoase din regiunea alpină (Pedicularis verticillata). 3. Mișcare (amețitoare) în cerc. ♦ Fig. Vălmășag care târăște pe cineva ca o vâltoare; amețeală, buimăceală, zăpăceală. 4. Loc în creștetul capului omului sau pe pielea animalelor de unde părul pornește în toate direcțiile. II. Nume dat unor unelte care, atunci când funcționează, descriu o mișcare circulară: a) fus pe care se desfășoară o funie sau un lanț la capătul cărora se află o găleată, și care se învârte cu ajutorul unei manivele, folosit pentru a scoate apă din puț, pământ din gropi etc.; b) (reg.) unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a se repara roata; c) încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învârte în jurul unui cui; d) unealtă din lemn folosită pentru presat (la teascul de stors struguri) sau pentru strâns (la masa dulgherului); e) unealtă de dogărie care servește la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. – Din bg. vărtež.

vârtej [At: (a. 1517) DERS / V: (înv) ~egiu, (reg) vâlt~ (Pl: vâlteje), ~tij / Pl: ~uri, ~e / E: vsl врътежь cf bg въртеж] 1 sn Porțiune din masa unui fluid în care acesta, de obicei datorită unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație Si: bulboană, ochi1, valvârtej (1), vâltoare (2), volbură (1), (îrg) smârc2, vârtitură (2), vier3, vifor (1), (reg) bulboacă, bulbuc (6), învârtitoare, moară, ochean3, ocheț, olcuță, sfredel, șioi, vâlcan, vârciolog, vârcol (6), vârtecuș (1), vârteșcă (1), vârtitoare Vz vârtitor (2), vierbură, vir2 (1), (itî) voltegire (1), vortice (1). 2 sn Rotire a apei (sau a spumei) în locul unde se cufundă cineva sau ceva. 3 sn Vânt (puternic) care se învârtește cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte ușoare (praf, zăpadă, frunze uscate etc.) Si: volbură (4), (îrg) vifor (4), (reg) vântoalcă, vânturel1 (3), vânturiș (1), vârtecuș (2), vârteniță Vz vârtelniță (15), vârteșcă (2), (itî) vortice (2). 4 sn Coloană (de praf, zăpadă, frunze uscate etc.) ridicată de vârtej (3) Si: volbură (5), (îrg) vifor (5), (reg) vârtecuș (3), vârteniță Vz vârtelniță (16),vârteșcă (3). 5 av Cu cea mai mare iuțeală (și în învălmășeală). 6 sn (Pan) Grup de ființe care se mișcă repede și în învălmășeală. 7 sn Mișcare rapidă și amețitoare în cerc. 8 sn (Fig) Agitație (1). 9 sn (Fig) Succesiune rapidă și amețitoare de situații și evenimente. 10 sn Amețeală (1). 11 sn (Pex) Tulburare sufletească. 12 sn (Mdv; reg) Capie la oi. 13 sn Loc în creștetul capului unui om, în fruntea sau pe pielea unor animale de unde părul este orientat în toate direcțiile Si: (reg) spârnel, vârtecuș (8). 14 sn (Mol; Trs; pex; îs) ~ul capului Creștetul capului. 15 sn (Reg) Beregată (la cal). 16 sn (Reg) Cotitură (a unui curs de apă, a unui drum etc.). 17 sn (Trs) Puț2 de mină. 18 sn (Reg) Semn de recunoaștere (sub forma unei tăieturi rotunjite) făcut la urechea oilor sau a vitelor. 19 sn (Îvr) Ornament, în general de formă sferică, situat pe brațele unui sfeșnic folosit ca obiect de cult. 20 sn (Înv) Instrument de tortură, acționat cu un sistem de șuruburi, cu care erau zdrobite sau dislocate oasele unui osândit. 21 sn Dispozitiv cu ajutorul căruia se întindea coarda arcului. 22 sn (Reg) Încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învârtește în jurul unui cui. 23 sn (La car sau la căruță) Bucată de lemn sau de fier, așezată deasupra perinocului de pe osia de dinainte, care se poate învârti în jurul unui cui Si: (reg) căpătâi, (reg) băbut, feleherț, pod1, scăunaș. 24 sn (Reg; la car sau la căruță) Sistem de frână acționat prin răsucirea unui șurub. 25 sn (Reg) Unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a o unge sau pentru a se scoate sau a se pune roata. 26 sn (Reg; la car sau la căruță) Bucată de lemn care leagă cele două extremități ale piscului Si: (reg) brăcinar. 