vîrtéj n., pl. e (vsl. vrŭtežĭ, melc, șurub, d. vratiti, a învîrti: bg. vŭrtež, învîrtire, amețeală, sîrb. vrtež, șurub. V. obraț, sfoară 1, răzvrătesc). Vincĭ, aparat de rîdicat puțin vagoanele deraĭate, căruțele încărcate ș. a. Partea caruluĭ unde roatele din ainte se învîrtesc în prejuru unuĭ cuĭ (V. fercheteŭ). Fîrgăŭ. Volbură, vultoare, anafor (V. genune). Sorb, trombă de colb învîrtit de vînt. Fig. Amețeală la oĭ. Agitațiune, val, zbucĭum, mișcare: vîrteju lumiĭ, al afacerilor.