ursat, ~ă a, sf vz ursit³

URSI, ursesc, vb. IV. Tranz. (în superstiții) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

URSIT, -Ă, ursiți, -te, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Hotărât de soartă; menit, predestinat. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursitor (1). 2. S. f. Destin, soartă; fatalitate. 3. S. f. Ursitoare, v. ursitor (2). – V. ursi.

ursa v vz ursi

ursesc, ~ească a [At: KLEIN, D. 408 / Pl: ~ești / E: urs + -esc] 1 (De obicei în descântece) Care aparține ursului (1). 2 (De obicei în descântece) Privitor la urs (1). 3 (De obicei în descântece) De urs (1). 4 (De obicei în descântece) Caracteristic ursului. 5 (Îs) Mere ~ești Varietate de mere cu coaja roșie, cu gust dulce și aspru. 6 (Îs) Prune (sau, reg, porobI) ~ești Varietate de prune rotunde, roșietice, moi, care se coc târziu și nu se desprind de pe sâmbure. 7 (Îs) Bureți ~ești Varietate de bureți uscați.

ursi¹ [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie, 10479 / V: (reg) urși, ~sa (Pzi: ursez) / Pzi: ~sesc / E: ngr οριω] (În superstiții și credințe populare) 1 vt (Mai ales la forma pasivă; subiectul gramatical sau logic, exprimat sau subînțeles, indică, de obicei, o ființă supranaturală) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru Si: a hărăzi¹ (5), a meni, a predestina, a rândui, a sorti, (rar) a urzi¹ (21), (reg) a rândului. 2 vt(a) (Mai ales la forma pasivă; subiectul gramatical sau logic, exprimat sau subînțeles, indică, de obicei, o ființă supranaturală) A determină un eveniment, o acțiune etc. (rostind, uneori, formule magice) Si: a hărăzi¹ (5), a meni, a predestina, a sorti, (reg) a rândului. 3 vt A fermeca (rostind descântece). 4 vt (Pop) A prevesti cuiva ceva (mai ales rău) Si: a cobi (3), a meni. 5 vi (Îe) A ~ a rău A prezice lucruri nefavorabile.

ursit³, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 107/18 / V: (reg) ~sat a, sf / Pl: ~iți, ~e / E: ursi¹] (În superstiții și credințe populare) 1-2 smf, a (Om) a cărui soartă ar fi dinainte hotărâtă Si: menit, predestinat, sorocit, sortit. 3-4 smf, a (Rar) Nenorocit. 5-6 smf, a (Om) căruia i s-au făcut farmece Si: vrăjit. 7-8 smf, a (Om) căruia i s-au făcut descântece. 9 smf (Rar) Ființă sau obiect destinat pentru un anumit scop. 10 smf Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soț (sau soție) cuiva Si: (îvp) ursitor (9). 11 sf și (îvr) sm Destin (2). 12 sf (Îe) A face (cuiva) ~ă ori pe (sau de) ~ A folosi mijloace magice pentru a afla persoana destinată să devină soțul cuiva. 13 sf (Îae) A folosi mijloace magice pentru a provoca boala sau moartea cuiva (din ură, dușmănie sau gelozie). 14 sf (Îae) A face cuiva farmece, vrăji, vrăjitorii. 15 sf (Îe) A desface de ~ A dezlega o vrajă care a provocat cuiva o boală, o nenorocire, o suferință. 16 sf Vrăjitorie. 17 sf (Reg) Boală care se crede că provine din farmece sau vrăji. 18 sf (Reg) Persoană care face farmece, vrăji. 19 sf (Rar) Descântec (1). 20 sf (Înv) Menire. 21 sf (Rar) Termen fixat pentru săvârșirea unei acțiuni Si: ceas² (15), soroc. 22 sf (Mpl) Ursitoare (3).

ursit¹ sn [At: AGÂRBICEANU, S. 246 / Pl: ? / E: ursi¹] (În superstiții și credințe populare) 1 Hotărâre dinainte a sorții unei ființe sau a unui lucm. 2 Determinare a unui eveniment, a unei acțiuni etc. (prin rostirea, uneori, a formulelor magice). 3 Fermecare (prin rostirea de descântece).

urși² v vz ursi¹

URSI, ursesc, vb. IV. Tranz. (În credințele și basmele populare) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).