27 sn (Trs; Mar; șîs ~ cu mănuși) Bucată de lemn având la capete câte o țepușă, care se pune peste perinocul carului când se scot loitrele pentru a se transporta bușteni Si: (reg) telegău. 28 sn (Mun; Olt) Bucată de lemn cu care se răsucește funia trecută peste o sarcină (de fân, de lemne etc.) pentru a o strânge Si: (reg) ceatlău, par1. 29 sn (Reg) Cric2. 30 sn (Reg) Macara. 31 sn (Pop) Fus1 pe care se înfășoară o funie sau un lanț și care se învârtește cu ajutorul unei manivele sau al unei roți, folosit pentru a scoate apă din fântână, pentru a ridica greutăți etc. Si: (reg) vârtealău (2). 32 sn (Reg; pex; șîs ~ cu cârlig) Prăjină. 33 sn (Ban; pex) Ghizd (2). 34 sn (Pes) Butuc de lemn de formă cilindrică pe care se înfășoară frânghiile năvodului la tragerea acestuia prin apă Si: baran, berbec, (reg) mitroacă. 35 sn (Reg) Șurub care servește la strâns, la presat (la masa de dulgherie sau la teasc). 36 sn Unealtă de dogărie care servește la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. Si: (reg) șurub. 37 sn (Reg) Unealtă de dogărie folosită pentru a răsuci șuvițele de coajă de tei, cu care se leagă cercurile de lemn la butoaie, ciubere etc. Si: (reg) crivea (4). 38 sn (Reg) Strujniță. 39 sn (Trs; Mun; șîs sfredel cu ~ ) Coarbă2 (1). 40 sn (Reg) Vârtelniță (1). 41 sn (Reg; la războiul de țesut) Întinzător. 42 sn (Pop) Instalație compusă dintr-un par dispus orizontal, prins cu un capăt de peretele stânii sau de un stâlp înfipt în pământ, care poate fi rotit în jurul punctului de sprijin și de care se atârnă ceaunul sau căldarea. 43 sn (Reg) Scrânciob care se învârtește în cerc. 44 sn (Reg) Leagăn improvizat. 45 sn (Ban) Scândură lungă, cu mijlocul sprijinit pe un suport fix, astfel încât pe capetele rămase libere să se așeze două persoane pentru a se învârti Si: (reg) vârtiloi (2). 46 sn (Reg; la joagăr) Crivală (5). 47 sn (Reg; la joagăr) Dispozitiv de fier, în formă de furcă, care împinge roata dințată. 48 sn (Reg) Schimbătoare la moară. 49 sn (Reg) Dispozitiv cu care se ridică sau se coboară piatra morii Si: (reg) scripți. 50 sn (Reg) Titirez la moară. 51 sn (Trs; Buc) Dispozitiv care, prin învârtire, reglează cantitatea de grăunțe ce trebuie să curgă în gaura pietrei de moară Si: (reg) grăunțar, sucitoare. 52 sn (Olt; Buc) Instrument cu care se răsucește cânepa pentru a face funii. 53 sn (Reg) Cerc de lemn care se pune la gâtul oilor și care se leagă de spătarul mulgătorilor oilor, pentru ca acestea să stea la muls. 54 sn (Reg) Verigă de metal, prevăzută cu un cârlig mobil, care face legătura între cureaua de la gâtul unui animal și lanțul sau funia cu care este priponit, permițându-i acestuia să se miște liber. 55 sn (Reg) Dispozitiv folosit în tăbăcărie la prelucrarea pieilor. 56 sn (Îc) ~ul-pământului Mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vârful tulpinii, care crește prin locuri stâncoase din regiunea alpină Si: darie (1), (reg) păducher, păducherniță (Pedicularis verticillata). 57 sn (Bot; rar; îac) Darie (Pedicularis sceptrum carolinum). 58 sn (Bot; îac) Darie (3) Pedicularis comosa. 59 sn (Bot; îac) Pintenel (Pedicularis palustris). 60 sn (Îac) Plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu flori galbene (Medicago orbicularis). 61 sn (Îac) Planta erbacee Medicago minima. 62 sn (Bot; reg; îac) Culbeceasă (Medicago falcata). 63 sn (Bot; reg; îac) Trifoi-mărunt (Medicago lupulina). 64 sn (Fiz) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. 65 sn (Ast; îvr) Mișcare de rotație a unui corp ceresc Si: (îvr) vârtejire (5), vârtejitură. 66 sn (Îvr) Haos (1). 67 sn (Reg) Stea sau constelație nedefinită mai îndeaproape. 68 sna (Mun) Sârbă. 69 sna (Mun) Melodie după care se execută vârtejul (64).

VÂRTEJ, vârtejuri, s. n. I. 1. Porțiune din masa unui fluid în care acesta, datorită unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație; turbion, bulboană. vâltoare, vârticuș. ♦ Rotire a apei (sau a spumei) sub formă de cercuri repetate, în locul unde se cufundă cineva sau ceva. ♦ (Fiz.) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. 2. Vânt puternic, vijelios, care se învârtește cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte ușoare (praf, hârtii, frunze uscate etc.) ♦ Sul, coloană, trâmbă (de praf, de fum, de zăpadă etc.). ♦ Compus: vârtejul-pământului = a) plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu flori galbene (Medicago orbicularis); b) mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vârful tulpinii, care crește prin locuri stâncoase din regiunea alpină (Pedicularis verticillata). 3. Mișcare (amețitoare) în cerc. ♦ Fig. Vălmășag care târăște pe cineva ca o vâltoare; amețeală, buimăceală, zăpăceală. 4. Loc în creștetul capului omului sau pe pielea animalelor de unde părul pornește în toate direcțiile. II. Nume dat unor unelte care, atunci când funcționează, descriu o mișcare circulară: a) fus pe care se desfășoară o funie sau un lanț la capătul cărora se află o găleată, și care se învârtește cu ajutorul unei manivele, folosit pentru a scoate apă din puț, pământ din gropi etc.; b) (reg.) unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a se repara roata; c) încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învârtește în jurul unui cui; d) unealtă din lemn folosită pentru presat (la teascul de stors struguri) sau pentru strâns (la masa dulgherului); e) unealtă de dogărie care servește la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. – Din bg. vărtež.

VÂRTEJ ~uri n. 1) Loc pe cursul unei ape unde aceasta capătă o mișcare de rotație, formând o adâncitură și antrenând tot ce aduce curentul. 2) Masă de aer puternică care se mișcă repede, atrăgând și ridicând în cercuri praf, nisip, zăpadă etc. 3) (la oameni, mai ales în creștet sau pe corpul animalelor) Porțiune unde părul crește în toate părțile. 4) Mișcare de rotație (amețitoare). În ~ul dansului. 5) Stare de buimăceală; zăpăceală. 6) Unealtă care funcționează prin mișcări circulare. 7) Crestătură rotunjită făcută ca semn la urechile vitelor. 8): ~ul pământului a) plantă legumicolă cu tulpina târâtoare și cu flori galbene dispuse în ciorchine; b) plantă cu tulpina joasă, având câte trei frunze la un nod și flori roșii în vârful tulpinii, care crește printre stânci. /<sl. vruteži

vârtej n. 1. sensuri tehnice: a) unealtă de ridicat poveri sau de strâns doage; b) lemnul pe care se razimă carul și care se învârtește ținând drept corpul carului; 2. sensuri generalizate: a) vânt impetuos care suflă învârtindu-se; b) apă ce se mișcă învârtindu-se; c) fig. agitațiune foarte mare: vârtejul afacerilor; d) boală de amețeală la oi; e) rotunjirea urechii în vârf la vite. [Slav. VRŬTEJĬ, șurup]. ║ adv. ca un vârtej: caii sbor vârtej, răpiți de vânt AL.