URSIT, -Ă, ursiți, -te, adj., s. f. (În credințele și basmele populare) 1. Adj. (Despre viața, soarta etc. cuiva) Care a fost stabilit de mai înainte; menit, predestinat. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soț (sau soție) cuiva; ursitor (1). 2. S. f. Destin, soartă; fatalitate. 3. S. f. Ursitoare, v. ursitor (2). – V. ursi.

URSI, ursesc, vb. IV. Tranz. (În concepțiile mistice, mai ales la forma pasivă) A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a destina, a meni, a predestina. Să-mi uit singurătatea... toate cîte-am îndurat, De cînd fui ursită-n lume să fiu fată de-mpărat. EFTIMIU, Î 28. Mi-a fost pe semne calea De un dușman ursită. TOPÎRCEANU, B. 75. El tremură în umbră, Și-n lunga-i agonie Se crede pentru osîndă ursit pe veșnicie. PĂUN-PINCIO, P. 45. Bat-o crucea ursitoare Care m-a ursit pe mine Să n-am nici o zi cu bine. ALECSANDRI, P. P. 277. ◊ (Poetic) A ursit-o-n fașă dorul De-a fi dragă tuturor! COȘBUC, P. I 138. ♦ Intranz. (Despre ursitoare) A rosti formule magice care să hotărască soarta unei ființe sau a unui lucru. Cînd începură ursitoarele să ursească, el se făcu numai urechi. ISPIRESCU, L. 97.

URSIT, -Ă, ursiți, -te, adj. (În concepțiile mistice, despre soarta unei ființe sau a unui lucru) Care a fost hotărît dinainte, predestinat, menit, sortit. (Poetic) Omenire viitoare... Multe fapte azi ursite le vei țese-n viitor. BELDICEANU, P. 125. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind predestinată să fie soț sau soție cuiva. Tu ești ursitul inimii mele. ISPIRESCU, L. 35. Sînt menită Ca să fiu a ta ursită. ALECSANDRI, P. II 91. Tu ai fost ursita mea. TEODORESCU, P. P. 452.

A URSI ~esc tranz. (în superstiții și în creația folclorică) A hotărî dinainte, prestabilind mersul lucrurilor (soarta, viața unei ființe); a sorti; a meni; a hărăzi; a predestina; a soroci. /<ngr. oríso

URSIT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană predestinată să devină soțul sau soția cuiva. /v. a ursi.

ursì v. a rosti ursita. [Gr. bizantin ORÍZO (aorist ORISA), a hotărî (soarta), a decide (cf. bulg. uresița, ursitoare)].

ursit a. (pre)destinat: era ursit s’ajungă mare. ║ m. logodnic: ursiți cu ochi de foc AL.

ursésc v. tr. (ngr. orízo, aor. órisa, limitez, determin, fixez, hotărăsc, de unde și bg. orisvam și urisvam. V. orizont). Hotărăsc soarta unuĭ copil la naștere: ursitorile ĭ-aŭ ursit o vĭață fericită. – Vechĭ și azĭ în Olt. și Oaș ursez: așa aŭ fost ursate dobitoacele (NPl. Ceaur, 9).

ursít, -ă adj. (d. ursesc). Destinat, predestinat: el era ursit s’ajungă împărat, îĭ era ursit s’ajungă împărat. S. m. și f. Logodnic orĭ soț predestinat: acela era ursitu eĭ.

ursi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursesc, 3 sg. ursește, imperf. 1 urseam; conj. prez. 1 sg. să ursesc, 3 să ursească

ursit adj. m., s. m., pl. ursiți; adj. f., s. f. ursită, pl. ursite

ursi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursesc, imperf. 3 sg. ursea; conj. prez. 3 să ursească

ursit adj. m., s. m., pl. ursiți; adj. f., s. f. ursită, pl. ursite

ursi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ursesc, imperf. 3 sg. ursea; conj. prez. 3 sg. și pl. ursească

ursit adj. m., s. m., pl. ursiți; f. sg. ursită, pl. ursite

ursesc, -seam 1 imp.