vîrtej s.n. I 1 Porțiune din masa unui fluid în care acesta, ca urmare a unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație; turbion, bulboană, viitoare, vîrticuș. Vro zece din soții lui se înecară în vîrtejurile valurilor (ISP.). ◊ fig. În adîncul sufletului meu tulburat de toate vîrtejurile... este o apă limpede, neajunsă de nici o privire (CA. PETR.). 2 (hidrol.) Mișcare a apei (sau a spumei) în formă de cercuri repetate în locul unde se cufundă cineva sau ceva. 3 (meteor.; și vîrtej de praf) Mișcare turbionară (cu diametrul de cîțiva metri) care ia naștere în zilele senine de vară, cînd stratificarea termică este instabilă, iar suprafața activă se încălzește excesiv; ext. sul, coloană de praf, de fum, de zăpadă etc. Deodată s-a stîrnit un vînt năprasnic, și venind un vîrtej înfricoșat, a ridicat pe ginerele împăratului în sus și s-a făcut nevăzut (CR.). ◊ (adv.) Mînia, Furia și Nebunia, și dupe ele altele, plecară vîrtej în alte părți ale lumii acesteia (DELAVR.). ◊ compar. Cînd își făcu vînt, se aruncă drept în slava cerului și mergea ca vîrtejul (ISP.). ◊ analog. Vîrtejul norilor mă amețea (CAR.). ◊ fig. Totul a fost unificat într-un concert ca de catedrală, contînd pe ecouri mari și pe vîrtejuri de sunete (CĂL.). 4 analog. Grup de ființe care se mișcă repede și în învălmășeală. Un vîrtej de tineri din lumea mare au dat năvală împrejuru-i (CAR.). ♦ Mișcare (amețitoare) în cerc. Cei doi universitari... se amestecară și ei în vîrtejul jocului (AGÂR.). 5 fig. (de obicei cu determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) Agitație, trepidație; învălmășeală (de situații și evenimente). Mai toată inteligența țării este ațîțată și tîrîtî în vîrtejul luptelor politice (VLAH.). 6 Buimăceală, amețeală, zăpăceală; ext. tulburare sufletească. Acum sta-ntr-un cot, așteptînd ca vîrtejul din capul lui să se oprească (PER.). 7 Loc în creștetul capului omului sau pe pielea animalelor de unde părul pornește în toate direcțiile. L-ar fi tentat de asemenea să încerce cu podul palmei netezimea părului pe locul rotund al vîrtejului din creștet (CĂL.). 8 (reg.) Cot, cotitură. Rîul face-un vîrtej spre stînga (VLAH.). 9 (reg.) Semn de recunoaștere (sub forma unei tăieturi rotunjite) făcut la urechea oilor sau a vitelor. II Nume dat unor unelte, care au la baza funcționării lor mișcarea de rotație: a) Fus (acționat de o manivelă) pe care se desfășoară o funie sau un lanț la capătul cărora se află o găleată, folosit pentru a scoate apă din fintînă, pămînt din gropi etc. b) încuietoare la ușă sau la poartă, formată dintr-o bucată de lemn care se învîrtește în jurul unui cui. c) Unealtă din lemn, folosită pentru presat (la teascul pentru stors struguri) sau pentru strîns (la masa dulgherului). Numaidecît să se sloboadă vîrtejurile de la teascuri (SADOV.). d) Unealtă de dogărie care servește la strîngerea doagelor de butoaie, a ciuberelor etc. e) (reg.) Unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a se repara roata. Să fie sănătos, că, depune vîrtejul, ridică căruța cu cinci chile parcă n-ar fi nimic (DELAVR.). f) (pop.) Instalație compusă dintr-un par dispus orizontal, prins cu un capăt de peretele stînii sau de un stîlp înfipt în pămînt, care poate fi rotit în jurul punctului de sprijin și de care se atîrnă ceaunul sau căldarea, g) Scrînciob care se mișcă în cerc; leagăn. Sorocul Moșilor frenetici, cu vîrteje de călușei, pocnitori și bășici cu chiot? (ARGH.). h) (înv.) Instrument de tortură, acționat cu un sistem de șuruburi, cu care erau zdrobite sau dislocate oasele unui osîndit. Îndată îi băgară în vîrteje și cu plumb topit îi adăpară (DOS.). III (bot.) Compus: (bot.) vîrtejul-pămîntului = a) plantă erbacee, cu tulpina tîrîtoare și cu florile galbene (Medicago orbicularis); b) mică plantă erbacee, cu frunzele dispuse cîte trei la un nod, cu florile roșii, așezate la vîrful tulpinii, care crește în locurile stîncoase din regiunile alpine (Pedicularis verticillata). IV (fiz.) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. • pl. -uri, -e. /<sl. veche врътежь.

VÎRTEJ, vîrtejuri și vîrteje, s. n. I. 1. Bulboană, viitoare. Cu un cîntec de sirenă Lumea-ntinde lucii mreje, Ca să schimbe-actori-n scenă Te momește în vîrteje. EMINESCU, O. I 196. Schimbă-ți, schimbă-ți apele, Slăbește-ți vîrtejele, Să-ți văd pietricelele. ALECSANDRI, P. P. 284. ♦ Rotire a apei (sau a spumei) în locul unde se cufundă cineva sau ceva. O clipă dispărea în mijlocul unui vîrtej de spumă și apărea departe, spintecînd ritmic valurile. BART, E. 101. Dar unde turcii murea, Tot vîrtejuri se făcea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 496. 2. Vînt puternic, vijelios, care seînvîrtește cu viteză pe loc, ridicînd în aer obiecte ușoare (hîrtii, praf, frunze uscate etc.). Ieșiră ca un vîrtej pe poarta deschisă. SADOVEANU, O. I 249. Apucată ca de un vîrtej, puse mîna pe cofă și nu se mai putu opri decît la poarta casei. BUJOR S.46. Sună-n crengile lovite Uscat zgomot ca de oase, Și virtejuri repezite Bat în ușă mînioase. VLAHUȚĂ, O. A. I 82. ◊ (În metafore și comparații) Flăcăul vedea pe Costea Morocîne sosind vîrtej, cu călăreții dăpă el. SADOVEANU, O. I 551. Frusina... trei zile întregi și-a purtat fustele vîrtej, din casă în curte, din curte în prăvălie. GALACTION, O. I 134. Corbii zbor vîrtej, răpiți de vînt. ALECSANDRI, P. A. 113. ♦ Sul, coloană, trîmbă (de praf, de fum, de zăpadă etc.). Deodată s-a prăvălit de pe muntele cel mare un vînt rece, trăgînd după dînsul nouri negri și vîrtejuri de ninsoare. SADOVEANU, B. 128. Mașina se depărta vertiginos, împroșcînd pînă-n marginile uliței vîrtejuri de apă tulbure cu bucăți de noroi. REBREANU, R. I 176. Pe urma celor ce s-au dus, Vîrtej de frunze-aleargă. IOSIF, PATR. 53. Vede de departe... un vîrtej de praf. CARAGIALE O. III 45. ◊ Compus: vîrtejul-pămîntului = a) plantă erbacee cu tulpina tîrîtoare și cu flori galbene; crește pe coaste pietroase și pe marginea drumurilor (Medicago orbicularis); b) mică plantă erbacee cu cîte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vîrful tulpinii; crește prin locuri stîncoase din regiunea alpină (Pedicularis verticillata). 3. (Fiz.) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. 4. Mișcare (amețitoare) în cerc. Prinde-te-n vîrtejul horei. EFTIMIU, Î. 55. El stă într-un colț al salonului... și privește la vîrtejul valsului. CARAGIALE, O. II 120. Și în vîrtejul cela răsturna tărăbi și toate cele. CREANGĂ, P. 310. ◊ (În metafore și comparații) O melodie lină, cu legănări, începu să adie, – și părechile colorate porniră vîrtej, ca-n zbor. SADOVEANU, O. V 340. ◊ Fig. În atmosfera încărcată a capitalei, în vîrtejul acesta turburător, începem o viață nouă. BART, E. 226. ♦ Fig. Vălmășag care tîrăște pe cineva ca o viitoare; amețeală, buimăceală, zăpăceală. De-acuma toate s-au tulburat în jurul meu. Trece peste mine un vîrtej mare. SADOVEANU, O. VII 55. O clipă amețitoare, un vîrtej parcă îmi păinjinește ochii. BART, S. M. 17. Eu imul voi spune numai că parc-un vîrtej mi-a luat mințile. GANE, N. III 45. Eu sînt încă în vîrtejul arestului de unde m-ai scos. GHICA, A. 628. 5. (Regional) Loc în creștetul capului, de unde părul pornește în toate direcțiile. II. Nume dat diferitelor unelte care, atunci cînd funcționează, descriu o mișcare circulară: a) fus pe care se desfășoară o funie sau un lanț și care se învîrtește cu ajutorul unei manivele; se folosește pentru a scoate apă din puț, pămînt din gropi etc. Se puseră la vîrtejuri și scoaseră [din groapă] pe fata cea mai mare. ISPIRESCU, L. 88; b) (regional) unealtă cu care se poate ridica osia carului, pentru a se repara roata. V. cric. Pune vîrtejul sub osie, ridică căruța cu cinci chile, parcă n-ar fi nimic. DELAVRANCEA, la CADE; c) bucată de lemn sau cerc de fier, așezat deasupra perinocului de pe osia de dinainte a carului sau a trăsurii, care se poate învîrti în jurul unui cui; d) încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învîrtește în jurul unui cui; e) unealtă de lemn folosită pentru presat (la teascul de stors struguri) sau pentru strîns (la masa dulgherului); f) unealtă de dogărie care servește la strîngerea doagelor la butoaie, ciubere etc.