URSI vb. 1. v. hărăzi. 2. v. predestina. 3. v. vrăji.

URSI vb. 1. a da, a destina, a hărăzi, a hotărî, a meni, a orîndui, a predestina, a rîndui, a sorti, (rar) a predetermina, a preursi, (pop.) a noroci, a scrie, a soroci, (înv.) a tocmi, (fig.) a rezerva. (Ce ne-a ~ soarta?) 2. a destina, a face, a hărăzi, a meni, a predestina, a sorti. (Sînt ~ să fie fericiți.) 3. a descînta, a face, a fermeca, a meni, a vrăji, (pop.) a solomoni, (reg.) a boboni, a bosconi, a boscorodi, a rîvni, (prin Transilv.) a pohibi. (A-i ~ cuiva cu ulcica.)

ursi (-sesc, -it), vb. – 1. A predestina, a determina soarta sau o anume stare superioară în viitorul unei persoane. – 2. A meni, a ordona, a semnala. – Var. ursa și der. Mr. ursescu, ursire. Ngr. ỏρίζω, viitor ỏρίσω „a determina” (Pascu, II, 98; Tiktin; Candrea), cf. bg. orisvam. După părerea greșită a lui Cihac, II, 203, cuvînt identic cu a urzi cf. împotrivă Pușcariu 1839. – Der. ursit, adj. (predestinat; s. n., predestinație, destin; s. m., tînăr predestinat să fie bărbatul unei femei, viitor logodnic); ursită, s. f. (destin, soartă; viitoare logodnică); ursitor, s. m. (prezicător, ghicitor); ursitoare, s. f. (soartă, personificare antropomorfică a predestinării; prezicătoare, ghicitoare; femeie care conduce jocurile de ajun), cuvînt de uz general (ALR, I, 241); preursi, vb. (a predestina), cuvînt creat după fr. prédestiner.

ursi, ursesc, vb. intranz. – 1. A sorti, a hărăzi, a predestina (destinul cuiva). 2. A face vrăji, cf. a face pă ursit = vrajă, făcătură, prin care cineva este determinat să întemeieze o căsătorie pe cale magică: „Când îi făce pă ursât, luă nouă stropi de apă, cu gura, di pă roata morii și nouă pietri de la vadurile carălor. Apoi, lua nouă ulcele și pune în ele apă și pietrile și le pune înaintea focului, cum erau cuptoarele demult. Și pă fată o la pă cap pân scară și îl vide pă ursât” (Bilțiu). – Din ngr. oríso, viit. lui orízo „a determina” (Șăineanu; Pascu, Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX, MDA).

ursit, -ă, ursiți, -te, adj., s.f. – Hărăzit, sortit, ales, predestinat; viitor soț. În jocuri de ursit ale fetelor de măritat: „Cum e parul, așa va fi și ursitul” (Calendar, 1980: 121). – Din ursi (Scriban, DEX, MDA).

ursi, ursesc, vb. intranz. – 1. A sorti, a hărăzi, a predestina (destinul cuiva). 2. A face vrăji, cf. exa face pă ursit, cu sensul de vrajă, făcătură, prin care cineva este determinat să întemeieze o căsătorie pe cale magică: „Când îi făce pă ursât, luă nouă stropi de apă, cu gura, di pă roata morii și nouă pietri de la vadurile carălor. Apoi lua nouă ulcele și pune în ele apă și pietrile și le pune înaintea focului, cum erau cuptoarele demult. Și pă fată o la pă cap pân scară și îl vide pă ursât” (Bilțiu). – Din ngr. oríso, viit. lui orízo (Pascu, Tiktin, Candrea).

ursit, -ă, adj., s.f. – Hărăzit, sortit, ales, predestinat; viitor soț. În jocuri de ursit ale fetelor de măritat: „Cum e parul, așa va fi și ursitul” (Calendar 1980: 121). – Din ursi.