vîrtéj n., pl. e (vsl. vrŭtežĭ, melc, șurub, d. vratiti, a învîrti: bg. vŭrtež, învîrtire, amețeală, sîrb. vrtež, șurub. V. obraț, sfoară 1, răzvrătesc). Vincĭ, aparat de rîdicat puțin vagoanele deraĭate, căruțele încărcate ș. a. Partea caruluĭ unde roatele din ainte se învîrtesc în prejuru unuĭ cuĭ (V. fercheteŭ). Fîrgăŭ. Volbură, vultoare, anafor (V. genune). Sorb, trombă de colb învîrtit de vînt. Fig. Amețeală la oĭ. Agitațiune, val, zbucĭum, mișcare: vîrteju lumiĭ, al afacerilor.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

vârtej s. n., pl. vârtejuri

vârtej s. n., pl. vârtejuri / vârteje

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

VÂRTEJ s. v. cocârlă, cric, crivală, dulap, leagăn, macara, manivelă, posadă, posteucă, schimbătoare, scrânciob, vinci.

VÂRTEJ s. 1. v. bulboană. 2. trombă, (rar) sul. (Un ~ de vânt.) 3. (FIZ.) turbion. 4. coloană, sul, trâmbă, (pop.) volbură. (Un ~ de praf.) 5. trombă, (pop.) vântoasă. (S-a ridicat un ~ imens de zăpadă.) 6. v. amețeală. 7. (TEHN.) val. (~ de care se atârnă găleata la fântână.) 8. (TEHN.) căpătâi, (reg.) feleherț. (~ la perinocul căruței.) 9. (TEHN.) (Transilv. și Mold.) șurub. (~ la piatra morii.) 10. (TEHN.) (reg.) șurub, (Ban. și Transilv.) șaitău. (~ de strâns doagele.) 11. (BOT.) vârtejul-pământului (Pedicularis verticillata) = (reg.) păducher, păducherniță.

VÎRTEJ s. 1. bulboacă, bulboană, ochi, valvîrtej, vîltoare, volbură, (rar) scoc, (reg.) bulbuc, ciulniță, dîlboană, sfredel, șipot, toancă, vîrtecuș, (Transilv. și Ban.) dălbină, (Olt. și Transilv.) dornă, (prin Munt.) șioi, (prin Transilv. și Maram.) știbloancă, (Mold., Bucov. și Transilv.) știoalnă, (Bucov., Transilv. și Mold.) știulboană, (Transilv., Ban. și Olt.) toaie, (Ban.) vir, (înv.) smîrc. (~ al unei ape curgătoare.) 2. trombă, (rar) sul. (Un ~ de vînt.) 3. (FIZ.) turbion. 4. coloană, sul, trîmbă, (pop.) volbură. (Un ~ de praf.) 5. trombă, (pop.) vîntoasă. (S-a ridicat un ~ imens de zăpadă.) 6. (MED.) amețeală, vertij, (înv.) scutură. (A simțit un ~.) 7. (TEHN.) val. (~ de care se atîrnă găleata la fîntînă.) 8. (TEHN.) căpătîi, (reg.) feleherț. (~ la perinocul căruței.) 9. (TEHN.) (Transilv. și Mold.) șurub. (~ la piatra morii.) 10. (TEHN.) (reg.) șurub, (Ban. și Transilv.) șaitău. (~ de strîns doagele.) 11. (BOT.) vîrtejul-pămîntului (Pedicularis verticillata) = (reg.) păducher, păducherniță.

vîrtej s. v. COCÎRLĂ. CRIC. CRIVALĂ. DULAP. LEAGĂN. MACARA. MANIVELĂ. POSADĂ. POSTEUCĂ. SCHIMBĂTOARE. SCRÎNCIOB. VINCI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

vîrtej (-juri), s. n.1. Turbion, vîltoare. – 2. Ciclon. – 3. Smoc rebel de păr, loc unde părul crește în toate direcțiile. – 4. Cotitură, întoarcere. – 5. Morișcă, rostogol. – 6. Amețeală, zăpăceală. – 7. Cabestan, macara-capră. – 8. Transmisia ferăstrăului mecanic. – 9. Regulator al pietrei de moară. – 10. Cîrlig îmbucat care servește de cujbă la stînă. – 11. Clește de tîmplar. – 12. Presă. – 13. Cric. – 14. Vechi instrument de tortură. – 15. Oiștea carului. – 16. (Trans.) Leagăn, scrînciob. – 17. Arc de arbaletă. Sl. vrŭtežĭ de la vrŭtĕti „a coti” (Miklosich, Lexicon, 772; Conev 67), cf. învîrti și bg. vărtež. Legătura cu lat. vertigium (Cipariu, Gram., 29) nu este posibilă. Ideea de bază este cea de „obiect care se învîrtește” sau de „instrument care funcționează prin rotire”. – Der. vîrtejos, adj. (care face vîrtej); (în)vîrteji vb. (a roti, a coti; a se învolbura; a transforma; refl., a se întoarce, a regresa). – Cf. vîrtiloi.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

vârtej, vârtejuri, s.n. – 1. Dispozitiv din lemn sau metal care glisează pe orizontală; zăvor, riglu, climpuș, batcă, țaglă (ALRRM, 1971: 265). 2. Lemn bătut în pământ, având o cracă crestată ce se întinde deasupra vetrei și de care se atârnă căldarea pentru urdit (Papahagi, 1925). – Din bg. vărtež „învârtire, amețeală” (Scriban, DEX); din vsl. vrǔtezi „melc, șurub”, de la vrǔtěti „a coti, a învârti” (Scriban; Miklosich, Conev, cf. DER; MDA).

vârtej, -uri, s.n. – 1. Dispozitiv din lemn sau metal care glisează pe orizontală; zăvor, riglu, climpuș, batcă, țaglă (ALR 1971: 265). 2. Lemn bătut în pământ, având o cracă crestată ce se întinde deasupra vetrei și de care se atârnă căldarea pentru urdit (Papahagi 1925). – Din sl. vrǔtezi, de la vrǔtěti (Miklosich, cf. DER).

Intrare: vârtej
vârtej1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vârtej
  • vârtejul
  • vârteju‑
plural
  • vârtejuri
  • vârtejurile
genitiv-dativ singular
  • vârtej
  • vârtejului
plural
  • vârtejuri
  • vârtejurilor
vocativ singular
plural
vârtej2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vârtej
  • vârtejul
  • vârteju‑
plural
  • vârteje
  • vârtejele
genitiv-dativ singular
  • vârtej
  • vârtejului
plural
  • vârteje
  • vârtejelor
vocativ singular
plural
vârtij
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
vârtegiu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
vâltej
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

vârtej, vârtejurisubstantiv neutru

  • 1. Porțiune din masa unui fluid în care acesta, datorită unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Cu un cîntec de sirenă Lumea-ntinde lucii mreje, Ca să schimbe-actori-n scenă Te momește în vîrteje. EMINESCU, O. I 196. DLRLC
    • format_quote Schimbă-ți, schimbă-ți apele, Slăbește-ți vîrtejele, Să-ți văd pietricelele. ALECSANDRI, P. P. 284. DLRLC
    • 1.1. Rotire a apei (sau a spumei) sub formă de cercuri repetate, în locul unde se cufundă cineva sau ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote O clipă dispărea în mijlocul unui vîrtej de spumă și apărea departe, spintecînd ritmic valurile. BART, E. 101. DLRLC
      • format_quote Dar unde turcii murea, Tot vîrtejuri se făcea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 496. DLRLC
    • 1.2. fizică Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. Vânt puternic, vijelios, care se învârte cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte ușoare (praf, hârtii, frunze uscate etc.). DEX '09 DLRLC NODEX
    • format_quote Ieșiră ca un vîrtej pe poarta deschisă. SADOVEANU, O. I 249. DLRLC
    • format_quote Apucată ca de un vîrtej, puse mîna pe cofă și nu se mai putu opri decît la poarta casei. BUJOR S.46. DLRLC
    • format_quote Sună-n crengile lovite Uscat zgomot ca de oase, Și virtejuri repezite Bat în ușă mînioase. VLAHUȚĂ, O. A. I 82. DLRLC
    • format_quote metaforic Flăcăul vedea pe Costea Morocîne sosind vîrtej, cu călăreții dăpă el. SADOVEANU, O. I 551. DLRLC
    • format_quote metaforic Frusina... trei zile întregi și-a purtat fustele vîrtej, din casă în curte, din curte în prăvălie. GALACTION, O. I 134. DLRLC
    • format_quote metaforic Corbii zbor vîrtej, răpiți de vînt. ALECSANDRI, P. A. 113. DLRLC
    • 2.1. Trâmbă (de praf, de fum, de zăpadă etc.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Deodată s-a prăvălit de pe muntele cel mare un vînt rece, trăgînd după dînsul nouri negri și vîrtejuri de ninsoare. SADOVEANU, B. 128. DLRLC
      • format_quote Mașina se depărta vertiginos, împroșcînd pînă-n marginile uliței vîrtejuri de apă tulbure cu bucăți de noroi. REBREANU, R. I 176. DLRLC
      • format_quote Pe urma celor ce s-au dus, Vîrtej de frunze-aleargă. IOSIF, PATR. 53. DLRLC
      • format_quote Vede de departe... un vîrtej de praf. CARAGIALE O. III 45. DLRLC
    • chat_bubble compus Vârtejul-pământului = plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu flori galbene (Medicago orbicularis). DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • chat_bubble compus Vârtejul-pământului = mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vârful tulpinii, care crește prin locuri stâncoase din regiunea alpină (Pedicularis verticillata). DEX '09 DLRLC NODEX
  • 3. Mișcare (amețitoare) în cerc. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Prinde-te-n vîrtejul horei. EFTIMIU, Î. 55.
    • format_quote El stă într-un colț al salonului... și privește la vîrtejul valsului. CARAGIALE, O. II 120.
    • format_quote Și în vîrtejul cela răsturna tărăbi și toate cele. CREANGĂ, P. 310.
    • format_quote metaforic O melodie lină, cu legănări, începu să adie, – și părechile colorate porniră vîrtej, ca-n zbor. SADOVEANU, O. V 340.
    • format_quote figurat În atmosfera încărcată a capitalei, în vîrtejul acesta turburător, începem o viață nouă. BART, E. 226.
    • 3.1. figurat Vălmășag care târăște pe cineva ca o vâltoare. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
      • format_quote De-acuma toate s-au tulburat în jurul meu. Trece peste mine un vîrtej mare. SADOVEANU, O. VII 55. DLRLC
      • format_quote O clipă amețitoare, un vîrtej parcă îmi păinjinește ochii. BART, S. M. 17. DLRLC
      • format_quote Eu imul voi spune numai că parc-un vîrtej mi-a luat mințile. GANE, N. III 45. DLRLC
      • format_quote Eu sînt încă în vîrtejul arestului de unde m-ai scos. GHICA, A. 628. DLRLC
  • 4. Loc în creștetul capului omului sau pe pielea animalelor de unde părul pornește în toate direcțiile. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
  • 5. Nume dat unor unelte care, atunci când funcționează, descriu o mișcare circulară: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • 5.1. fus pe care se desfășoară o funie sau un lanț la capătul cărora se află o găleată, și care se învârte cu ajutorul unei manivele, folosit pentru a scoate apă din puț, pământ din gropi etc. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Se puseră la vîrtejuri și scoaseră [din groapă] pe fata cea mai mare. ISPIRESCU, L. 88. DLRLC
    • 5.2. regional unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a se repara roata. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Pune vîrtejul sub osie, ridică căruța cu cinci chile, parcă n-ar fi nimic. DELAVRANCEA, la CADE. DLRLC
    • 5.3. bucată de lemn sau cerc de fier, așezat deasupra perinocului de pe osia de dinainte a carului sau a trăsurii, care se poate învârti în jurul unui cui. DLRLC
    • 5.4. încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învârte în jurul unui cui. DEX '09 DLRLC
    • 5.5. unealtă din lemn folosită pentru presat (la teascul de stors struguri) sau pentru strâns (la masa dulgherului). DEX '09 DLRLC
    • 5.6. unealtă de dogărie care servește la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. DEX '09 DLRLC
  • 6. Crestătură rotunjită făcută ca semn la urechile vitelor. NODEX
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.